16 definiții pentru retenție retențiune

RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere în cavitățile organismului sau în țesutul interstițial al lichidelor ori gazelor care în mod obișnuit sunt eliminate. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiúne s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiúne s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.

RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept acordat unei persoane (obligată să restituie cuiva ceva) de a păstra un lucru, pînă i se achită ce i se datorează. 2. (Med.) Funcționare defectuoasă a unor glande cu secreție externă, care are drept rezultat dificultatea sau imposibilitatea eliminării materiilor de excreție; dificultatea de a elimina aceste materii. 3. (Chim.) Proprietate a unor substanțe pastoase de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. – Variantă: retențiúne (BABEȘ, O. A. I 447) s. f.

reténție (-ți-e) s. f., art. reténția (-ți-a), g.-d. art. reténției; pl. reténții, art. reténțiile (-ți-i-)

reténție s. f. (sil. -ți-e), art. reténția (sil. -ți-a), g.-d. art. reténției; pl. reténții, art. reténțiite (sil. -ți-i-)

RETÉNȚIE s. v. oprire, reținere.

RETÉNȚIE s. 1. (MED.) (reg.) zăpreală. (~ urinară.) 2. (TEHN.) reținere. (Baraje de ~.)

RETÉNȚIE s.f. 1. Reținere, oprire. ♦ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. 2. Imposibilitate de a se elimina un produs biologic; defect de funcționare a unor glande cu secreție internă, constând în dificultatea sau în imposibilitatea de a elimina materiile lor de excreție. 3. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. (Constr.) Creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale; reținere a apei în astfel de bazine. [Gen. -iei, var. retențiune s.f. / cf. fr. rétention, lat. retentio].

RETÉNȚÍE s. f. 1. reținere, oprire. ◊ reținere și păstrare în gaj de către creditor a unui lucru al debitorului până când acesta va achita întreaga datorie. ◊ (fig.) stăpânire, înfrânare. 2. reținere și acumulare în organism a unor produse biologice datorită funcționării defectuoase a unor glande cu secreție externă. 3. proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înălțarea nivelului acesteia cu ajutorul unor construcții speciale. (< fr. rétention, lat. retentio)

RETÉNȚIE ~i f. 1) Întrerupere a unei acțiuni; oprire; reținere. ◊ Drept de ~ drept pe care îl are creditorul de a păstra zălogul luat de la debitor, până când acesta va achita întreaga datorie. 2) Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide, gaze) care sunt eliminate în mod obișnuit. 3) Acumulare a unui curs de apă în bazine amenajate, pentru a evita pagubele. Baraj de ~. 4) chim. Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [G.-D. retenției; Sil. -ți-e] /<fr. rétention, lat. retentio, ~onis

RETENȚIÚNE s. f. v. retenție.

RETENȚIÚNE s. f. v. retenție.

RETENȚIÚNE s. f. v. retenție.

RETENȚIÚNE s.f. v. retenție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

reténție s. v. OPRIRE. REȚINERE.

RETÉNȚIE s. 1. (MED.) (reg.) zăpreálă. (~ urinară.) 2. (TEHN.) reținere. (Baraje de ~.)

Intrare: retenție
retenție
substantiv feminin (F135) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular retenție retenția
plural retenții retențiile
genitiv-dativ singular retenții retenției
plural retenții retențiilor
vocativ singular
plural
retențiune
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular retențiune retențiunea
plural retențiuni retențiunile
genitiv-dativ singular retențiuni retențiunii
plural retențiuni retențiunilor
vocativ singular
plural