2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REVÁNȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.

REVÁNȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau răsplată pentru un serviciu făcut. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare; revanșism. ♦ (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă anterior încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. – Din fr. revanche.

revanșă sf [At: ȘĂINEANU / Pl: ~șe / E: fr revanche] 1 Răzbunare pentru un rău suferit de cineva sau (mai rar) răsplată pentru un serviciu făcut cuiva Vz plată, răfuială. 2 (Îs) Spirit de ~ Dorință de răzbunare. 3 (Spt) A doua partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să obțină victoria în fața aceluiași adversar. 4 (Îlv) A-și lua (sau a da cuiva) ~șa A se revanșa.

REVÁNȘĂ, revanșe, s. f. Acțiune prin care cineva se răzbună pentru un rău suferit, sau (mai rar) răsplată pentru un serviciu primit. Un demon ascuns îl împingea să-și cîștige o revanșă cît mai urgentă. C. PETRESCU, O. P. I 85. ◊ Spirit de revanșă = dorință de răzbunare. ♦ (Sport) A doua partidă prin care jucătorul sau echipa învinsă încearcă să obțină victoria.

REVÁNȘĂ s.f. 1. Acțiunea prin care cineva se revanșează; (concr.) răzbunare sau răsplată pentru un rău suferit de cineva sau pentru un serviciu făcut. 2. (Sport) Partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a câștigat într-o competiție anterioară. [< fr. revanche].

REVÁNȘĂ s. f. acțiunea prin care cineva se revanșează; răzbunare pentru un rău suferit sau răsplată pentru un serviciu făcut de cineva. ◊ (sport) partidă prin care un jucător sau o echipă învinsă încearcă să-și învingă adversarul care a câștigat într-o competiție anterioară. (< fr. revanche)

REVÁNȘĂ ~e f. 1) Acțiune prin care cineva răzbună un rău pricinuit sau răsplătește un bine. ◊ Spirit de ~ dorință nestrămutată de răzbunare; revanșism. A-și lua ~a a plăti cuiva o neplăcere suferită; a-și scoate pârleala. 2) sport Partidă prin care cel învins încearcă să-și biruie adversarul. Meci ~. [G.-D. revanșei] /<fr. revanche

revanșă f. 1. răsbunare; 2. a doua partidă între doi jucători ce pierzătorul joacă spre a recâștiga; 3. fig. a-și lua revanșa (= fr. revanche).

*revánșă f., pl. e (fr. revanche, d. revancher, a răzbuna, derivat din vencher, var. a luĭ venger, care e lat. vĭndicare și rom. vindecare. V. revindic). Acțiunea de a restitui altuĭa rău (saŭ și binele) făcut: ĭ-am dat revanșa, mi-am luat revanșa (amîndoŭă cu acelașĭ înț.).

REVANȘÁ, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din fr. revancher.

REVANȘÁ, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din fr. revancher.

revanșa vr [At: BARCIANU / Pzi: ez / E: fr revancher] A întoarce cuiva binele sau răul făcut Si: a-și lua revanșa, a plăti.

REVANȘÁ, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa.

REVANȘÁ vb. I. refl. A-și lua revanșa. ♦ A întoarce cuiva binele sau (ironic) răul făcut. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. revancher].

REVANȘÁ vb. refl. a întoarce cuiva binele (sau răul) făcut; a-și lua revanșa. (< fr. revancher)

méci-revánșă s. n. (sport) Meci care are loc în revanșă ◊ „Azi, de la ora 16,30, tot la Floreasca, meciul revanșă. I.B. 11 XII 85 p. 3. ◊ „Azi, la Reșița, are loc meciul revanșă. I.B. 24 XI 86 p. 7. ◊ Meciul revanșă va avea loc sâmbătă, la Suceava.” I.B. 26 VII 89 p. 3 (din meci + revanșă)

A SE REVANȘÁ mă ~éz intranz. 1) A-și lua revanșa; a întoarce cuiva binele sau răul cauzat anterior. 2) sport A-și lua revanșa; a obține o victorie după o înfrângere anterioară. /<fr. revancher


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

revánșă s. f., g.-d. art. revánșei; pl. revánșe

revánșă s. f., g.-d. art. revánșei; pl. revánșe

!revanșá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se revanșeáză, 1 pl. ne revanșắm; conj. prez. 3 să se revanșéze; ger. revanșấndu-se

revanșá vb., ind. prez. 1 sg. revanșéz, 3 sg. și pl. revanșeáză, 1 pl. revanșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. revanșéze; ger. revanșând

arată toate definițiile

Intrare: revanșă
revanșă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • revanșă
  • revanșa
plural
  • revanșe
  • revanșele
genitiv-dativ singular
  • revanșe
  • revanșei
plural
  • revanșe
  • revanșelor
vocativ singular
plural
Intrare: revanșa
verb (V202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • revanșa
  • revanșare
  • revanșat
  • revanșatu‑
  • revanșând
  • revanșându‑
singular plural
  • revanșea
  • revanșați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • revanșez
(să)
  • revanșez
  • revanșam
  • revanșai
  • revanșasem
a II-a (tu)
  • revanșezi
(să)
  • revanșezi
  • revanșai
  • revanșași
  • revanșaseși
a III-a (el, ea)
  • revanșea
(să)
  • revanșeze
  • revanșa
  • revanșă
  • revanșase
plural I (noi)
  • revanșăm
(să)
  • revanșăm
  • revanșam
  • revanșarăm
  • revanșaserăm
  • revanșasem
a II-a (voi)
  • revanșați
(să)
  • revanșați
  • revanșați
  • revanșarăți
  • revanșaserăți
  • revanșaseți
a III-a (ei, ele)
  • revanșea
(să)
  • revanșeze
  • revanșau
  • revanșa
  • revanșaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)