2 intrări

20 de definiții

RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal.

RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. De bază, fundamental, esențial. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desăvârșire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet. 2. Care preconizează reforme adânci, acțiuni hotărâtoare; schimbări fundamentale. II. S. m. 1. (Mat.) Rădăcină. ♦ Simbolul matematic care exprimă o extragere de rădăcină. ◊ (Mat.; în sintagmele) Axă radicală = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care rămâne neschimbată într-o reacție chimică și care se comportă ca un element unic. 3. (Lingv.) Rădăcină. – Din fr. radical, germ. Radikal.

RADICAL2, -Ă, radicali, -e, adj. 1. De bază, fundamental, esențial. Măsuri radicale. Îmbunătățiri radicale.Șeful luase dispoziția ca... automobilul care avea nevoie de reparații radicale să fie băgat într-un atelier. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 21. ♦ (Adverbial) Din temelie, complet. Marea Revoluție Socialistă din Octombrie a transformat radical caracterul producției sociale, îmbinînd armonios caracterul social al muncii cu însușirea socială a produselor muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 4, 60. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindecă în întregime, complet, care stîrpește boala din rădăcină. Să urmeze o cură radicală și favorabilă sănătății sale. ALECSANDRI, S. 35. 2. Care preconizează reforme complete, adînci, acțiuni hotărîtoare, totale. 3. (De obicei determinat prin «burghez», adesea substantivat) (Grupare politică sau persoană făcînd parte dintr-o grupare politică) care preconizează, în cadrul regimului capitalist, o serie de reforme burghezo-democratice.

RADICÁL1, radicale, s. n. 1. (Mat.) Rădăcină (4). 5 e radicalul lui 25. ♦ Simbolul matematic care indică o extragere de rădăcină. 2. Grup de atomi diferiți cu o valență nesatisfăcută, care, într-o reacție chimică, trece fără modificări dintr-o moleculă într-alta și care, de obicei, nu se găsește în stare liberă. 3. (Lingv.) Rădăcină (5). «Cînt-» este radicalul cuvîntului «cîntare».

radicál2 s. m., pl. radicáli

radicál1 adj. m., pl. radicáli; f. radicálă, pl. radicále

radicál s. m., pl. radicáli

radicál adj. m., pl. radicáli; f. sg. radicálă, pl. radicále

RADICÁL adj., s. 1. adj. v. esențial. 2. adj. v. drastic. 3. s. (MAT.) rădăcină. (~ al unui număr.) 4. s. (LINGV.) rădăcină. (~ al unui cuvânt.)

RADICÁL, -Ă adj. I. 1. Din temelie, complet; fundamental, de bază. ♦ (Despre tratamente, medicamente etc.) Care vindecă complet. 2. Care preconizează, care propagă reforme mari, acțiuni hotărâtoare. 3. În termeni tehnici, în stil neologic. II. 1. Număr care, ridicat la o putere, dă un alt număr. ♦ Simbol matematic (?), care arată operația de extragere de rădăcină. 2. Grup atomic care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, obișnuit, nu există în stare liberă. 3. (Lingv.) Element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și care conține sensul lexical al cuvântului; rădăcină. [< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix – rădăcină].

RADICÁL, -Ă I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de bază; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindecă complet. 2. care preconizează reforme mari, acțiuni hotărâtoare. ◊ (despre oameni sau grupări politice; (și s. m.) care preconizează o serie de reforme în activitatea socială. 3. care cuprinde rădăcina cuvântului. II. s. m. 1. (mat.) număr care, ridicat la o putere, dă numărul dat; rădăcină. ◊ simbol matematic care arată operația de extragere de rădăcină. ◊ axă ~ă = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, reprezentat printr-o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spațiu având aceeași putere față de două sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care rămâne neschimbat într-o reacție chimică și care, în mod obișnuit, nu există în stare liberă. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie și conține sensul lexical al cuvântului; rădăcină. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)

RADICÁL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de esența lucrurilor sau a fenomenelor; de bază; fundamental; esențial. Deosebire ~ă. 3) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care ține de radicalism; propriu radicalismului. 3) (despre tratamente, medicamente) Care vindecă complet. /<fr. radical, germ. Radikal

RADICÁL1 adv. Din temelie; cu desăvârșire; în întregime; complet. /<fr. radical, germ. Radikal

RADICÁL4 ~i m. 1) mat. Număr care, ridicat la o anumită putere, dă numărul dat; rădăcină. 2) mat. Simbol care indică operația de extragere a rădăcinii. 3) chim. Grup de atomi care se comportă în reacțiile chimice ca un element unic, fără a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvânt, dotată cu sens lexical, care este comună tuturor cuvintelor din aceeași familie; rădăcină. /<fr. radical, germ. Radikal

RADICÁL3 (~i, ~e) (despre legume, spini etc.) Care crește de la rădăcină. /<fr. radical, germ. Radikal

radical a. 1. ce ține de rădăcină; 2. fig. ce ține de esența unui lucru: vițiu radical al unei sisteme; 3. întreg, complet: vindecare radicală. ║ adv. 1. cu desăvârșire; 2. pop. în termeni tehnici, în stil neologic: a vorbi radical. ║ m. partizan al radicalismului. ║ n. Gram. parte invariabilă a unei vorbe, în opozițiune cu dezinențele.

