2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui.

RĂCĂDUÍRE, răcăduiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se răcădui și rezultatul ei. – V. răcădui.

răcăduire sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: răcădui1] 1 Scâncire. 2 Răstire (1).

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se răsti la cineva, a lua o atitudine amenințătoare. – Din magh. reked „a răguși”.

răcădui2 v vz răgădui

răcădui1 vr [At: BUL. FIL. VII-VIII, 368 / Pzi: ~esc / E: mg reked „a răguși”] 1 (Ban; d. copii) A scânci. 2 (Reg) A se răsti1 (1).

RĂCĂDUÍ, răcăduiesc, vb. IV. Refl. (Mold., Trans.) A lua o atitudine amenințătoare, a se răsti la cineva. Cine era cel dintîi la nunți și la cumătrii? Cine pocnea mai strașnic din pistoale? Cine se răcăduia fudul și mîndru cu mîna-n șold pe toate ulițele satului? SADOVEANU, O. VIII 89. Bate el Ivan în poartă, cît poate: se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte. CREANGĂ, P. 311.

răcăduì v. Mold. a se repezi să lovească (dar abținându-se): se răcăduește el cu pușca CR. [Origină necunoscută].

răcăduĭésc și -tuĭésc (mă) v. refl. (cp. cu ung. rakodni, a descărca). Est. Răcnesc amenințînd și ocărînd: ursu și lupu fugiră, ĭar vulpea arțăgoasă se răcăduĭa după dînșiĭ (Sămăn. 5, 518), se răcăduĭește el cu pușca (Cr.). V. răgăduĭesc și războtesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

răcăduíre (reg.) s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri

răcăduíre s. f., g.-d. art. răcăduírii; pl. răcăduíri

răcăduí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 să răcăduiáscă

răcăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răcăduiésc, imperf. 3 sg. răcăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. răcăduiáscă


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

răcădui, răcăduiesc v. r. a se răsti amenințător la cineva

Intrare: răcăduire
răcăduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răcăduire
  • răcăduirea
plural
  • răcăduiri
  • răcăduirile
genitiv-dativ singular
  • răcăduiri
  • răcăduirii
plural
  • răcăduiri
  • răcăduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: răcădui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răcădui
  • răcăduire
  • răcăduit
  • răcăduitu‑
  • răcăduind
  • răcăduindu‑
singular plural
  • răcăduiește
  • răcăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răcăduiesc
(să)
  • răcăduiesc
  • răcăduiam
  • răcăduii
  • răcăduisem
a II-a (tu)
  • răcăduiești
(să)
  • răcăduiești
  • răcăduiai
  • răcăduiși
  • răcăduiseși
a III-a (el, ea)
  • răcăduiește
(să)
  • răcăduiască
  • răcăduia
  • răcădui
  • răcăduise
plural I (noi)
  • răcăduim
(să)
  • răcăduim
  • răcăduiam
  • răcăduirăm
  • răcăduiserăm
  • răcăduisem
a II-a (voi)
  • răcăduiți
(să)
  • răcăduiți
  • răcăduiați
  • răcăduirăți
  • răcăduiserăți
  • răcăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • răcăduiesc
(să)
  • răcăduiască
  • răcăduiau
  • răcădui
  • răcăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)