2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.

RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Care este în neorânduială; răscolit. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat. – V. răvăși.

răvășit1 sn [At: GR. S. VI, 56 / E: răvăși] (Mun) Răscolire (3).

răvășit2, ~ă a [At: DELAVRANCEA, T. 87 / V: (reg) ~ăcit, ~vocit / S și: rev~ / Pl: ~iți, ~e / E: răvăși] 1 În dezordine Si: împrăștiat, răscolit2 (1), (Mun) rostopolit. 2 Stricat. 3 (Fig) Tulburat (din cauza unei emoții). 4 (D. față, chip etc.) Crispat2.

RĂVĂȘÍT, -Ă, răvășiți, -te, adj. Răscolit, aflat în neorînduială, împrăștiat, în dezordine. Nu face nimic, răspunse un muncitor din comitet, cu fața subțire, cu părul răvășit. SAHIA, N. 36. Niculina nu înceta să se scuze că au găsit casa așa de răvășită și pe ea desculță. REBREANU, R. I 107. Uitîndu-se distras peste hîrtiile răvășite... dete cu ochii de slova Anei. VLAHUȚĂ, O. A. III 104. ◊ Fig. Obrajii îi erau răvășiți ca de o spaimă mare. SADOVEANU, O. I 342. ♦ Fig. Tulburat, dezorientat, răscolit. Cu sufletele răvășite de cuvintele exarhului, ele se rezemaseră de cîte un stîlp, cu ochii pironiți în pămînt, neavînd curaj să vorbească. STĂNOIU, C. I. 222.

răvășit a. risipit în dezordine: lumea răvășită se înlocuește iarăș BĂLC.

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura; a dezorienta. – Cf. sb. rovašiti.

răvăși [At: DR, III, 878 / V: (reg) ~ăci, ~voci / S și: rev~ / Pzi: esc / E: răvaș] 1 vt (Reg) A răscoli (1). 2 vt (Ban) A împărți ceva. 3 vt (Ban) A socoti. 4 vrr A cădea la învoială. 5 vrr A se socoti. 6 vt A împrăștia, de obicei, mai multe obiecte, căutând ceva. 7 vt A face dezordine Si: a scotoci, a răscoli (17), (reg) a răntui1 (4), a rostopoli. 8 vt (Cu complementul „focul” „cenușa” etc.) A scormoni. 9 vt A deranja (1). 10 vt A devasta (1). 11 vt (Rar) A risipi (8). 12 vr (Reg) A se crăpa de ziuă. 13 vt (Fig) A tulbura adânc sufletește.

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrăștia, a răscoli. ♦ Fig. A tulbura adânc sufletește; a dezorienta. – Cf. scr. rovašiti.

RĂVĂȘÍ, răvășesc, vb. IV. Tranz. A împrăștia în dezordine (de obicei mai multe obiecte, căutînd. ceva). V. răscoli. Începu să răvășească în neștire condicile de pe masă. V. ROM. noiembrie 1953, 148. Alergă și le răvăși pe masa de sufragerie cu învelitoarea de mușama cadrilată. C. PETRESCU, C. V. 176.

răvășì v. a scotoci, a răsturna căutând ceva. [Origină necunoscută].

răvășésc v. tr. (met. din rus. vorošitĭ, a vrășuli. Cp. și cu răvaș, răboj, adică „trec în răvaș și expediez”, și cu sîrb. rovašiti, a marca). Însemn în răvaș și daŭ în primire: vacile la suhat, și oile la răvășit. Fig. Împrăștiĭ, risipesc, răscolesc: lucrurĭ răvășite pin camară, pin ladă. – Confundat de uniĭ cu răvăcesc. Uniĭ zic și zăvocesc (vest). V. zăhăĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răvășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 să răvășeáscă

răvășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răvășésc, imperf. 3 sg. răvășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. răvășeáscă

răvășesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: răvășit
răvășit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răvășit
  • răvășitul
  • răvășitu‑
  • răvăși
  • răvășita
plural
  • răvășiți
  • răvășiții
  • răvășite
  • răvășitele
genitiv-dativ singular
  • răvășit
  • răvășitului
  • răvășite
  • răvășitei
plural
  • răvășiți
  • răvășiților
  • răvășite
  • răvășitelor
vocativ singular
plural
Intrare: răvăși
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răvăși
  • răvășire
  • răvășit
  • răvășitu‑
  • răvășind
  • răvășindu‑
singular plural
  • răvășește
  • răvășiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răvășesc
(să)
  • răvășesc
  • răvășeam
  • răvășii
  • răvășisem
a II-a (tu)
  • răvășești
(să)
  • răvășești
  • răvășeai
  • răvășiși
  • răvășiseși
a III-a (el, ea)
  • răvășește
(să)
  • răvășească
  • răvășea
  • răvăși
  • răvășise
plural I (noi)
  • răvășim
(să)
  • răvășim
  • răvășeam
  • răvășirăm
  • răvășiserăm
  • răvășisem
a II-a (voi)
  • răvășiți
(să)
  • răvășiți
  • răvășeați
  • răvășirăți
  • răvășiserăți
  • răvășiseți
a III-a (ei, ele)
  • răvășesc
(să)
  • răvășească
  • răvășeau
  • răvăși
  • răvășiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)