2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răzuitoare sf [At: DRLU / V: (îrg) ~zăi~, (reg) râzăi~, ~zâiet~, ~zâi~, ~zii~, rezii~ / Pl: ~ori / E: răzui + -toare] 1 Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța sau netezi) Si: (reg) răzătoare (6). 2 (Rar) Pilă. 3 (Reg) Unealtă cu ajutorul căreia se desfac boabele de pe știuleții de porumb. 4 (Reg) Otic. 5 Unealtă alcătuită dintr-o lamă de metal cu coada de lemn, folosită la curățirea noroiului sau a gheții acumulate între șinele de cale ferată. 6 Răzătoare (1).

RĂZUITOÁRE, răzuitori, s. f. 1. Răzătoare. Morcovi rași pe răzuitoare. PISCUPESCU, O. 323. 2. Unealtă cu care se curăță sau se răzuiesc diferite obiecte. Ceea ce rămîne lipit de covată se rade cu răzuitoarea. PAMFILE, I. C. 197. ♦ Mașină cu care se curăță bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de tîrnăcop mic sau de sapă cu care se curăță de noroi sau de gheață drumul în locurile unde se întretaie cu calea ferată.

răzuitoare f. unealtă de răzuit piei, pereți, scări, aleele unei grădini, etc.

răzuitoare f., pl. orĭ (d. răzuĭesc). Lamă de fer fixată la intrarea caseĭ ca să-țĭ răzuĭeștĭ tălpile cînd îs pline de noroĭ. Unealtă mobilă de răzuit peile, lespezile acoperite de gheață ș. a. V. raz 1, răzătoare, foșalăŭ.

RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f Râzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.

răzuitor sn [At: ORBONAȘ, MEC. 227 / Pl: ~oare / E: răzui + -tor] 1 (Rar) Răzătoare (4). 2 (Reg) Otic (4). 3 (Reg) Răzătoare (1).

RĂZUITÓR, -OÁRE, (1) răzuitoare, s. n. (2, 3) răzuitori, s. f. 1. S. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S. f. Răzătoare. 3. S. f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.

RĂZUITÓR, răzuitoare, s. n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a diferitelor piese de metal.

RĂZUITÓR ~oáre n. 1) Unealtă folosită în operațiile de curățare sau de netezire (a unor obiecte); racletă. ~ pentru suprafețe lemnoase. 2) Unealtă de uz casnic folosită pentru ras produse alimentare (legume, fructe, brânză etc.); răzătoare. [Sil. -zu-i-] /a răzui + suf. ~itor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răzuitoáre (-zu-i-) s. f., g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri

răzuitoáre (obiect) s. f. (sil. -zu-i-), g.-d. art. răzuitórii; pl. răzuitóri

răzuitór (-zu-i-) s. n., pl. răzuitoáre

răzuitór s. n. (sil. -zu-i-), pl. răzuitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂZUITOARE s. răzătoare, (Transilv. și Ban.) răzălău. (~ pentru morcovi.)

RĂZUITÓR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz, șabăr. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

RĂZUITOR s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)

Intrare: răzuitoare
răzuitoare substantiv feminin
  • silabație: -zu-i- info
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzuitoare
  • răzuitoarea
plural
  • răzuitori
  • răzuitorile
genitiv-dativ singular
  • răzuitori
  • răzuitorii
plural
  • răzuitori
  • răzuitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: răzuitor
răzuitor substantiv neutru
  • silabație: -zu-i- info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răzuitor
  • răzuitorul
  • răzuitoru‑
plural
  • răzuitoare
  • răzuitoarele
genitiv-dativ singular
  • răzuitor
  • răzuitorului
plural
  • răzuitoare
  • răzuitoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)