recalcitrant, ~ă a [At: MAIORESCU, D. II, 128 / Pl: ~nți, ~e / E: fr récalcitrant] 1 Care se opune. 2 Care nu se lasă convins Si: încăpățânat, îndărătnic, refractar (3), (înv) renitent. corectat(ă)

recalcitranță sf [At: CĂLINESCU, E. O. 32 / Pl: ~țe / E: fr récalcitrance] (Rar) Încăpățânare.

RECALCITRANT, -Ă, recalcitranți, -te, adj. Care se opune, care rezistă, care nu se lasă convins; încăpățînat, îndărătnic, refractar. V. rebel. Un paragraf special e consacrat pentru a înnegri după cuviință pe recalcitrantul boier, «lup» cu fapta ca și cu numele. IORGA, L. I 327.

RECALCITRANȚĂ, recalcitranțe, s. f. (Rar): Faptul de a fi recalcitrant; încăpățînare, îndărătnicie. Cauza nu poate fi inaptitudinea la studii... ci o recalcitranță la ordine. CĂLINESCU, E. 32.

RECALCITRANT, -Ă adj. Încăpățînat, îndărătnic, nesupus, refractar. [< fr. récalcitrant].

RECALCITRANȚĂ s.f. Faptul de a fi recalcitrant; îndărătnicie, nesupunere; încăpățînare. [Cf. fr. récalcitrance].

RECALCITRANT, -Ă adj. încăpățânat, îndărătnic, nesupus; refractar. (< fr. récalcitrant)

RECALCITRANȚĂ s. f. faptul de a fi recalcitrant; încăpățânare, îndărătnicie. (< fr. récalcitrance)

RECALCITRANT ~tă (~ți, ~te) Care se opune cu îndărătnicie; care nu se lasă convins; încăpățânat; îndărătnic; refractar. /<fr. récalcitrant

RECALCITRANȚĂ ~e f. Caracter recalcitrant; indisciplină; încăpățânare. /<fr. récalcitrance

recalcitrant a. care rezistă cu încăpățânare.

*recalcitránt, -ă adj. (lat. recálcitrans, -ántis, care azvîrle, vorbind de caĭ; fr. récalcitrant). Îndărătnic, rebel: elev recalcitrant.

*recalcitránță f. (d. recalcitrant). Defectu de a fi recalcitrant.

recalcitrant (desp. -ci-trant) adj. m., pl. recalcitranți; f. recalcitrantă, pl. recalcitrante

recalcitranță (desp. -ci-tran-) s. f., g.-d. art. recalcitranței; pl. recalcitranțe

recalcitrant (-ci-trant) adj. m., pl. recalcitranți; f. recalcitrantă, pl. recalcitrante

recalcitranță (-ci-tran-) s. f., g.-d. art. recalcitranței; pl. recalcitranțe

recalcitrant adj. m. (sil. -trant), pl. recalcitranți; f. sg. recalcitrantă, pl. recalcitrante

recalcitranță s. f. (sil. -tran-), g.-d. art. recalcitranței; pl. recalcitranțe

RECALCITRANT adj. 1. v. încăpățânat. 2. v. indisciplinat.

RECALCITRANȚĂ s. v. indisciplină, încăpățânare, îndărătnicie, neascultare, nedisciplină, nesupunere.

RECALCITRANT adj. 1. încăpățînat, îndărătnic, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg,) inacciu, înțestat, (Olt.) dugos, (înv.) capeș, renitent, (fam. peior.) capsoman, căpățînos, căpos. (Ce om ~!) 2. indisciplinat, insubordonat, neascultător, nedisciplinat, nesubordonat, nesupus. (Elev ~.)

recalcitranță s. v. INDISCIPLINĂ. ÎNCĂPĂȚÎNARE. ÎNDĂRĂTNICIE. NEASCULTARE. NEDISCIPLINĂ. NESUPUNERE.