PUNCTA, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face mai multe puncte, a pune sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. Înșfăcă o căldare... umplînd-o repede cu zeama aceea verzuie, punctată ici-colo cu cîte-o fasole albă. CAMILAR, N. I 40. Obrazul palid-verzui se afla punctat de mici bubulițe roșii. C. PETRESCU, R. DR. 119. Păsări mici punctau cerul în înălțime. SAHIA, N. 86. ♦ A marca, a sublinia. Povestea punctînd fiecare argumentare cu gesturi mărunte și repezi. C. PETRESCU, R. DR. 337. ◊ Fig. Pe dușumele, mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. REBREANU, R. I 243. 2. (Sport) A însemna: punctele fiecărei partide sau etape cîștigate. 3. Fig. (Rar) A pătrunde, a străpunge. Întotdeauna numele Mărășeștiului mi-a punctat inima și m-a făcut să gîndesc cu teroare la piciorul tatei rămas pe această cîmpie. SAHIA, N. 15. 4. (Învechit) A îndrepta o armă spre o țintă anumită; a ținti. (Atestat în forma punta) Se duse Piccolomini să vadă cetatea și apoi puntară tunurile spre dînsa. BĂLCESCU, O. II 113. 5. A asambla provizoriu două piese, care urmează să fie sudate, prin cîteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Variantă: (învechit) punta vb. I.