RĂȚOI², rățoiesc, vb. IV. Refl. A se răsti la cineva, cerîndu-i socoteală sau provocîndu-l, pe un ton amenințător; a se stropși. Vin cu sabia în mînă! se rățoi Văitoianu la gazetarii pe care îi chemă pentru a le face, potrivit obiceiului, o expunere de principii. PAS, Z. IV 157. Nu te rățoi la noi, mă nene. SADOVEANU, M. C. 200. Ei! nu te mai rățoi așa, că nu-ți șede bine! ALECSANDRI, T. I 151.