pâș⁴ sm [At: PAMFILE, A. R. 132 / Pl: ~i și (n) ~uri / E: nct] 1 (Trs) Snop de paie, de grâu, de secară etc., adesea îmblătit. 2 (Reg) Cocean de porumb.

pâș² i vz piș²

pâș¹ i [At: CARAGIALE, O. I, 117 / V: (reg) pășia, pâșa / E: fo] (Are) Cuvânt care redă zgomotul slab produs de pașii cuiva care merge în vârful picioarelor, pentru a nu fi auzit.

pâș³ sm [At: COMAN, GL. / Pl: ~i / E: ns cf pâșin] (Reg) Om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.

pâș⁶ sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri / E: nct] 1 (Reg) Adaos făcut la un dulap care este prea scurt. 2 (Mol) Tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor. 3 (Reg) Crestătură ornamentală care se face la piciorul de sus al prispei.

pâș⁵ sm vz pârș²

pâș⁷ s [At: PĂCALĂ, M. R. 299 / Pl: nct / E: nct] Unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

PÂȘ interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a imita zgomotul produs de mersul ușor sau în vârful picioarelor). /Onomat.

pâș! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor.

PIȘ¹ interj. (Fam.; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

pășia i vz pâș¹

pâlș sm vz pârș²

pârș² sm [At: SIMIONESCU, F. R. 57 / V: (reg) pâlh, pâlș^[1], pâș / Pl: ~i / E: slv плъцъ] 1 (Șîc ~-cenușiu, ~-comun) Animal asemănător cu veverița, cu blana de culoare cenușie, cu nuanțe cafeniu-negricioase pe spate, și albicioasă pe burtă, cu coada lungă și stufoasă, care duce o viață nocturnă prin păduri și se hrănește mai ales cu semințe și cu fructe, dar mănâncă și insecte, păsărele, ouă (Glis glis). 2 (Șîc ~-roșu, pâș roșu) Animal cu înfățișare de maimuță, cu ochi mari, vioi, cu blana mătăsoasă, de culoare galbenă-roșcată pe spate și albă pe piept, cu coada lungă terminată cu peri lungi, care trăiește în păduri, prin iarbă, prin tufișuri sau cățărat în copaci și se hrănește în special cu alune Si: (reg) alunar (Muscardinus avellanarius). 3 (Șîc ~-de-stejar) Animal cu blană de culoare cenușie, cu câte o pată roșie pe obraji, cu coada lungă, păroasă numai la vârf, care trăiește prin păduri, dar mai mult pe pământ decât în copaci, și se hrănește mai ales cu insecte, viermi, melci, păsărele și șoareci (Eliomys quercinus). 4 (Șîc ~-mic) Animal cu corpul zvelt, lunguieț, cu blana cenușie-roșcată, albă pe pântece, cu coada stufoasă, lungă aproape cât corpul, cu botul asemănător celui de șoarece, cu urechile mari, care trăiește prin păduri și se hrănește cu fructe, semințe, insecte, șoareci (Dryomys nitedula). 5 (Reg; îlav) Ca pâlșu Pe furiș. 6 (Zlg; reg; îf pâlș) Hârciog (Cricetus cricetus). 7 (Zlg; reg; îf pâș) Orbeț (Spalax microphthalmus). 8 (Mol; Buc; îf pâș) Șobolan (Mus decumanus). corectat(ă)

pâșa i vz pâș¹

piș³ s vz pâș³

piș² [At: DR. IV₂, 885 / V: pâș i / E: fo] 1-2 i, s (Îvr; are) (Cuvânt care imită sunetul produs de) șoapte spuse la urechea cuiva. 3 sm Intrigant.

CHIȘ... PIȘ...

PIȘ¹ interj. (Rar; mai ales repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. [Var.: pâș interj.] – Onomatopee.

PÎRȘ, pîrșuri, s. n. Animal mamifer rozător, mai mic decît veverița, sur-ruginiu, cu coada stufoasă, care trăiește prin păduri, în copaci, și se hrănește cu alune, semințe de brad, fructe de pădure etc. (Glis glis).^[1]

PÎȘ interj. (Numai repetat) Onomatopee care redă zgomotul ușor produs de tîrșîitul picioarelor. Fata se duse binișor, se strecură pe lîngă zid și, pîș-pîș, în vîrful degetelor pînă la ușă. ISPIRESCU, L. 30. Sare jos de pe cal și, pîș-pîș pin iarbă, merge binișor cu arcul gata către locul bănuit. CARAGIALE, P. 111. – Variantă: pîșa interj.

PÎȘA interj. v. pîș.

PÂRȘ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari și cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă și moale. /<sl. pluchu

pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc.

1) pîș m. V. pîlș.

2) pîș și pîșa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s’a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin coridor. V. pîșin, foșnesc.

pâș interj.

pâș/pâș-pâș interj.

pârș s. m., pl. pârși

!pâș-pâș interj., adj. invar., adv. (mers ~, a merge ~)

piș¹/piș-piș (fam.) interj.

piș-piș v. piș¹

pârș s. m., pl. pârși

piș/piș-piș (fam.) interj.

piș-piș v. piș

pârș s. m., pl. pârși

pâș(-pâș) interj.

piș/piș-piș interj.

pîlș (-și), s. m. – Hîrciog (Myoxus avellanarius). – Var. pîs, pîluci. Sl. plŭchŭ (Tiktin; Byck-Graur 27).

pîș interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s. f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s. f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent).

PÂȘ s. v. cep.

PÂRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

PÎRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

pîș s. v. CEP.

pâș⁴, pâșuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.

pâș³, pâșuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.

pâș², pâși și pâșuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.

pâș¹, pâși, s.m. (reg.) om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.

piș²! interj., s.m. (înv.) 1. cuvânt care imită sunetul produs de șoaptele spuse la urechea cuiva. 2. (s.m.) intrigant.