râșca v vz râșchia

răschia v vz rășchia corectat(ă)

rășchi v vz rășchia

rășchia vt [At: LB / V: rășca, ~chi' (Pzi: ~iesc), râsc~, râș~, resc~, reș~, reșchita, risc~, riș~ / Pzi: ~iez, (reg) rășchiu, rășchii / E: ml *rasclare] 1 (Fșa) A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor pentru a le face jurebii. 2 (Reg; pcf rășchira) A răsfira (1). 3 A întinde în lături. 4 (Reg) A scurma. 5 (Reg) A zgâria.

râschia v vz rășchia

râșchia v vz rășchia

reschia v vz rășchia

reșchia v vz rășchia

reșchița v vz rășchia

rischia v vz rășchia

rișchia v vz rășchia

RĂȘCHIA, rășchiu și rășchiez, vb. I. Tranz. A trece firele de cînepă, de in etc. de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă, s-o rășchie, s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. ◊ (Complementul indică obiectul de pe care se deapănă; cu pronunțare regională) A doua rîșchie fuse pe un rîșchitor de aur. SEVASTOS, N. 225. ◊ Absol. Fata are să rîșchie. ȘEZ. I 184.

A RĂȘCHIA ~ez tranz. (fire textile) A depăna de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. /<lat. rasclare

răschiĭ și rășchiĭ (vest) și rîșchiĭ (est), a -iá v. tr. (lat. *rasclare, din *rastlare, a grebla, d. rastrum, greblă; it. raschiare, fr. racler, a zgîria, a rade, a răzui). Est. Depăn lînă de pe fus pe răschitor.

rășchiĭ, rășchitór, V. răsch-.

rîșchiĭ, rîșchitór, V. răschiĭ, -itor.

rășchia (a ~) (a depăna) (desp. -chi-a) vb., ind. prez. 1 sg. rășchiez (desp. -chi-ez), 3 rășchiază, 1 pl. rășchiem; conj. prez. 1 sg. să rășchiez, 3 să rășchieze; ger. rășchiind (desp. -chi-ind)

rășchia (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiază, 1 pl. rășchiem (chi-em); conj. prez. 3 să rășchieze; ger. rășchiind (-chi-ind)

rășchia vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. rășchiez, 3 sg. și pl. rășchiază, 1 pl. rășchiem (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. rășchieze; ger. rășchiind (sil. -chi-ind)

rășchia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. rășchiază, 1 pl. rășchiem, ger. rășchiind)

rășchia (rășchiez, rășchiat), vb. – A depăna. – Var. rîșchia, pers. I rășchii. Bg. rasšivam „a descoase, a depăna”, de unde și megl. rășies „a depăna”; forma rom. este rezultatul unei disimilări din *răsșia, ca în cazul lui rășchira. Etimologiile propuse nu par probabile: din lat. *rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; REW 7072; Candrea); din lat. *resticŭlāre, din resticŭla „funie” (Densusianu, GS, II, 320). – Der. rășchitor (var. rășchitoare, rîșchitor), s. n. (unealtă de depănat), pe care Pascu, I, 67, o derivă din lat. *re-ex-clāvātōrium.

RÂȘCA, com. în jud. Suceava, situată în zona de contact a Subcarpaților Neamțului cu prelungirile NE ale m-ților Stănișoarei, pe cursul superior al râului Râșca; 5.245 loc. (2005). Expl. și prelucr. lemnului (cherestea). În satul R. se află mănăstirea cu același nume (de călugări), cu biserica Sf. Nicolae, ctitorie din 1540-1542 a domnului Petru Rareș, cu fresce executate în 1551-1552 de pictorul grec Stamatello Cotronas. În interior se păstrează un valoros tablou votiv înfățișându-l pe ctitor cu familia lui. Chiliile actuale datează din 1821-1842. iar pridvorul bisericii a fost adăugat în perioada 1611-1617. Ansamblul monahal a fost renovat în 1972 și 1991. În 1844, la această mănăstire a fost trimis în surghiun de către domnul Mihail Sturdza, timp de șase luni, Mihail Kogălniceanu. Biserica Sf. Gheorghe (1790, renovată în 1898 și 1925), în satul Buda.

RÎȘCA 1. – s.; Rîșcă, Ioan, act.; Rășcă, V. (17 A I 18). 2. Rîșco (C Ștef). 3. + -an: Rtșcanja, -i tt.; -u fam., frecv. (Sur X). 4. + -ov: Rîșcov fam. (Dm), cf. subst. ciupercă. Coincidențe: trac Rescu, -lus, -por.

RĂȘCHIA vb. v. râcâi, scormoni, scurma.

rășchia vb. v. RÎCÎI. SCORMONI. SCURMA.

rășchiá, rășchiez, v.t. A depăna firele toarse de pe fus pe rășchitor: „La capătul torsului au rășchiat tortul” (Bilțiu, 1999: 96). – Lat. *rasclare (Scriban).