prună sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~e / E: ml pruna] 1 Fruct comestibil al prunului (1), drupă sferică, alungită, de obicei de culoare vineție sau gălbuie, cu sâmbure mare Si: (reg) perjă, pearjă, poamă. 2 (Pop; îe) A fi cu ~na în gură A fi prost. 3 (Pfm; îe) A vorbi (sau a răspunde) de parcă are (sau este cu) ~ne (sau o ~ ori cu ~na în gură) (A vorbi sau) a răspunde neinteligibil. 4 (Reg; prt) Organ genital al iepei. 5 (Fam; îs) Rahat cu ~ne Rahat². 6 (Fam; îe) A nu fi nici de zeama ~nelor A nu fi bun de nimic. 7 (Reg; îc) ~-pădureață Porumbă¹. 8 (Pex) Mâncare din prune (1) uscate. 9 (Rar) Țuică de prune (1).

PRUNĂ, prune, s. f. Fructul prunului, cu un sîmbure tare în interior, înconjurat de o parte cărnoasă iar la exterior fiind acoperit cu o pieliță de culoare gălbuie sau vînătă. Iar la sfîrșitul nunții aduseră un coș de prune uscate să arunce în ale guri căscate. ISPIRESCU, L. 204. Prune grase v. gras. Prune bistrițe v. bistriț. Prune brumării v. brumăriu. Prune gîtlane v. gîtlan. Prune gogonețe v. gogoneț. ◊ Expr. Parcă are prune în gură, se zice despre cineva care vorbește neclar, pronunță cuvintele nedeslușit.

PRUNĂ ~e f. Fruct al prunului. [G.-D. prunei] /<lat. pruna

prună f. rodul prunului din care se face țuica; varietăți: avrame, bardace, goldane, etc. [Lat. PRUNA].

prúnă f., pl. e (lat. prûna, pl. de la prunum, prună, considerat ca singular; it. pv. vsp. cat. pruna, fr. prune. D. rom. vine rut. pruni). Vest. Fruct de prun: din prune se scoate rachiŭ saŭ țuĭcă. Est. Un fel de prune cărnoase. V. avramă, goldană, corcodușă, porumbă, motrună.

prună s. f., g.-d. art. prunei; pl. prune

prună s. f., g.-d. art. prunei; pl. prune

prună s. f., g.-d. art. prunei; pl. prune

PRUNĂ subst. 1. – fam., act. 2. Pruneș, N. (AO XXI 163). 3. Prunilă, Aug., ard. (z).

PRUNĂ s. (BOT.) (reg.) poamă, (Mold. și Bucov.) perjă.

PRUNĂ s. (BOT.) (reg.) poamă, (Mold. și Bucov.) perjă.