PUNCTAT, -Ă, punctați, -te, adj. 1. Însemnat, marcat, presărat cu puncte. 2. Alcătuit din puncte. Linie punctată.

PUNCTAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A PUNCTA. ◊ Notă ~tă notă muzicală având valoarea mărită cu un semiton. 2) Care este constituit din puncte. Linie ~tă. 3) Care are puncte; cu puncte. /v. a puncta

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer).

puncta vt [At: BĂLCESCU, M. V. 150 / V: (înv) punta / Pzi: ~tez / E: punct (cf fr pointer)] 1 (Fig) A scoate în evidență Si: a accentua, a marca, a sublinia. 2 (Rar; c. i. texte scrise) A pune semnele de punctuație Si: (rar) a punctua. 3 (C. i. suprafețe, obiecte) A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare. 4 (Spt; c. i. puncte) A înregistra pe măsură ce se marchează. 5 (Rar; c. i. puncte) A marca. 6 (Îvr; la jocul de cărți) A miza. 7 (Înv; c. i. arme, proiectile etc.) A ținti. 8-9 (În limbajul vânătorilor; c. i. animale) A adulmeca (2, 4). 10 (Fig; rar) A pătrunde.

punta³ v vz puncta

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ♦ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. ponctuer).

PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face mai multe puncte, a pune sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. Înșfăcă o căldare... umplînd-o repede cu zeama aceea verzuie, punctată ici-colo cu cîte-o fasole albă. CAMILAR, N. I 40. Obrazul palid-verzui se afla punctat de mici bubulițe roșii. C. PETRESCU, R. DR. 119. Păsări mici punctau cerul în înălțime. SAHIA, N. 86. ♦ A marca, a sublinia. Povestea punctînd fiecare argumentare cu gesturi mărunte și repezi. C. PETRESCU, R. DR. 337. ◊ Fig. Pe dușumele, mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. REBREANU, R. I 243. 2. (Sport) A însemna: punctele fiecărei partide sau etape cîștigate. 3. Fig. (Rar) A pătrunde, a străpunge. Întotdeauna numele Mărășeștiului mi-a punctat inima și m-a făcut să gîndesc cu teroare la piciorul tatei rămas pe această cîmpie. SAHIA, N. 15. 4. (Învechit) A îndrepta o armă spre o țintă anumită; a ținti. (Atestat în forma punta) Se duse Piccolomini să vadă cetatea și apoi puntară tunurile spre dînsa. BĂLCESCU, O. II 113. 5. A asambla provizoriu două piese, care urmează să fie sudate, prin cîteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Variantă: (învechit) punta vb. I.

PUNTA vb. I v. puncta.

PUNTA vb. I. v. puncta.

PUNCTA vb. I. tr. 1. A însemna, a presăra cu puncte; (gram.) a pune semne de punctuație. ♦ (Tehn.) A marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (Fig.) A sublinia, a marca, a accentua. 3. (Sport) A însemna punctele unei partide sau ale unei etape. [Var. punta vb. I. / după fr. ponctuer, pointer].

PUNTA vb. I. v. puncta.

PUNCTA vb. tr. 1. a însemna, a presăra (o suprafață) cu puncte. ◊ (tehn.) a marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (fig.) a sublinia, a scoate în evidență, a accentua. 3. (sport) a obține puncte într-o întrecere; a înregistra punctele unei partide. (după fr. pointer)

puncta vb. I ♦ 1. A sublinia ◊ „Filmul punctează apăsat o problematică bine cunoscută în scene cu valori simbolice: armata română, cot la cot cu armata sovietică în lupta pentru zdrobirea hitlerismului e ilustrată în secvențele cu dialogul răspicat și solemn dintre ofițerii români și mareșalul Malinovski.” R.l. 20 VIII 80 p. 2. ♦ 2. A obține puncte într-o întrecere sportivă ◊ „Noi am punctat cel mai mult [...]” Sc. 27 XI 81 p. 7. ♦ 3. A da note, puncte pentru o prestație sportivă ◊ „Sportivele noastre au fost în nenumărate rânduri punctate sub valoarea evoluțiilor.” R.l. 26 VII 80 p. 5 (din punct, după fr. ponctuer, pointer; DN – alte sensuri, DEX, DN3)

A PUNCTA ~ez tranz. 1) A însemna cu puncte. 2) fig. A scoate în relief; a pune în lumină; a evidenția; a sublinia. Haina ajustată îi ~ează mersul grațios. 3) sport (puncte) A obține în defavoarea adversarului. /Din punct

puntà v. a îndrepta spre un punct: puntară tunurile spre cetate BĂLC. [După fr. pointer].

*punctéz v. tr. (d. punct; fr. pointer, d. point, punct. V. pontez). Însemn cu un punct saŭ cu puncte: i e o literă punctată. Linie punctată, trasă numaĭ cu puncte.

puncta (a ~) (desp. punc-ta) vb., ind. prez. 1 sg. punctez, 3 punctează; conj. prez. 1 sg. să punctez, 3 să puncteze

puncta (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 punctează

puncta vb. (sil. punc-), ind. prez. 1 sg. punctez, 3 sg. și pl. punctează, imperf. 3 sg. puncta; conj. prez. 3 sg. și pl. puncteze

puncta

COMĂ PUNCTATĂ s. v. punct și virgulă.

PUNCTA vb. v. accentua.

PUNCTA vb. v. adulmeca, înscrie, marca, mirosi.

comă punctată s. v. PUNCT ȘI VIRGULĂ.

puncta vb. v. ADULMECA. ÎNSCRIE. MARCA. MIROSI.

PUNCTA vb. a accentua, a evidenția, a întări, a marca, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.)