RAMĂ², rame, s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord. – Din fr. rame.

ramă² sf [At: HELIADE, D. J. 117/26 / Pl: ~me / E: fr rame] 1 Vâslă. 2 (Îe) A trage la ~ (sau la ~me) A vâsli.

ramă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) ram sn / Pl: ~me, (reg) rămi, -muri, rămuri / E: ger Rahmen (dal Rahme)] 1 Cadru de lemn, de metal etc. în care se pune o fotografie, o oglindă, un tablou. 2 (Pex) Tablou. 3 (Pex) Fotografie înrămată. 4 (Fig) Delimitare în formă de ramă (1) a unui spațiu. 5 (Irn; îs) Bun de pus în ~ Urât. 6 (Irn; îas) Necorespunzător. 7 Schelet de formă și mărimi diferite, în care se fixează ceva. 8 (Trs) Jugul joagărului. 9 (Prc) Părțile ramei (8). 10 (Reg) Lemnul de la marginea plutei. 11 (Reg) Marginea covorului. 12 (Reg; îf ram) Borul pălăriei. 13 Fâșie de piele flexibilă și groasă, cusută pe marginea încălțămintei, servind la fixarea tălpii de față.

RAMĂ², rame, s. f. Vâslă (a unei ambarcații) manevrată pe o singură parte. – Din fr. rame.

RAMĂ², rame, s. f. (Franțuzism) Vîslă.

RAMĂ¹, rame, s. f. 1. Cadru format din bare de lemn, metal etc., simple sau ornamentate, cu care se încadrează o fotografie, o oglindă, un tablou etc.; p. ext. tablou, fotografie înrămată. El privea spre zîmbitoarea frumusețe din ramă. SADOVEANU, P. S. 201. Cel din urmă tablou, pus în alt perete, lîngă o oglindă cu ramă de nuc, înfățișează o luptă. BASSARABESCU, V. 40. ◊ Fig. Ce tînăr și ce vesel e codrul... Trunchiurile albe sclipesc în rama umbrei. PĂUN-PINCIO, P. 60. 2. Schelet (de forme, mărimi și materiale diferite) în care se fixează ceva. Ramă de gherghef. Ramă de faguri. ▭ Atunci, pe nasu-i respectabil, o clipă încălecă o păreche de ochelari rotunzi cu ramă neagră. SADOVEANU, E. 126. Un fulger scăpără și o fereastră își lumină rama. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. ◊ Ramă de format = ramă de lemn sau de metal în care se fac în turnătorie formele. 3. Fîșie de piele flexibilă și groasă, cusută pe marginea încălțămintei și servind la fixarea tălpii de fețe.

RAMĂ s.f. (Rar) Cîrmă de barcă, vîslă. [Pl. -me. / < fr. rame].

RAMĂ¹ s. f. vâslă. (< fr. rame)

RAMĂ² s. f. convoi de vagoane de tren sau de metrou legate între ele. (< fr. rame)

ramă s. f. (transp.) Șir de vagoane cu autonomie de mers legate unul de altul ◊ „Intervalul de 15 minute între rame ni s-a părut puțin cam mare [...]” R.l. 24 IX 93 p. 16 (din fr. rame; DN, DEX – alte sensuri)

RAMĂ ~e f. 1) Cadru în care se fixează ceva (o sticlă, o fotografie etc.). O ~ de tablou. 2) Fâșie îngustă de piele cusută pe marginea încălțămintei, care servește la îmbinarea feței cu talpa; rant. 3) Schelet de rezistență având diferite întrebuințări; cadru. [G.-D. ramei] /<germ. Rahme(n)

ramă f. cadră, pervaz. [Rus. RAMA (din nemț. Rahmen)].

1) *rámă f., pl. e (fr. rame, d. ramer, lat. *remare, it. remare, a vîsli). Mar. Lopată de mînat luntrea. V. opacină.

2) *rámă f., pl. e (d. germ. rahmen, cadru). Cadru, pervaz: rama unuĭ tabloŭ.

ram² sn vz ramă¹

rama vi [At: DN² / Pzi: ~mez / E: fr ramer] (Rar) A vâsli.

RAMA vb. I. intr. (Rar) A vîsli. [P.i. -mez. / < fr. ramer].

-ORAMĂ elem. „spectacol”, „priveliște”. (< fr. -orama, cf. gr. orama, privire)

-RAMA² elem. -orama.

RAMA¹ vb. intr. a vâsli. (< fr. ramer)

ramă s. f., g.-d. art. ramei; pl. rame

ramă s. f., g.-d. art. ramei; pl. rame

ramă (cadru, vâslă) s. f., g.-d. art. ramei; pl. rame

ram s. n., pl. ramuri

rama (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. ramez, 3 ramează; conj. prez. 1 sg. să ramez, 3 să rameze

rama (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ramează

rama vb., ind. prez. 1 sg. ramez, 3 sg. și pl. ramează

ramă (rame), s. f. – Cadru. Germ. Rahmen (Tiktin; REW 7012; Candrea), cf. pol., rus., mag. rama (Cihac, II, 304; Gáldi, Dict., 154); der. din lat. (Koerting 7727) nu este posibilă. – Der. rămar (var. ramagiu), s. m. (fabricant de rame); înrăma, vb. (a pune în ramă); ramcă, s. f. (rama plăcii fotografice), cf. bg. ramka.

-ORAMĂ „spectacol, priveliște”. ◊ gr. horama „vedere, priveliște” > fr. -orama, germ. id., engl. id., it. id. > rom. -oramă.

RÁMĂ² (< fr.) s. f. Vâslă manevrată pe un singur bord.

RÁMĂ¹ (< germ.) s. f. 1. Cadru de lemn, de metal, de ceramică, simplu sau ornamentat, cu contur diferit (poligonal sau curb), care protejează, susține o placă, un geam, marginile unui obiect (ex. ale unei oglinzi), care menține o pânză întinsă. 2. Fâșie de piele flexibilă, cusută pe marginea încălțămintei, care fixează talpa.

RÁMĂ³ (< fr.) s. f. Garnitură de vagoane de metrou.

Rama, divinitate hindusă, erou al poemului epic Ramayama. Fiu de rege, este exilat din pricina intrigilor uneia dintre regine, dar revine pe tronul tatălui său după victoria asupra demonului Ravana. Este considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute. Cultul său a luat ființă prin sec. 11 d. Hr.

RAMA IX v. Bhumibol Adulyadej.

RᾹMA (în mitologia hindusă), erou al poemului epic „Rāmāyana”. Considerat prototipul bărbatului ideal, model de eroism, cinste și virtute.

a fi pus în ramă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.

RAMĂ s. v. vâslă.

RAMĂ s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. v. cercevea. 3. v. șasiu.

RAMĂ s. 1. cadru, (rar) încadratură, pervaz. (~ de tablou.) 2. cadru, cercevea, toc. (~ de fereastră.)

RAMĂ s. lopată, vîslă, (reg.) băbaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

RAMA vb. v. lopăta, vâsli.

rama vb. v. LOPĂTA. VÎSLI.