6 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rașcă sf [At: ANTIPA, P. 416 / Pl: rășci / E: nct] 1 Prăjină cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. 2 Unealtă asemănătoare cu o sulă, folosită la impregnarea plutelor de la carmacele pescărești.

RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă cu mâner de lemn având la capăt un ac metalic gros, folosită la operația de cătrănire a plutelor. – Et. nec.

RÁȘCĂ, rășci, s. f. Unealtă pescărească în formă de prăjină, cu care pescarii împing frânghiile năvodului pe sub gheață, de la o copcă la alta, sau cu care gonesc peștele spre năvod. ♦ Unealtă asemănătoare cu o sulă, cu care pescarii cătrănesc plutele de la carmace. – Et. nec.

RÁȘCĂ, rășci, s. f. Un fel de prăjină cu care pescarii împing frînghiile năvodului pe sub gheață de la o copcă la alta sau sperie peștele ca să iasă de sub maluri și de sub insule plutitoare și să se prindă în năvoade. ♦ Unealtă asemănătoare cu o sulă, compusă dintr-o undrea lungă și un mîner de lemn, cu care pescarii cătrănesc plutele de la carmace.

vreasc și (vechĭ) hreasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. hvrastŭ, hrastu, vreasc, hvrastiĭe, vreascurĭ; bg. hrast, copăcel, fraste, vreascurĭ; sîrb. [h]rast, stejar. E rudă cu it. foresta, pădure. V. vrască, hîrșag). Pl. Ramurĭ uscate, găteje de aprins focu. – Și ráscote (pl.) în vest, și [v]rascurĭ în Trans., și hreșt[ĭ]urĭ în nord. Pe alocurĭ și hreast.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ráșcă s. f., g.-d. art. rắșcii; pl. rășci

ráșcă s. f., g.-d. art. rășcii; pl. rășci


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RÂȘCA, com. în jud. Suceava, situată în zona de contact a Subcarpaților Neamțului cu prelungirile NE ale m-ților Stănișoarei, pe cursul superior al râului Râșca; 5.245 loc. (2005). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). În satul R. se află mănăstirea cu același nume (de călugări), cu biserica Sf. Nicolae, ctitorie din 1540-1542 a domnului Petru Rareș, cu fresce executate în 1551-1552 de pictorul grec Stamatello Cotronas. În interior se păstrează un valoros tablou votiv înfățișându-l pe ctitor cu familia lui. Chiliile actuale datează din 1821-1842. iar pridvorul bisericii a fost adăugat în perioada 1611-1617. Ansamblul monahal a fost renovat în 1972 și 1991. În 1844, la această mănăstire a fost trimis în surghiun de către domnul Mihail Sturdza, timp de șase luni, Mihail Kogălniceanu. Biserica Sf. Gheorghe (1790, renovată în 1898 și 1925), în satul Buda.

RĂSCA, Stan, munt. 1769 (BCI V 264).

RÎȘCA 1. – s.; Rîșcă, Ioan, act.; Rășcă, V. (17 A I 18). 2. Rîșco (C Ștef). 3. + -an: Rtșcanja, -i tt.; -u fam., frecv. (Sur X). 4. + -ov: Rîșcov fam. (Dm), cf. subst. ciupercă. Coincidențe: trac Rescu, -lus, -por.

Intrare: rască
rască
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: rașcă
substantiv feminin (F74)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rașcă
  • rașca
plural
  • rășci
  • rășcile
genitiv-dativ singular
  • rășci
  • rășcii
plural
  • rășci
  • rășcilor
vocativ singular
plural
Intrare: Răsca
Răsca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Răsca
Intrare: Rășcă
Rășcă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Rășcă
Intrare: Râșca
Râșca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Râșca
Intrare: râșca
râșca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.