RÖNTGEN, (1) röntgeni, s. m., (2) s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau γ. ◊ (Adjectival) Raze rontgen. 2. S. n. Aparat cu care se produc raze X. [Pr.: röntghen. – Var.: roentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen]. corectat(ă)

RÖNTGEN s. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau γ. ◊ Radiații X sau γ. [Pr.: rönt-ghen. – Var.: roentgen s. m.] – Din germ. Röntgen [strahlen]. corectat(ă)

RÖNTGEN s.m. v. roentgen.

RÖNTGEN- v. roentgen-.

RÖNTGEN²-/ROENTGEN- RÖNT-GHEN-/ elem. „raze X”. (< fr. röentgen)

RÖNTGEN¹/ROENTGEN /RÖ́NT-GHEN/ I. s. m. unitate de măsură a dozelor de radiație X, cantitatea de radiații care, în condiții fizice normale, produce, prin ionizarea unui cm³ de aer, o sarcină electrică de un franklin. II. s. n. aparat cu care se produc raze X. (< fr. röntgen)

roentghen [At: GRAUR, N. P. 152 / P: röntghen / S și: rentghen / Pl: ~i sm / E: np Roentgen] 1 sm Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau Y. 2 sn Aparat cu care se produc raze X.

ROENTGEN s.m. Unitate electrostatică de radiație. // s.n. Aparat cu care se produc raze X. [Pron. rönt-ghen, scris și röntgen. / < fr. röntgen, cf. W. C. Röntgen – fizician german].

ROENTGEN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) raze X”, „care folosește raze X”. [Pron. röntghen-, scris și röntgen-. / < fr. röntgen].

ROENTGEN¹ s. m. elem. röntgen¹. ()

ROENTGEN¹- elem. röntgen²-.

stea-roentgen s. f. (astron.) Stea care emite radiații X ◊ „Oamenii de știință din R.S.S. Azerbaidjană au infirmat opinia potrivit căreia așa-numitele stele-roentgen se sting și dispar după o perioadă de strălucire.” R.l. 4 VII 78 p. 6 [pron. stea rönghen] //din stea + roentgen//

ROENTGEN [pr.: röntghen] ~i m. fiz. Unitate de măsură pentru radiații. ◊ Aparat ~ aparat folosit în medicină pentru efectuarea roentgenoscopiei. [Var. röntgen] /<germ. Röntgen

Roentgen (W. Conrad) m. savant german născut în 1845, descoperi in 1895 razele X, cu cari se pot străvedea corpurile opace. Muri în 1923.

!röntgen³ (germ.) (unitate de măsură) [gen pron. rom. g’en] (desp. rönt-) s. m., pl. röntgeni; simb. R

röntgen¹ (germ.) (aparat) [gen pron. rom. g’en] (desp. rönt-) s. n.

Röntgen (fizician german) [gen pron. găn] s. propriu

!röntgen² (aparat) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. n.

Röntgen (nume de persoană) (germ.) [ge pron. ghe] (Rönt-gen) s. propriu

!röntgen¹ (unitate de măsură) (germ.) [ge pron. ghe] (rönt-) s. m., pl. röntgeni; simb. r

röntgen/roentgen (aparat) s. n. [pron. germ. rönt-ghen]

röntgen/roentgen (unitate de măsură) s. m. [pron. germ. rönt-ghen], pl. röntgeni/roentgeni; simb. r

ROENTGEN, familie de ebeniști germani: Abraham R. (1711-1793) și fiul său David R. (1743-1807). Au lucrat la curtea lui Ludovic XVI piese de mobilier în stil rococo.

ROENTGEN (RÖNTGEN) (< fr. {i}; {s} n. pr. Röntgen) s. m. Unitate de măsură a dozei radiațiilor X sau γ (simbol: R), egală cu cantitatea de radiații care produce, prin ionizarea unui centimetru cub de aer, în condiții fizice normale, o sarcină electrică de un franklin. Raze R = raze X.