puțintică af [At: HELIADE, O. II, 9 / Pl: ~ici / E: puțintea css] (Îrg; șhp) 1-8 Puțintea (13-20). 9 (Îlav) În ~ vreme Foarte curând.

poțintică^[1] a vz puțintică

puțintel, ~ea [At: PRAV. 159 / V: (înv) ~țăn^[1], (reg) ~țun~ / Pl: ~ei, ~e / E: puțin + -el] 1-12 a (Șhp) (Cam) puțin (1-2, 20, 22-23, 27) Si: (îvp) puținel (1-12). 13-20 av (Șhp) (Cam) puțin (13-14, 25, 29) Si: (îvp) puținel (13-20).

puțuntel, ~ea a, av vz puțintel

PUȚINTEL², -EA, -ICĂ, puțintei, -ele, adj. Diminutiv al lui puțin². 1. v. puțin² (1). Aș vrea să beau puțintică apă... îngînă ea cu trudnic glas. SADOVEANU, O. VII 37. Ai puțintică răbdare, stimabile. CARAGIALE, O. I 125. Dac-ai avea puțintică udătură... ALECSANDRI, T. 614. Măi bădiță de departe Mai trimite-mi cîte-o carte... O scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. v. puțin² (3). E o căsuță puțintică și scundă, îi ajungem cu palma la streșină. SADOVEANU, V. F. 32. ◊ Expr. Puțintel (la trup sau la făptură) = scund (și subțirel), mititel. Unul era mai puțintel la trup și negricios. SADOVEANU, B. 168. Era puțintică la făptură. C. PETRESCU, A. R. 50. Mărica e un boboc de fată; cam puțintică, dar ce să-i faci. DELAVRANCEA, S. 42. 3. (La pl.) v. puțin² (5). Și trecură vremi, trecură, Uriașii puțintei Tot mai repede scăzură. COȘBUC, P. I 296. Lelea cu mărgele multe Amiroase-a flori mărunte... Dar cea cu mai puțintele Amiroase-a floricele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 36.

PUȚINTEL ~ea (~ei, ~ele) și adverbial (diminutiv de la puțin) Mai puțin decât trebuie; cam puțin. ◊ ~ la trup (sau la făptură) mic și slab. /Din puțin

puțintel adv. puțin de tot. [Tras din puțin cu ajutorul unui sufix analogic (cf. mititel)].

puținél, -ícă (vest) și puțintél, -ntícă (toată țară) adj., pl. eĭ, ele (d. puțin cu -tel din mititel). Fam. Puțin, nițel: puținică apă, puțintele părăluțe. Puțintel la trup, la minte, mic (scund). Adv. Ĭa stăĭ puțintel! – Vechĭ și’n est puținel: puțineĭ oamenĭ (Let. 1, 160; 3, 289). În nord puțuntel: puțuntea oaste (Nec. 2, 238), azĭ puțintică oaste.

puțintel (fam.) adj. m., pl. puțintei; f. puțintică, pl. puțintele

!puțintel (fam.) adj. m., pl. puțintei; f. puțintică, pl. puțintele

puțintel adj. m., pl. puțintei; f. sg. puțintea/puțintică, pl. puțintele

puțintel, -tică; -tei, -tele.

PUȚINTEL adj., adv. 1. adj., adv. (pop.) puținel. (Mai e ~ unt) 2. adv. nițeluș, (pop.) olecuță, (reg.) nițicuș. (Stai ~ pe scaun.)

PUȚINTEL adj., adv. 1. adj., adv. (pop.) puținel. (Mai e ~ pîine.) 2. adv. nițeluș, (pop.) olecuță, (reg.) nițicuș. (Stai ~ pe scaun.)

Aveți puțintică răbdare!, replică foarte cunoscută din O scrisoare pierdută. Trahanache o repetă mereu, ca un laitmotiv. Aceste trei cuvinte au ajuns o expresie foarte populară prin care încercăm să domolim zelul, curiozitatea sau enervarea cuiva. Dar, bineînțeles, la modul ironic, și nu pe un ton grav și serios, cum făcea eroul lui Caragiale. LIT.