razol sn vz rozol¹

răzoară sf vz răzor

răzol sn vz răzor

răzor¹ sn [At: (a. 1575), BRĂESCU, M. 32 / V: (îrg) ~oară sf roz~, (reg) ~ol, rozol, ~zvor / S și: răsor / Pl: ~oare / E: bg разор] 1 Fâșie îngustă de pământ nearat sau brazdă adâncă servind de obicei ca hotar între două ogoare Si: hat¹ (1). 2 Coamă de pământ formată din două brazde alăturate când arătura se începe de la mijlocul ogorului. 3 (Reg) Șanț făcut prin holdă ca să se scurgă apa. 4 Porțiune de pământ mai ridicată și nearată de-a lungul unui drum sau al unui șanț Si: potecă. 5 Loc arabil sau arat Si: ogor. 6 Strat de flori sau de legume. 7 (Îrg) Fâșie îngustă și lungă de pământ, servind adesea ca unitate de măsură. 8 (Prc) Șir (de viță de vie). 9 (Prc) Distanță între șiruri.

răzvor sn vz răzor

rojole sf vz rozol¹

rojolie sf vz rozol¹

rojoliș sn vz rozol¹

rosol sm vz rozol¹

rosolie sf vz rozol¹

rosoliu sm vz rozol¹

rozaliș sn vz rozol¹

rozol¹ [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / V: razol sn, rojole, rojolie, rojoliș sm, rosol sn, rosolie sf rosoliu, ~zaliș sn, ~e, ~ie sf ~lin ~lină, ~liș, rulole sf / Pl: (rar) ~oale / E: ngr ροδόλι, ger Rosalia, mg rozsolls cf it rosolio] 1 sn (Îrg) Rachiu roșu, îndulcit cu zahăr sau miere. 2 sf (Reg; îf rozolie) Floare roșie care se pune în vin spre a-l colora.

rozol² sn vz răzor¹

rozole sf vz rozol¹

rozolie sf vz rozol¹

rozolin sn vz rozol¹ corectat(ă)

rozolină sf vz rozol¹

rozoliș sn vz rozol

rozor sn vz răzor¹

RĂZOR¹, răzoare, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt nearat, val de pămînt (construit de oameni) servind drept hotar între două ogoare; hat. Să arăm pămînturile laolaltă cîștigînd răzoarele, să muncim cu rînduială. SADOVEANU, P. M. 201. Locurile despărțite prin coamele răzoarelor păreau că se învîrtesc, alunecînd repede în urma trenului. SANDU-ALDEA, D. N. 255. Stetea frumoasa pe-un răzor; Voinicul lîngă ea, devale, Să-i scoată spinul din picior. COȘBUC, P. I 181. 2. Loc arat; ogor, cîmp. Fugea de-a razna pe răzoare. COȘBUC, P. I 242. Alunecînd de la o muchie a șoselei la alta, ca o coasă ascuțită într-un răzor de finețe. ODOBESCU, S. I 377. Pentru ochi ca sfîntul soare Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ Fig. Pornindu-mă a-ți vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturei. ODOBESCU, S. III 12. 3. Strat (de flori sau de legume). Străbătură curtea cu pietriș și răzoare acoperite cu zăpadă murdară. DUMITRIU, B. F. 91. Cu toate că ziua fusese foarte caldă, aci între copaci și răzoarele de flori era răcoare. CAMIL PETRESCU, N. 157. Răzoarele de flori, rînduite pe trepte, își amestecau miresmele. ANGHEL-IOSIF, C. L. 15. 4. Cărăruie (într-o grădină). Grădina are boltă de viță, răzoare așternute cu nisip, straturi de trandafiri. SLAVICI, N. I 251.

