8 definiții pentru pustietate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate.

PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate.

PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație sau nepopulată de oameni; pustiu. în răsărit... se ridică dealurile pleșuve ale Sorogarilor și dricului, după care urmează ceața pustietăților dinspre Prut. SADOVEANU, E. 94. Deodată, luna aprinsă ca jăratecul răsări în zarea munților și pustietățile luminate se deschiseră pe o întindere nemărginită. DUNĂREANU, CH. 94. A mers iarăși un an de zile, prin niște pustietăți și mai grozave. CREANGĂ, O. A. 172. ♦ Loc izolat, puțin umblat. Cum putea dînsa să meargă acum, în cap de noapte, ea singură cu el în pustietatea aceea? SLAVICI, N. II 287. 2. Faptul de a fi lipsit (la un moment dat) de oameni; singurătate. Se uită împrejur îl apucă un frig de pustietatea tîrgului. DUMITRIU, N. 193. De îmbrăcăminte prezentabilă aveau toți nevoie. Nu mai puteau trăi ca în pustietatea Bărăganului. C. PETRESCU, A. 311. 2. (Poetic) Vîntul pustietății acum vîjîie prin meterezile lor, carele răsuna odată falnic de împușcături voinicești. ALECSANDRI, C. 101.

PUSTIETÁTE ~ăți f. 1) Loc părăsit, nelocuit sau neumblat. 2) fig. v. PUSTIU2. [Sil. -ti-e-] /pustiu + suf. ~ătate

pustietáte f. (d. pustie). Pustie, deșert, singurătate: a străbate pustietatea Sahareĭ, a locui în pustietate. – În P. P. pustieșag, pl. urĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți

pustietáte s. f. (sil. -ti-e-), g.-d. art. pustietății; (locuri) pl. pustietăți


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PUSTIETÁTE s. 1. v. deșert. 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

PUSTIETATE s. 1. deșert, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

Intrare: pustietate
pustietate substantiv feminin
  • silabație: -ti-e-
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pustietate
  • pustietatea
plural
  • pustietăți
  • pustietățile
genitiv-dativ singular
  • pustietăți
  • pustietății
plural
  • pustietăți
  • pustietăților
vocativ singular
plural