RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură.

RAMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.

lamură² sf vz ramură

ram¹ sn [At: BIBLIA (1688), 370 2/45 / V: (sgp) ~ură (Pl: înv ~ure), (rar) ~ur sn, (reg) lamură (Pl: lămuri), ~ă sf ~bori smp (cu sgp rame) rămiură (Pl: rămiuri) / Pl: ~uri, (îrg) rămuri, ~e, (reg) rămi, (rar) ~i sm / E: ml ramus] 1 Fiecare dintre ramificațiile unui trunchi de arbore Si: cracă (1), creangă (1), (reg) ratină (3), rază. 2 Fiecare dintre ramificațiile tulpinii unei plante. 3 Parte a unui obiect sau a unui corp în formă de ram (1). 4 Ramificație a unei artere, a unui nerv etc. 5 Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului sau ale căpriorului. 6 Derivație a unui curs de apă principal. 7 Subîmpărțire a unui masiv muntos. 8 (Rar) Derivație a unei căi ferate. 9 (Rar) Aripă a unei construcții. 10 (Reg; îf ramură) Fiecare dintre cadrele de lemn ale ferestrei. 11 (Fig) Ramificație a unei familii, a unui popor. 12 (Reg) Rudenie. 13 (Fig) Diviziune a unei discipline științifice Si: domeniu (5). 14 (Fig) Sector al unei activități practice Si: domeniu (6), (rar) rămureală.

rambori smp vz ram¹

ramur sn vz ram¹

ramură sf vz ram¹

rămiurâ sf vz ram¹

rămura v vz rămuri

rămuri [At: MOLDOVAN, Ț. N. 22 / V: ram~ / Pzi: ~resc / E: ramură] 1-6 vr A se ramifica (1-6). 7 vt A împărți.

RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Din lat. ramus. Cf. ramură.

RAMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram.

RAM, ramuri, s. n. 1. Ramură (1). Pe-un ram, sfioși, visau asară Doi trandafiri ca doi prieteni. ANGHEL, P. 14. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul!... Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este. EMINESCU, O. I 147. 2. Fig. (Învechit) Ramură (2); domeniu. Acest ram important al instrucțiunii publice. ODOBESCU, S. II 77. O colecție a ofisurilor sale din ramul judecătoresc. KOGĂLNICEANU, S. 204.

RAMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unui trunchi de arbore (v. creangă, cracă) sau ale tulpinii unei plante; ram. Ramurile copacilor o izbeau peste față, crîngurile îi zgîriase mîinile, și ea tot înainte mergea. ISPIRESCU, L. 55. Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește. EMINESCU, O. I 142. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. Căpriorul cu ramurile coarnelor culcate pe spate, se năpusti în frunzișul întunecat. C. PETRESCU, S. 20. Ce falnic își purta [cerbul] coarnele cu zece ramuri. DELAVRANCEA, O. II 119. ♦ Diviziune a unui curs de apă principal, a unui masiv muntos etc. Ramura occidentală a Carpaților. ♦ (Prin analogie) Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. Este cunoscut că familia Cantacuzino este originară din Franța, din ramura Valois. BĂLCESCU, O. I 85. 2. Fig. Diviziune a unei discipline științifice, sector al unei activități practice. Algebra este o ramură a matematicii. – Pl. și: ramure (MACEDONSKI, O. I 256).

RĂMURI, rămuresc, vb. IV. Refl. (Rar) A se ramifica. Fac din cîrpe un cap, din care se rămuresc două coarne făcute din lemn. PAMFILE, la CADE.

RAM ~uri n. v. RAMURĂ. /<lat. ramus

RAMURĂ ~i f. 1) Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă; ram. 2) Fiecare dintre ramificațiile coarnelor unor animale (cerb, căprior etc.). 3) fig. Diviziune a unui întreg (a unei ape curgătoare, a unei căi de comunicație, a unui domeniu de activitate etc.); ramificație. 4) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; specialitate; branșă. [G.-D. ramurii] /Din ram, ramuri

ram n. 1. ramură: teiul vechiu un ram întins-a EM.; 2. fig. diviziune, parte integrantă: ramul administrativ. [Lat. RAMUS].

ramură f. 1. lemn ieșit din trunchiul arborelui; 2. partea unui lanț de munți sau a unui curs de apă: Carpații au mai multe ramuri; 3. pl. coarnele cerbilor; 4. fig. diviziune, parte: diferitele ramuri ale matematicelor; 5. subdiviziunea unei familii. [V. ram, pl. ramuri, de unde s’a abstras un sing. ramură].

ram n., pl. urĭ (lat. ramus). Trans. (1784). Azĭ neol. Rar. Ramură, creangă. Fig. Diviziune, parte.

