2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECRIMINÁRE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina.

RECRIMINÁRE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina.

recriminare sf [At: IORGA, L. I, 354 / Pl: ~nări / E: recrimina] Acuzație (cu care se răspunde unei alte acuzații) Si: (înv) recriminație.

RECRIMINÁRE, recriminări, s. f. Reproș, acuzație (cu care se răspunde unui alt reproș, unei alte acuzații). Recriminările.... nu se întemeiază pe nimic decît pe supărările personale ale scriitorului. IORGA, L. I 354.

RECRIMINÁRE s.f. Acuzație, mustrare ca răspuns la altă acuzație, la altă mustrare. [După fr. récrimination].

RECRIMINÁ, recriminez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa, a acuza. – Din fr. récriminer.

RECRIMINÁ, recriminez, vb. I. Tranz. (Livr.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa, a acuza. – Din fr. récriminer.

recrimina vt [At: ȘĂINEANU / Pzi: ~nez / E: fr récriminer] 1 A răspunde unor acuzații sau injurii prin alte acuzații sau injurii. 2 A acuza (1).

RECRIMINÁ, recriminez, vb. I. Tranz. (Rar) A reproșa, a acuza.

RECRIMINÁ vb. I. tr. (Liv.) A răspunde unor acuzații sau unor injurii prin alte acuzații sau injurii; a reproșa; a acuza. [< fr. récriminer].

RECRIMINÁ vb. tr. a răspunde unor acuzații sau injurii prin altele; a reproșa; a acuza. (< fr. récriminer)

A RECRIMINÁ ~éz tranz. rar (fapte, acțiuni reprobabile) A respinge prin contraacuzare. /<fr. récriminer

recriminà v. a răspunde unor acuzări sau injurii.

*recriminațiúne f. (mlat. recriminátio, -ónis). Acțiunea de a recrimina.

*recriminéz v. tr. (mlat. recriminari; fr. récriminer. V. incriminez). Răspund cu acuzațiune la acuzațiune: a recrimina contra acuzatoruluĭ tăŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

recrimináre (livr.) (re-cri-) s. f., g.-d. art. recriminắrii; pl. recriminắri

recrimináre s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. recriminării; pl. recriminări

recriminá (a ~) (livr.) (re-cri-) vb., ind. prez. 3 recrimineáză

recriminá vb. (sil. -cri-), ind. prez. 1 sg. recriminéz, 3 sg. și pl. recrimineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: recriminare
recriminare substantiv feminin
  • silabație: -cri- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recriminare
  • recriminarea
plural
  • recriminări
  • recriminările
genitiv-dativ singular
  • recriminări
  • recriminării
plural
  • recriminări
  • recriminărilor
vocativ singular
plural
Intrare: recrimina
  • silabație: -cri- info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • recrimina
  • recriminare
  • recriminat
  • recriminatu‑
  • recriminând
  • recriminându‑
singular plural
  • recriminea
  • recriminați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • recriminez
(să)
  • recriminez
  • recriminam
  • recriminai
  • recriminasem
a II-a (tu)
  • recriminezi
(să)
  • recriminezi
  • recriminai
  • recriminași
  • recriminaseși
a III-a (el, ea)
  • recriminea
(să)
  • recrimineze
  • recrimina
  • recrimină
  • recriminase
plural I (noi)
  • recriminăm
(să)
  • recriminăm
  • recriminam
  • recriminarăm
  • recriminaserăm
  • recriminasem
a II-a (voi)
  • recriminați
(să)
  • recriminați
  • recriminați
  • recriminarăți
  • recriminaserăți
  • recriminaseți
a III-a (ei, ele)
  • recriminea
(să)
  • recrimineze
  • recriminau
  • recrimina
  • recriminaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)