repercusiune sf [At: MAN. SĂNĂT. 219 / P: ~si-u~ / Pl: ~ni / E: fr répercussion cf lat repercussio, -onis] 1 Consecință (1). 2 (Rar) Răsfrângere (a sunetului) Si: reflexie (1), Cf ecou (1).

REPERCUSIÚNE, repercusiuni, s. f. Urmare, consecință.

REPERCUSIÚNE s.f. Urmare, consecință. [Pron. -si-u-. / cf. fr. répercussion, lat. repercussio].

REPERCUSIÚNE s. f. urmare, consecință. (< fr. répercussion, lat. repercussio)

REPERCUSIÚNE ~i f. Efect al unei acțiuni; consecință. [G.-D. repercusiunii; Sil. -si-u-] /<fr. répercussion

repercusiune f. Fiz. resfrângerea sunetului depe o suprafață solidă sau lichidă.

*repercusiúne f. (lat. repercússio, -ónis. V. percusiune). Fiz. Răsfrîngere, înturnare (a sunetuluĭ) cînd se izbește de o suprafață maĭ mult orĭ maĭ puțin netedă. V. ecoŭ.

repercusiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. repercusiunii; pl. repercusiuni

repercusiune (-si-u-) s. f., g.-d. art. repercusiunii; pl. repercusiuni

repercusiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. repercusiúnii; pl. repercusiúni

repercusiune (i-u)

repercusiune, -ni.

REPERCUSIÚNE s. v. consecință.

REPERCUSIUNE s. consecință, efect, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.)