rámură f., pl. ĭ (lat. rámula, dim. d. rama [glos. Reichenau] = ramus, ram). Crangă, cracă, parte maĭ supțire care se desparte din trunchiu unuĭ arbore. Corn maĭ mic despărțit din altu maĭ mare la cerbĭ și căpriorĭ. Șir de munțĭ despărțit din alt șir maĭ mare: Bucegiĭ îs o ramură a Carpaților. Braț, despărțire: un sfeșnic, un policandru cu maĭ multe ramurĭ. Fig. Diviziune, subdiviziune, parte: algebra e o ramură a matematiciĭ, rasa latină e o ramură a familiiĭ arice.

rămuréz (mă) v. refl. (d. ramură). Rar. Mă prelungesc în ramurĭ, mă ramific (vorbind de copacĭ, munțĭ, drumurĭ). – Și înr-.

ram s. n., pl. ramuri

ramură s. f., g.-d. art. ramurii; pl. ramuri

rămuri (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămurește, 3 pl. rămuresc, imperf. 3 sg. rămurea; conj. prez. 3 să rămurească

ram s. n., pl. ramuri

ramură s. f., g.-d. art. ramurii; pl. ramuri

rămuri (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. rămurește, imperf. 3 sg. rămurea; conj. prez. 3 să rămurească

ram s. n., pl. ramuri

ramură s. f., g.-d. art. ramurii; pl. ramuri

rămuri vb., ind. prez. 3 sg. rămurește, imperf. 3 sg. rămurea; conj. prez. 3 sg. și pl. rămurească

ramură, ramuri.

ram (ramuri), s. n. – Creangă. Lat. rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it. ramora (Caragață, BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin sing. analogic ramură (megl. ramură), s. f. (creangă), cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur, BL, V, 75; deși s-ar putea porni și de la lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica); rămurea, s. f. (ciupercă, Clavaria botrytis); rămuriș, s. n. (crengărie); rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin lat. rāmŭlōsus. – Der. neol. ramifica, vb.; ramificați(un)e, s. f., din fr.

RAMURI, revistă literară, inițial de orientare semănătoristă, apoi eclectică, apărută cu intermitențe, de la 5 dec. 1905 până la 1 mai 1947, la Craiova, Iași și apoi la București. Între 1 ian. 1915 și 15 iul. 1917 a apărut cu titlul „Drum drept”, sub direcția lui N. Iorga. Din conducerea sa au făcut parte C. Făgețel-Șaban și D. Tomescu. Printre colaboratori: E. Gârleanu, Șt. O. Iosif, I.L. Caragiale, T. Arghezi, L. Blaga, N. Iorga, I. Pillat, N. Crainic, I. Minulescu, A. Cotruș, D. Nanu ș.a. De la 1 aug. 1964 până în 1989 apare la Craiova o serie nouă. Printre redactorii-șefi: Al. Piru (1969-1974), M. Sorescu (1974-1989). Colaboratori: V. Carianopol, I. Purcaru, E. Simion, N. Manolescu, Constanța Buzea, M. Ciobanu, P. Țugui, Șt. Aug. Doinaș, Șt. Bănulescu ș.a. Din 1990 apare o altă serie, avându-l ca redactor-șef tot pe M. Sorescu (1990-1996). Colaboratori: M. Dinescu, D. Micu, M. Șora, E. Cioran ș.a.

RAM (abreviere de la Random Acces Memory) s. n. invar. Memorie a semiconductoarelor rapide accesibile pentru lecturare și scriere la microprocesoare.

RᾹM ALLᾹH, oraș în Cisiordania (Palestina), situat pe dealurile Iudeii, la 872 m alt., la 30 km NV de Ierusalim; 23,6 mii loc. (2003). Centru comercial. Ind. cimentului, de prelucr. a lemnului și alim. Plantații de măslini și viță de vie. Universitatea Birzeit (1924). Moschee. Biserică cruciată. Turnul Alb (1318). Stațiune climaterică. Fundat de califul omeiad Sulaiman ibn Abd al-Malik în anii 716-717. Ocupat de Israel în perioada 1967-1995.

RᾹM MOHAN ROY (1772-1833), reformator religios indian. Adversar al hinduismului, a elaborat un sistem religios-filozofic în care respinge castele, idolatria, autojertfirea văduvelor etc. S-a străduit să introducă în India cultura occidentală.

RAM s. v. cracă, creangă, ramură.

RAMURĂ s. 1. (BOT.) cracă, creangă, (rar) ram, (înv. și reg.) stâlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.) 2. v. branșă.

RĂMURI vb. v. ramifica.

ram s. v. CRACĂ. CREANGĂ. RAMURĂ.

RAMURĂ s. 1. (BOT.) cracă, creangă, (rar) ram, (înv. și reg.) stîlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac. (O ~ de măr.) 2. branșă, disciplină, domeniu, sector, specialitate. (În ce ~ activezi?)

rămuri vb. v. RAMIFICA.