2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

priponit, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 108 / Pl: ~iți, ~e / E: priponi] 1 (D. animale, ambarcații etc.) Legat de un pripon1 ori de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze. 2 (Pan; d. oameni sau părți ale corpului lor) Imobilizat sau fixat în sau de ceva. 3 (Rar; d. oameni) Postat provocator în fața cuiva.

PRIPONÍT, -Ă, priponiți, -te, adj. Legat de pripon. Roata frămînta apa și valuri mici veneau la mal, săltînd cu putere bărcile priponite. DUNĂREANU, N. 12. Se văd cîrduri de copii cîte c-o vacă legată de coarne ori de picior, priponită sau împiedicată, ca să nu dea în păpușoii necideși. SP. POPESCU, M. G. 41. Pe la capetele locurilor erau căruțe omenești. Vitele pășteau priponite pe lîngă ele. SANDU-ALDEA, U. P. 159.

PRIPONÍ, priponesc, vb. IV. Tranz. 1. A lega un animal de (sau cu) un pripon. ♦ A pune piedică la picioarele animalelor (ca să nu poată fugi). ♦ A lega de un pripon o ambarcațiune. 2. P. gener. A imobiliza, a fixa ceva (prin legare); a lega. – Din pripon.

priponi [At: ANON. CAR. / Pzi: ~nesc, (reg) pripon / E: pripon1] 1-2 vtrp (C. i. animale, ambarcații etc.) A lega de un pripon1 sau de un obiect fixat, solid, ca să nu se îndepărteze. 3-4 vtrp (C. i. animale) A pune o piedică sau ceva similar ca să nu se poată deplasa repede și departe. 5 vt (Pan; c. i. oameni sau părți ale corpului lor) A imobiliza sau a fixa cu ajutorul unei frânghii, al unui dispozitiv etc. 6 vt (Pgn; c. i. diverse obiecte) A prinde sau a lega ori a fixa bine de ceva. 7 vr (Reg; d. oameni) A se rezema. 8 vr (Rar; d. oameni) A se posta provocator în fața cuiva. 9 vr (Fig) A ține cu dârzenie sau cu încăpățânare la ceva.

PRIPONÍ, priponesc, vb. IV. Tranz. 1. A lega un animal de (sau cu) un pripon. ♦ A pune piedică la picioarele animalelor (ca să nu poată fugi). ♦ A lega de un pripon o ambarcație. 2. P. gener. A imobiliza, a fixa ceva (prin legare); a lega. – Din pripon.

PRIPONÍ, priponesc, vb. IV. Tranz. A lega de un pripon un animal, pentru a-l împiedica să se depărteze. Stoica își priponise caii subt frasini și aștepta posomorit lîngă foc. SADOVEANU, M. C. 186. Siminoc descălecă și el, priponi calul, făcu focul, scoase merindele și începu să mănînce lîngă foc. ISPIRESCU, E. 384. Ședea Toma cel vestit Lîngă murgu-i priponit Cu țărușul de argint Bătut în negru pămînt. ALECSANDRI, P. P. 72. ♦ A lega de un pripon o ambarcație pentru a o fixa la țărm. Sute de șlepuri sînt ancorate de-a lungul malurilor, priponite cu parîme groase de sîrmă. BART, E. 330. Dînd caicul de la uscat în mare și priponindu-l de un par ce înadins bătusă la mal, de cu sară ș-au gătit provizia trebuincioasă pentru vreme de opt zile. DRĂGHICI, R. 220. ♦ A fixa un obiect legîndu-l de ceva. Damigeana de vin. era legată cruciș și priponită de leuci. SADOVEANU, O. L. 16. Spre semn de opreală apa este închisă și ciutura priponită. SBIERA, P. 228. ♦ (Rar, cu privire la părți ale corpului omenesc) A lega, a înțepeni, a fixa. Ali... a legat cobză pe hoge cu picioarele aduse lîngă șale și mîinile priponite din coate la vîrfurile picioarelor. SADOVEANU, O. E. 145.

A PRIPONÍ ~ésc tranz. 1) (animale, ambarcații) A lega de un pripon. 2) fig. (obiecte) A imobiliza prinzând de ceva. /Din pripon

priponì v. a lega vitele, calul de pripon: murgușoru-mi priponesc AL.

priponésc v. tr. (d. pripon). Leg țeapăn ca să nu se poată depărta: a priponi o vită, o plută.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

priponí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priponésc, imperf. 3 sg. priponeá; conj. prez. 3 priponeáscă

priponí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priponésc, imperf. 3 sg. priponeá; conj. prez. 3 sg. și pl. priponeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIPONÍT adj. legat. (Vită ~.)

PRIPONIT adj. legat. (Vită ~.)

PRIPONÍ vb. a lega, (Transilv. și Ban.) a păivăni. (A ~ un animal la păscut.)

PRIPONI vb. a lega, (Transilv. și Ban.) a păivăni. (A ~ un animal la păscut.)

A priponi ≠ a dispriponi


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a se priponi în făcăleț expr. (obs.d. femei) a avea contact sexual (cu un bărbat).

priponi, priponesc v. t. a aresta, a închide.

Intrare: priponit
priponit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • priponit
  • priponitul
  • priponitu‑
  • priponi
  • priponita
plural
  • priponiți
  • priponiții
  • priponite
  • priponitele
genitiv-dativ singular
  • priponit
  • priponitului
  • priponite
  • priponitei
plural
  • priponiți
  • priponiților
  • priponite
  • priponitelor
vocativ singular
plural
Intrare: priponi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • priponi
  • priponire
  • priponit
  • priponitu‑
  • priponind
  • priponindu‑
singular plural
  • priponește
  • priponiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • priponesc
(să)
  • priponesc
  • priponeam
  • priponii
  • priponisem
a II-a (tu)
  • priponești
(să)
  • priponești
  • priponeai
  • priponiși
  • priponiseși
a III-a (el, ea)
  • priponește
(să)
  • priponească
  • priponea
  • priponi
  • priponise
plural I (noi)
  • priponim
(să)
  • priponim
  • priponeam
  • priponirăm
  • priponiserăm
  • priponisem
a II-a (voi)
  • priponiți
(să)
  • priponiți
  • priponeați
  • priponirăți
  • priponiserăți
  • priponiseți
a III-a (ei, ele)
  • priponesc
(să)
  • priponească
  • priponeau
  • priponi
  • priponiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)