13 definiții pentru regență


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REGÉNȚĂ, regențe, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh; perioadă cât durează această guvernare; persoanele (sau persoana) care guvernează în această perioadă. 2. Stil în arhitectura și în artele decorative franceze la începutul sec. XVIII, caracterizat prin suplețea, grația și delicatețea elementelor decorative. – Din fr. régence.

REGÉNȚĂ, regențe, s. f. 1. Guvernare provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minoratului, absenței sau bolii unui monarh; perioadă cât durează această guvernare; persoanele (sau persoana) care guvernează în această perioadă. 2. Stil în arhitectura și în artele decorative franceze la începutul sec. XVIII, caracterizat prin suplețea, grația și delicatețea elementelor decorative. – Din fr. régence.

regență sf [At: CR (1831), 55/29 / V: (înv) ~ție, reghe~ / E: fr régence] 1 Guvernare provizorie, exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității, absenței sau bolii unui monarh. 2 Grup de persoane care exercită o regență (1) Si: locotenență. 3 State musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunis) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol, înainte de stabilirea protectoratului francez. 4-5 (Îvr) Colonie (4-5). 6 Stil în arhitectura și în artele decorative franceze la începutul sec. XVIII, caracterizat prin suplețea, grația și delicatețea elementelor decorative.

REGÉNȚĂ, regențe, s. f. Guvernare provizorie, exercitată de una sau mai multe persoane în timpul minorității sau absenței unui monarh; timpul cît durează această guvernare. V. locotenență.

REGÉNȚĂ s.f. 1. Guvernare a unui stat monarhic exercitată de una sau de mai multe persoane în timpul minorității sau al absenței regelui; timp cât durează o asemenea guvernare. 2. (Ist.) Nume care se dădea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegație a sultanului din Constantinopol. [Cf. fr. régence, it. reggenza].

REGÉNȚĂ ~e f. 1) Guvernare provizorie a unei sau a mai multor persoane împuternicite (în timpul minoratului, absenței sau bolii monarhului). 2) Perioadă cât durează această guvernare. 3) Persoană sau organ colegial care exercită prerogativele monarhului. 4) (în Franța, la începutul sec. XVIII) Stil în arhitectură și în arta decorativă care se caracterizează prin grație și delicatețe. /<fr. régence

regență f. 1. demnitatea regentului și timpul cât durează; 2. nume dat în istoria Franței perioadei minorității lui Ludovic XV (1715-1723); 3. State muzulmane pe coasta Africei: regențele de Tunis și de Tripoli.

*regénță f., pl. e (d. regent; fr. régence). Demnitatea de regent. Guvernare în calitate de regent: regența Mariiĭ De Medicis în timpu minoritățiĭ luĭ Ludovic XIII. Durata acesteĭ guvernărĭ. Guvernare pin delegațiune (din partea sultanuluĭ Turciiĭ). Țară guvernată așa: foasta regență a Algeruluĭ.

Tunisia f. sau Regența Tunisului, Stat în Africa de N., pus sub protectoratul Franței: 2.100.000 loc. Cap. Tunis (Tunisian).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

regénță s. f., g.-d. art. regénței; pl. regénțe

regénță s. f., g.-d. art. regénței; pl. regénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REGÉNȚĂ s. (înv.) căimăcămie, locotenență.

REGENȚĂ s. (POLITICĂ) (înv.) căimăcămie, locotenență.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REGÉNȚĂ (Regence) (< fr.) s. f. 1. (În statele monarhice) Consiliu de r. = organ colegial care exercită prerogativele monarhului lipsit de capacitatea de exercițiu ori cu capacitatea de exercițiu restrânsă sau în absența acestuia; perioadă cât durează această guvernare. În România, Parlamentul a votat (4 ian. 1926), instituirea unui Consiliu de R., format din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție Gheorghe Buzdugan (din 1 oct. 1929, în urma decesului său, a fost numit Constantin Sărățeanu) și principele Nicolae, fratele principelui Carol, pe timpul minoratului viitorului rege Mihai I. Și-a încetat activitatea la 7 iun. 1930. 2. (În arhitectura și artele decorative franceze) Stil care face tranziția între stilul Ludovic al XIV-lea și stilul Ludovic al XV-lea, dezvoltat în perioada regenței ducelui Philippe II d’Orleans; se caracterizează prin suplețea, grația și delicatețea elementelor decorative. Constituie o primă fază a rococoului. Printre reprezentanții de seamă ai stilului r. au fost: arhitectul Robert de Cotte, decoratorii G.M. Oppenordt, Cl. Audrant și ebenistul Ch. Cressent.

Intrare: regență
regență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • regență
  • regența
plural
  • regențe
  • regențele
genitiv-dativ singular
  • regențe
  • regenței
plural
  • regențe
  • regențelor
vocativ singular
plural