RĂZOR ~oare n. pop. 1) Fâșie îngustă de pământ nelucrat, care desparte localități sau terenuri de pământ; hotar; hat. 2) Fâșie îngustă de pământ mai ridicată, pe care se seamănă legume sau flori; strat; vatră. 3) pop. Loc de pe un teren arat, unde se alătură ultimele două brazde trase în sens opus. /<bulg. razor

răzor n. 1. locul pe unde se trage ultima brazdă (pentru scursul apelor sau ca hotar între semănături); 2. brăzdiță de iarbă pe marginea stratului cu flori. [Serb. RAZOR, brazdă].

2) răzór și rezór n., pl. oare (din fr. ressort, resort, supt infl. luĭ răzor 1). Mold. Barb. Resort, arc elastic la trăsurĭ.

1) răzór n., pl. oare (sîrb. râzor, brazdă. V. raliță). Vest. Răstav, hat, cărare maĭ mare între semănăturĭ saŭ plantațiunĭ. Brazdă, arătură, (strat) de florĭ saŭ de legume: răzoare de florĭ (ChN. 1, 86 și 107; 2, 10), urme de arăturĭ saŭ „răzoare” (Vîlsan, CL. 1924, 518). Est. Loc acoperit de mărăcinĭ ș. a. rămas nearat într’un ogor. – Și rozor. În Fc. și răzol, pl. oale.

*rezór, V. răzor 2.

rozór, -áș, V. răzor 1, -aș.

răzor s. n., pl. răzoare

răzor s. n., pl. răzoare

răzor (hat, ogor, cărăruie, arc de trăsură, drug de metal) s. n., pl. răzoare

răzor, -zoare.

răzor (răzoare), s. f. – 1. Hotar, hat. – 2. Cărăruie între două ogoare. – 3. Loc arabil, ogor cu formă regulată și delimitat de cărări. – 4. (Înv.) Teren adaptat pentru o moară de apă. – Var. rozor. Bg., sb. razor (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 311; Conev 68), din sl. razorati „a ara”, cf. ceh. rozor, pol. rozora. Der. din lat. radiolus (Giuglea, Dacor., I, 496) este improbabilă. – Der. răzori, vb. (a face răzor; a despărți, a separa; a marca).

RĂZOARE, pădure în apropiere de orașul Mărășești, unde la 6/19 aug. 1917 armata română a zdrobit ultimul efort al armatei germane de a străpunge frontul armatei române („Bătălia de la Mărășești”). În lupta de la R. a căzut eroic, în fruntea companiei sale, căpitanul Grigore Ignat.

RĂZOR s. 1. v. hat. 2. brazdă, strat, (rar) postată, (înv. și reg.) tablă. (~ de flori, de legume.)

RĂZOR s. v. arătură, câmp, ogor, țarină.

RĂZOR s. 1. hat, hotar, (reg.) călușire, dorjincă, forgașă, hașpor, mejdă, mejdină, meșghie, slog, (Transilv.) metă, miezuină. (~ între două ogoare.) 2. brazdă, strat, (rar) postată, (înv. și reg.) tablă. (~ de flori, de legume.)

răzor s. v. ARĂTURĂ. CÎMP. OGOR. ȚARINĂ.

rozol, rozoale, s.m. (reg.) rachiu roșu, îndulcit.

răzór, răzoare, s.n. Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă. ■ (top.) Răzoare, sat aparținător de orașul Târgu-Lăpuș. ■ (onom.) Răzor, nume de familie în jud. Maram. – Din bg., srb. razor „brazdă” (DEX, MDA).

răzor, răzoare, s.n. – Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALRRM, 1971: 413). ♦ (top.) Răzoare, localitate aparținătoare de orașul Tg. Lăpuș. ♦ (onom.) Răzor, nume de familie în Maramureș. – Din bg., srb. razor „brazdă” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < sl. razorati „a ara” (DER).

răzor, -oare, s.n. – Cărare, potecă servind drept hotar, între două ogoare; mejdă (ALR 1971: 413). – Sl. razor, din sl. razorati „a ara” (DER).