redobândire sf [At: GHICA, S. 103 / Pl: ~ri / E: redobândi] Recăpătare a unui lucru, a unei situații, stări etc.

redobândi vt [At: BĂLCESCU, M. V. 124 / Pzi: ~desc / E: re¹- + dobândi] A dobândi din nou un lucru, o situație, o stare etc. Si: a recâștiga (1), a recăpăta, a recupera (1).

REDOBÂNDÍ, redobândesc, vb. IV. Tranz. A dobândi, a obține din nou un lucru pierdut, o situație, o stare etc.; a recâștiga. – Pref. re- + dobândi.

REDOBÂNDÍ, redobândesc, vb. IV. Tranz. A dobândi, a obține din nou un lucru pierdut, o situație, o stare etc.; a recâștiga. – Re¹- + dobândi.

REDOBÎNDÍ, redobîndesc, vb. IV. Tranz. A obține, a dobîndi din nou (un lucru, o situație, o stare etc.); a recîștiga. Primarul, ca să-și redobîndească autoritatea, răcni mînios. REBREANU, R. I 235. Sănătatea mea s-a dus cu totul și nu crez să o mai redobîndesc. BĂLCESCU, la GHICA, A. 600.

REDOBÎNDÍRE, redobîndiri, s. f. Acțiunea de a redobîndi și rezultatul ei; obținere din nou, recîștigare.

A REDOBÂNDÍ ~ésc tranz. A dobândi din nou; a recâștiga; a recupera; a recăpăta. /re- + a dobândi

redobândì v. a recăpăta.

*redobîndésc v. tr. (re- și dobîndesc). Recapăt, recuperez.

redobândíre s. f., g.-d. art. redobândírii; pl. redobândíri

redobândíre s. f. dobândire

redobândí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. redobândésc, imperf. 3 sg. redobândeá; conj. prez. 3 să redobândeáscă

redobândí vb. dobândi

REDOBÂNDÍRE s. v. recăpătare.

REDOBÂNDÍ vb. v. recăpăta.

REDOBÎNDI vb. a recăpăta, a recîștiga, a recupera. (Și-a ~ forțele pierdute.)

REDOBÎNDIRE s. recăpătare, recîștigare, recuperare. (~ forțelor pierdute.)