2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.

RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din rățoi1.

RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.

RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.

rățoi2 vr [At: PR. DRAM. 208 / V: (rar) ~tui, (reg) roțăi / Pzi: ~esc / E: rățoi1] 1 A se răsti la cineva Si: (reg) a se răboli, a se răboțoi, a se răscocora (1). 2 A amenința pe cineva. 3 A se îngâmfa. 4 (Rar) A se lăfăi.

rățoi1 sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~ / E: rață + -oi] 1 Bărbătușul raței (1). 2 (D. șuvițe de păr, mustăți etc.; îe) Coada ~ului sau coadă de ~ Cu capetele răsucite în spirală. 3 (Dep) Bărbat înfumurat. 4 (Reg) Flăcău care îl însoțește pe naș la nuntă, ducându-i ploconul.

RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței, puțin mai mare decît aceasta, cu penajul mai colorat și cu cîteva pene de la coadă întoarse în sus. Nici eu, nici indianul nu știam că rățoiul cel mare, din marginea de cătră noi a luciului, e o pasere sfîntă din țara de la miazăzi, – cu pene de azur și ochi de ametiste fumurii. SADOVEANU, O. A. II 146. Domnul cu lavalieră continuă să surîdă, răsucindu-și vîrful bărbii, din care făcuse un cîrlionț ca o coadă de rățoi. C. PETRESCU, Î. II 111. ◊ Loc. adj. Coada rățoiului = (despre mustăți) cu capetele răsucite în spirală.

RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV. Refl. A se răsti la cineva, cerîndu-i socoteală sau provocîndu-l, pe un ton amenințător; a se stropși. Vin cu sabia în mînă! se rățoi Văitoianu la gazetarii pe care îi chemă pentru a le face, potrivit obiceiului, o expunere de principii. PAS, Z. IV 157. Nu te rățoi la noi, mă nene. SADOVEANU, M. C. 200. Ei! nu te mai rățoi așa, că nu-ți șede bine! ALECSANDRI, T. I 151.

RĂȚÓI ~ m. Bărbătușul raței. /rață + suf. ~oi

A SE RĂȚOÍ mă ~iésc intranz. fam. A se adresa cuiva pe un ton ridicat, gesticulând și dându-și importanță; a se strofoli. /Din rățoi

rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli: cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene? AL. [Tras din rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].

rățóĭ m., pl. tot așa (d. rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).

rățoĭésc și (maĭ rar) -uĭésc (mă) v. refl. (cp. cu rățoĭ, pin aluz. la mers, orĭ cu ung. ranculni, a încreți fruntea). Fam. Iron. Fac gesturĭ grave ca să speriĭ, mă răstesc, mă grozăvesc: o îmbrînceam rățuindu-mă (VR. 1916, 1-3, 162).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rățoi1 s. m., pl. rățoi, art. rățoii

!rățoi2 (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rățoiește, imperf. 3 sg. se rățoia; conj. prez. 3 să se rățoiască

rățoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rățoiésc, imperf. 3 sg. rățoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. rățoiáscă

rățói s. m., pl. rățói, art. rățóii

rățoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rățoiesc, conj. rățoiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂȚOÍ vb. v. răcni, răsti, striga, țipa, urla, zbiera.

rățoi vb. v. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. ȚIPA. URLA. ZBIERA.

Intrare: rățoi (s.m.)
rățoi1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rățoi
  • rățoiul
  • rățoiu‑
plural
  • rățoi
  • rățoii
genitiv-dativ singular
  • rățoi
  • rățoiului
plural
  • rățoi
  • rățoilor
vocativ singular
plural
Intrare: rățoi (vb.)
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rățoi
  • rățoire
  • rățoit
  • rățoitu‑
  • rățoind
  • rățoindu‑
singular plural
  • rățoiește
  • rățoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rățoiesc
(să)
  • rățoiesc
  • rățoiam
  • rățoii
  • rățoisem
a II-a (tu)
  • rățoiești
(să)
  • rățoiești
  • rățoiai
  • rățoiși
  • rățoiseși
a III-a (el, ea)
  • rățoiește
(să)
  • rățoiască
  • rățoia
  • rățoi
  • rățoise
plural I (noi)
  • rățoim
(să)
  • rățoim
  • rățoiam
  • rățoirăm
  • rățoiserăm
  • rățoisem
a II-a (voi)
  • rățoiți
(să)
  • rățoiți
  • rățoiați
  • rățoirăți
  • rățoiserăți
  • rățoiseți
a III-a (ei, ele)
  • rățoiesc
(să)
  • rățoiască
  • rățoiau
  • rățoi
  • rățoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rățoi, rățoisubstantiv masculin

  • 1. Bărbătușul raței. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    diminutive: rățoiaș
    • format_quote Nici eu, nici indianul nu știam că rățoiul cel mare, din marginea de cătră noi a luciului, e o pasere sfîntă din țara de la miazăzi, – cu pene de azur și ochi de ametiste fumurii. SADOVEANU, O. A. II 146. DLRLC
    • format_quote Domnul cu lavalieră continuă să surîdă, răsucindu-și vîrful bărbii, din care făcuse un cîrlionț ca o coadă de rățoi. C. PETRESCU, Î. II 111. DLRLC
    • 1.1. Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Rață + sufix -oi. DEX '98 DEX '09

rățoi, rățoiescverb

  • 1. familiar A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Vin cu sabia în mînă! se rățoi Văitoianu la gazetarii pe care îi chemă pentru a le face, potrivit obiceiului, o expunere de principii. PAS, Z. IV 157. DLRLC
    • format_quote Nu te rățoi la noi, mă nene. SADOVEANU, M. C. 200. DLRLC
    • format_quote Ei! nu te mai rățoi așa, că nu-ți șede bine! ALECSANDRI, T. I 151. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.