2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

răcorire sf [At: LB / Pl: ~ri / E: răcori] 1 Răcoare (1). 2 (Îrg) Reveneală.

răcori [At: MINEIUL (1776), 116 r2/28 / S și: rec~ / Pzi: ~resc / E: răcoare] 1-2 vtr A pierde (sau a face să piardă) din căldură Si: a (se) răci (1-2). 3-4 vtr A(-și) potoli senzația de fierbințeală a corpului și setea. 5-6 vtr A (se) înviora. 7-8 vti (Îrg) A face bine cuiva. 9-10 vtr (Fig) A (se) liniști (în urma unei izbucniri nervoase). 11 vr (Rar) A se consola (2).

RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.

RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.

RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. Refl. 1. A pierde din căldura inițială, a deveni mai rece; a se răci. A răsturnat pe fund mămăliguța și a pus-o pe poliță sus, ca să se răcorească. SADOVEANU, P. M. 249. Și toarnă el toată apa... pe jăratec, pînă ce stinge focul de tot și se răcorește cuptiorul. CREANGĂ, P. 65. ◊ Fig. Fă-mă lumină de său Și mă pune-n sînul tău. De-i vedea că mă topesc, Suflă să mă răcoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 64. ♦ (Impersonal, sau cu subiectul «timpul»,«vremea») A deveni (mai) rece, a avea o temperatură (mai) scăzută. La începutul lui septemvrie au stat ploile și vremea s-a răcorit. SADOVEANU, M. C. 34. S-a răcorit binișor... Ceața s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre. CARAGIALE, O. II 178. 2. (Despre ființe) A simți o ușurare, a-și potoli senzația de fierbințeală a corpului (produsă de căldura excesivă a aerului sau de o stare fizică ori psihică neplăcută). Bivolii se răcoreau pe arșiță în mlăștinile sărate ale acestor bălți. VLAHUȚĂ, R. P. 32. A băut la apă pînă s-a răcorit. CREANGĂ, P. 290. ♦ Tranz. (Cu privire la oameni sau la părți ale corpului) A provoca scăderea temperaturii (potolind senzația de căldură). Se aplecă peste bord și, muindu-și mîna în apa rece, își răcori fruntea și gura uscată. BART, E. 189. Aerul sănătos și rece al dimineții îi mai răcori... ochii lui tulburi și trudiți. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Eu în codru c-alergam Și sub tine m-ascundeam. Cu umbra mă răcoreai. ANT. LIT. POP. I. 160. 3. Fig. A se liniști, a se calma, a se potoli. Mă răcoream de necazul cu care am plecat de la cămătar. C. PETRESCU, A. R. 39. Primarul se răcorise răcnind. REBREANU, R. I 237. Pare că i se răcorea inima, cînd auzea spusele băietului. ISPIRESCU, L. 70. ◊ Tranz. Cu o suflare răcorești suspinu-mi. EMINESCU, O. I 200. Mai vorbește! Mai vorbește! Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește! HASDEU, R. V. 61. Lăsați-mă să plîng, ca să-mi mai răcoresc sufletul. ALECSANDRI, T. II 25.

A SE RĂCORÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre substanțe, obiecte, timp etc.) A pierde din căldura inițială; a deveni mai rece; a se răci. 2) A-și potoli senzația de căldură sau de sete. 3) fig. A se ușura sufletește (destăinuind cuiva o durere, un gând); a se descărca. /Din răcoare

A RĂCORÍ ~ésc tranz. A face să se răcorească; a răci. /Din răcoare

răcorì v. 1. a da răcoare; 2. fig. a ușura: i s’a răcorit inima.

răcorésc v. tr. (d. răcoare). Răcesc, vorbind de aer: ploaĭa a răcorit aeru. Fig. Liniștesc, fac să treacă furia: răzbunarea l-a răcorit. Liniștesc, descurajez (iron.): rezultatu alegeriĭ l-a răcorit. A răcori locu (iron.), a-l evacua: ĭa răcorițĭ locu, că m’ațĭ plictisit de cînd vă tot vînturațĭ pe aicĭ. V. refl. Devin rece: aeru s’a răcorit. Fig. Mă liniștesc: m’am răzbunat și m’am răcorit. Mă liniștesc, perd curaju: după alegerĭ, s’aŭ răcorit. Casa s’a răcorit, a fost evacuată de lumea zgomotoasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răcorí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 să răcoreáscă

răcorí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcorésc, imperf. 3 sg. răcoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. răcoreáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂCÓRI s. pl. v. fiori.

RĂCORÍ vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, liniști, potoli, tempera, ușura.

RĂCORI s. pl. fiori (pl.) (Îl trec ~.)

RĂCORI vb. a (se) răci, (reg.) a (se) reveni. (Afară s-a mai ~.)

răcori vb. v. ALINA. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. LINIȘTI. POTOLI. TEMPERA. UȘURA.

A (se) răcori ≠ a (se) înfierbânta

Intrare: răcorire
răcorire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răcorire
  • răcorirea
plural
  • răcoriri
  • răcoririle
genitiv-dativ singular
  • răcoriri
  • răcoririi
plural
  • răcoriri
  • răcoririlor
vocativ singular
plural
Intrare: răcori
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răcori
  • răcorire
  • răcorit
  • răcoritu‑
  • răcorind
  • răcorindu‑
singular plural
  • răcorește
  • răcoriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răcoresc
(să)
  • răcoresc
  • răcoream
  • răcorii
  • răcorisem
a II-a (tu)
  • răcorești
(să)
  • răcorești
  • răcoreai
  • răcoriși
  • răcoriseși
a III-a (el, ea)
  • răcorește
(să)
  • răcorească
  • răcorea
  • răcori
  • răcorise
plural I (noi)
  • răcorim
(să)
  • răcorim
  • răcoream
  • răcorirăm
  • răcoriserăm
  • răcorisem
a II-a (voi)
  • răcoriți
(să)
  • răcoriți
  • răcoreați
  • răcorirăți
  • răcoriserăți
  • răcoriseți
a III-a (ei, ele)
  • răcoresc
(să)
  • răcorească
  • răcoreau
  • răcori
  • răcoriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)