PUNCTÁT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. Linie punctată.

PUNCTÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PUNCTA. ◊ Notă ~tă notă muzicală având valoarea mărită cu un semiton. 2) Care este constituit din puncte. Linie ~tă. 3) Care are puncte; cu puncte. /v. a puncta

PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer).

puncta vt [At: BĂLCESCU, M. V. 150 / V: (înv) punta / Pzi: ~tez / E: punct (cf fr pointer)] 1 (Fig) A scoate în evidență Si: a accentua, a marca, a sublinia. 2 (Rar; c. i. texte scrise) A pune semnele de punctuație Si: (rar) a punctua. 3 (C. i. suprafețe, obiecte) A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare. 4 (Spt; c. i. puncte) A înregistra pe măsură ce se marchează. 5 (Rar; c. i. puncte) A marca. 6 (Îvr; la jocul de cărți) A miza. 7 (Înv; c. i. arme, proiectile etc.) A ținti. 8-9 (În limbajul vânătorilor; c. i. animale) A adulmeca (2, 4). 10 (Fig; rar) A pătrunde.

punta³ v vz puncta

PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. ponctuer).

PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face mai multe puncte, a pune sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. Înșfăcă o căldare... umplînd-o repede cu zeama aceea verzale, punctată ici-colo cu cîte-o fasole albă. CAMILAR, N. I 40. Obrazul palid-verzui se afla punctat de mici bubulițe roșii. C. PETRESCU, R. DR. 119. Păsări mici punctau cerul în înălțime. SAHIA, N. 86. ♦ A marca, a sublinia. Povestea punctînd fiecare argumentare cu gesturi mărunte și repezi. C. PETRESCU, R. DR. 337. ◊ Fig. Pe dușumele, mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. REBREANU, R. I 243. 2. (Sport) A însemna: punctele fiecărei partide sau etape cîștigate. 3. Fig. (Rar) A pătrunde, a străpungtz, întotdeauna numele Mărășeștiului mi-a punctat inima și m-a făcut să gindesc cu teroare la piciorul tatei rămas pe această cîmpie. SAHIA, N. 15. 4. (Învechit) A îndrepta o armă spre o țintă anumită; a ținti. (Atestat în forma punta) Se duse Piccolomini să vadă cetatea și apoi punzară tunurile spre dînsa. BĂLCESCU, O. II 113. 5. A asambla provizoriu două piese, care urmează să fie sudate, prin cîteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Variantă: (învechit) puntá vb. I.

PUNTÁ vb. I v. puncta.

PUNTÁ vb. I. v. puncta.

PUNCTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a presăra cu puncte; (gram.) a pune semne de punctuație. ♦ (Tehn.) A marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (Fig.) A sublinia, a marca, a accentua. 3. (Sport) A însemna punctele unei partide sau ale unei etape. [Var. punta vb. I. / după fr. ponctuer, pointer].

PUNTÁ vb. I. v. puncta.

PUNCTÁ vb. tr. 1. a însemna, a presăra (o suprafață) cu puncte. ◊ (tehn.) a marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (fig.) a sublinia, a scoate în evidență, a accentua. 3. (sport) a obține puncte într-o întrecere; a înregistra punctele unei partide. (după fr. pointer)

punctá vb. I ♦ 1. A sublinia ◊ „Filmul punctează apăsat o problematică bine cunoscută în scene cu valori simbolice: armata română, cot la cot cu armata sovietică în lupta pentru zdrobirea hitlerismului e ilustrată în secvențele cu dialogul răspicat și solemn dintre ofițerii români și mareșalul Malinovski.” R.l. 20 VIII 80 p. 2. ♦ 2. A obține puncte într-o întrecere sportivă ◊ „Noi am punctat cel mai mult [...]” Sc. 27 XI 81 p. 7. ♦ 3. A da note, puncte pentru o prestație sportivă ◊ „Sportivele noastre au fost în nenumărate rânduri punctate sub valoarea evoluțiilor.” R.l. 26 VII 80 p. 5 (din punct, după fr. ponctuer, pointer; DN – alte sensuri, DEX, DN3)

A PUNCTÁ ~éz tranz. 1) A însemna cu puncte. 2) fig. A scoate în relief; a pune în lumină; a evidenția; a sublinia. Haina ajustată îi ~ează mersul grațios. 3) sport (puncte) A obține în defavoarea adversarului. /Din punct

puntà v. a îndrepta spre un punct: puntară tunurile spre cetate BĂLC. [După fr. pointer].

*punctéz v. tr. (d. punct; fr. pointer, d. point, punct. V. pontez). Însemn cu un punct saŭ cu puncte: i e o literă punctată. Linie punctată, trasă numaĭ cu puncte.

punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză

punctá vb. (sil. punc-), ind. prez. 1 sg. punctéz, 3 sg. și pl. puncteáză, imperf. 3 sg. punctá; conj. prez. 3 sg. și pl. punctéze

puncta