recitator, ~oare smf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: fr recitateur] 1 Persoană care recită (1). 2 (Muz) Persoană care execută recitative Si: recitant (2).

RECITATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care recită. [Cf. fr. récitateur].

RECITATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care recită. (< fr. récitateur)

RECITATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care recită ceva. /<fr. récitateur

recitator m. cel ce recitează.

recitatór s. m., pl. recitatóri

recitatór s. m., pl. recitatóri

recitatoáre s. f., g.-d. art. recitatoárei; pl. recitatoáre

recitatoáre s. f., g.-d. art. recitatoárei; pl. recitatoáre

RECITATÓR s. declamator. (Un bun ~.)

RECITATOR s. declamator. (Un bun ~.)

recitator, interpret al secțiunilor declamate ale unei lucrări vocale sau vocal-instrumentale. Inițial desemna cântărețul căruia îi era rezervată partea narativă a textului în drama liturgică*, sens extins și asupra „povestitorului” (în pasiune*, evanghelistul) cantatei* și oratoriului*. În sec. 17-18, r. era numit solistul* unui ansamblu coral (v. cor). În muzica simf. și vocal-simf. a sec. 20, r. intervine în lucrare printr-o parte exclusiv declamată (în versuri sau proză).