*radicál, -ă adj. (mlat. radicalis, d. lat. radix, radícis, rădăcină). Al rădăciniĭ, de la rădăcină: pedúncule radicale. Fig. Relativ la principiu (la esența) unuĭ lucru: vițiŭ, radical. Din rădăcină, absolut, complet: vindecare radicală. Care vrea reforme absolute în politică: partidu radical din România a avut de șef pe Gheorghe Panu. S. m. orĭ f. Partizan al radicalizmuluĭ [!]. S. n., pl. e, rar urĭ. Gram. Rădăcină: radicalu unuĭ cuvînt. Chim. Substanță care, combinîndu-se cu oxigenu, formează un acid: potasiu e radicalu potaseĭ. Mat. Semn supt [!] care se pune o expresiune algebrică saŭ un număr pentru a arăta că e supus uneĭ extragerĭ de rădăcină. (Forma luĭ e un V cu brațu drept prelungit: √ ). Adv. Din rădăcină, de tot: a distruge radical. A vorbi radical saŭ pe radical (Pop.), a vorbi cu cuvinte noĭ și neștiute de popor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RADICÁL adj., s. 1. adj. adînc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, organic, primordial, profund, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinál, majór, nodál, (rar) teméinic. (Prefaceri ~.) 2. adj. drastic, extrem. (Măsură ~.) 3. s. (MAT.) rădăcină. (~ al unui număr.) 4. s. (LINGV.) rădăcină. (~ al unui cuvînt.)

RADICÁL, -Ă (‹ fr., germ.) adj., s. m. I. Adj. 1. Fundamental, esențial, de bază; (adverbial) din temelie, complet. 2. Care preconizează reforme mari, complete, schimbări fundamentale. 3. (MAT.) Axă r. = locul geometric al punctelor din plan care au aceeași putere față de două cercuri date, fiind o dreaptă perpendiculară pe linia care unește centrele cercurilor. Plan r. = plan care este locul geometric al punctelor din spațiu, având aceeași putere față de două sfere date. II. S. m. 1. (MAT.) r. al unui număr = număr care ridicat la o anumită putere (numită ordinul radicalului) dă numărul dat; rădăcină 5). 2. (CHIM.) Grupare de atomi care se comportă în reacțiile chimice ca un element unic. R. liber = atom sau grup de atomi care au un electron de valență neîmperecheat. Se formează când o legătură chimică se rupe fără formare de ioni. Unii r.l. care se formează în corp prin procese metabolice au efect nociv asupra celulelor și țesuturilor. 3. (LINGV.) Rădăcină (6). 4. R. filozofici = grup de teoreticieni din sec. 18-19 (D. Ricardo, G. Grote, J. Austin, J. St. Mill) militând pentru afirmarea ideilor liberalismului și individualismului.

RADICÁL (RĂDĂCÍNĂ) s. n. (< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix „rădăcină”): 1. element primitiv invariabil sau variabil (total sau parțial), ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie sau mai multor forme ale aceluiași cuvânt, în care rezidă sensul lexical al cuvântului. El nu privește flexiunea și nu include prefixe sau sufixe. Astfel: copil- în copilaș, copilandru, copilărie, copiliță, copilăresc, copilăros, copilărește; alb- în alburiu, albișor, albeață, albuș, albi, albicios, albiliță, albitură, albeală; cred- (crez-) în credem, credeam, crezui, crezusem, crezând, crezut; f- în fi, eșt- în ești, est- în este, sunt- în suntem, er- în eram, fu- în fusei și fusesem, fi- în fiind, fo- în fost; lu- în lua, ia- în iau, ie- în iei; usc- în usca, usuc- în usuci etc. 2. element de bază al formei verbale, purtător al sensului lexical al cuvântului derivat, alcătuit din rădăcină, prefix și sufix lexical: încredinț- (< în + cred + inț-) din încredințăm, împământen- (< în + pământ + -ean) din împământenim etc. R. este o secvență fonică obligatorie pentru orice formă flexionară, o unitate morfemică rezultată din prima analiză în constituenți imediați a unui cuvânt. El se poate confunda cu un morfem independent, atunci când e reprezentat printr-o unitate morfemică indivizibilă (așa cum este morfemul), ca în cazul lui ar- din arăm (-ă- sufixul prezentului indicativului, -m desinența de persoana I plural); se poate însă deosebi de un morfem independent, atunci când e reprezentat printr-o unitate morfemică divizibilă (așa cum nu este morfemul), ca în cazul lui îmbulz- (prefixul îm- + substantivul bulz) din îmbulzeam (-ea- sufixul imperfectului și -m desinența persoanei I).

Intrare: radical (adj.)
radical adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular radical radicalul radica radicala
plural radicali radicalii radicale radicalele
genitiv-dativ singular radical radicalului radicale radicalei
plural radicali radicalilor radicale radicalelor
vocativ singular
plural
Intrare: radical (s.m.)

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular radical radicalul
plural radicali radicalii
genitiv-dativ singular radical radicalului
plural radicali radicalilor
vocativ singular
plural