10 definiții pentru recriminare
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RECRIMINARE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina.
RECRIMINARE, recriminări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei; acuzație, insultă, injurie. – V. recrimina.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de IoanSoleriu
- acțiuni
recriminare sf [At: IORGA, L. I, 354 / Pl: ~nări / E: recrimina] Acuzație (cu care se răspunde unei alte acuzații) Si: (înv) recriminație.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RECRIMINARE, recriminări, s. f. Reproș, acuzație (cu care se răspunde unui alt reproș, unei alte acuzații). Recriminările.... nu se întemeiază pe nimic decît pe supărările personale ale scriitorului. IORGA, L. I 354.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
RECRIMINARE s.f. Acuzație, mustrare ca răspuns la altă acuzație, la altă mustrare. [După fr. récrimination].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*recriminațiúne f. (mlat. recriminátio, -ónis). Acțiunea de a recrimina.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
recriminare (livr.) (desp. re-cri-) s. f., g.-d. art. recriminării; pl. recriminări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de claudiad
- acțiuni
recriminare (livr.) (re-cri-) s. f., g.-d. art. recriminării; pl. recriminări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
recriminare s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. recriminării; pl. recriminări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
RECRIMINARE s. recriminație.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RECRIMINARE s. recriminație.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: re-cri-
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
recriminare, recriminărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a recrimina și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: acuzație injurie insultă recriminație
- Recriminările.... nu se întemeiază pe nimic decît pe supărările personale ale scriitorului. IORGA, L. I 354. DLRLC
-
etimologie:
- recrimina DEX '09 DEX '98