răpști [At: PSALT. 113 / V: ~pși, ~pti, ~ptș~, râp~ / Pzi: ~tesc / E: slv ръпътати, ръпъѱѧ] 1 vi (Îrg; adesea udp „spre”, „împotriva”, „asupra” etc.) A protesta. 2 vr (Îrg) A se răsti¹ (1). 3 vt (Înv) A invidia. 4 vi (Îvr) A se tulbura. 5 vt (Înv) A-și însuși pe nedrept (un bun, un drept etc.) care aparține altuia Si: a jefui, a răpi² (5), a uzurpa.

A SE RĂPȘTÍ mă ~ésc intranz. reg. A spune ceva pe un ton ridicat; a se răsti. /<sl. ruputati, rupušton

A RĂPȘTÍ ~ésc intranz. reg. A-și manifesta nemulțumirea (bombănind); a cârti. /<sl. ruputati, rupušton

răpștì v. Mold. a se răsti. [Slav. RŬPŬȘTÕ, a mormăi].

răpște sf [At: VARLAAM, C. 327 / V: ~tă / Pl: ? / E: pvb răpști] (Înv) Mustrare.

RĂPȘTE s.f. (Mold., Trans. N) Mustrare, dojană. A: Pentru răpșta și pentru cleveta ce grăi împrotiva frățîne-său . . . audzi Dumnedzău și să mănie. VARLAAM. Înmulțiindu-să creștinii, fu răpște de alte limbi cătră jidovi. AP. 1646, 16^v; cf. DOSOFTEI, VS. C: Să nu, grăim cuvinte de răpște spre Dumnedzău. POGREB., 100^v. Variante: răpștă (VARLAAM). Etimologie: răpști. Cf. b ă n a t (4), p r e o b r ă z i t u r ă, p r o b o z e a l ă.

rắpște f. (d. răpștesc). Dos. Acțiunea de a te răpști.

răpștésc v. intr. (vsl. rŭpŭtati sen, -ušton sen, a murmura, a face gură. V. răpcĭugă). Vechĭ. Cîrtesc. Azĭ. Nord. V. refl. Mă răstesc.

răpștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 să răpșteáscă

răpștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răpștésc, imperf. 3 sg. răpșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răpșteáscă

RĂPȘTÍ vb. v. crâcni, invidia, jefui, murmura, pizmui, prăda, protesta, răcni, răpi, răsti, striga, țipa, urla, uzurpa, zbiera.

răpști vb. v. CRÎCNI. INVIDIA. JEFUI. MURMURA. PIZMUI. PRĂDA. PROTESTA. RĂCNI. RĂPI. RĂSTI. STRIGA. ȚIPA. URLA. UZURPA. ZBIERA.

RĂPȘTE s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș.

răpște s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ.

răpștí (răpștésc, răpștít), vb. – 1. A murmura. – 2. (Refl.) A certa, a mustra. Sl. rŭpŭtati, rŭpŭștą (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 306; Conev 102), cf. ceh. rep(o)tati „a face zgomot”, rus. roptatĭ „a face zgomot”. – Der. răpște, s. f. (înv., ceartă); răpștitor(iu), s. m. (înv., cîrtitor).