13 definiții pentru prescripție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRESCRÍPȚIE, prescripții, s. f. 1. Obligație, dispoziție, prevedere (impusă printr-o lege, printr-un regulament etc.); prescript. ♦ Instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea sau executarea unui sistem tehnic. 2. Stingere a unui drept la acțiune sau la executarea unei hotărâri prin neexercitarea lui în termenul prevăzut de lege sau dobândirea dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posesia lui cu bună-credință un anumit timp. 3. (Rar) Recomandație dată de medic unui bolnav (printr-o rețetă); recomandație de folosire a unui medicament; p. ext. rețetă. – Din fr. prescription, lat. praescriptio.

PRESCRÍPȚIE, prescripții, s. f. 1. Obligație, dispoziție, prevedere (impusă printr-o lege, printr-un regulament etc.); prescript. ♦ Instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea sau executarea unui sistem tehnic. 2. Dispoziție legală în virtutea căreia, după un anumit timp și în anumite condiții, se câștigă ori se pierde un drept sau încetează efectele unei hotărâri judecătorești neexecutate. 3. Recomandație dată de medic unui bolnav (printr-o rețetă); recomandație de folosire a unui medicament; p. ext. rețetă. – Din fr. prescription, lat. praescriptio.

PRESCRÍPȚIE, prescripții, s. f. 1. Recomandare dată de un medic unui bolnav, mai ales printr-o rețetă; p. ext. rețetă. Maria îi aduse o sticlă cu picături și îi număra, în lingurița de ceai, atîtea cîte spunea prescripția. C. PETRESCU, Î. I 22. Împotriva prescripției doftorului subofițerul se tîrîse pînă la spițerie. RUSSO, O. 51. 2. Obligație impusă printr-o lege, ordonanță, un regulament etc.; dispoziție, prevedere. Prescripții legale. ♦ Instrucțiuni scrise care prevăd condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea etc. unui sistem tehnic. 3. Dispoziție legală, în virtutea căreia, după un anumit timp și în anumite condiții, se cîștigă ori se pierde un drept prin neexercitare sau încetează efectele unei hotăriri judecătorești neexecutate.

PRESCRÍPȚIE s.f. 1. Dispoziție, hotărâre, ordin formal (impus de o lege, de un regulament etc.). ♦ Recomandație, indicație de tratament dată de medic unui bolnav; rețetă. 2. Interval de timp la sfârșitul căruia, potrivit anumitor norme juridice, nu se mai poate cere plata unei datorii, aplicarea unei pedepse, redobândirea unei posesiuni sau a unei proprietăți etc. [Var. prescripțiune s.f. / cf. fr. prescription, lat. praescriptio].

PRESCRÍPȚIE s. f. 1. obligație, dispoziție, hotărâre, ordin formal (impus de o lege, de un regulament). 2. recomandație, indicație de tratament, dietă etc. dată de medic unui bolnav; rețetă. 3. (jur.) mijloc de dobândire sau de pierdere a unui drept prin trecerea termenului prevăzut de lege. (< fr. prescription, lat. prescriptio)

PRESCRÍPȚIE ~i f. 1) Prevedere impusă printr-o lege sau printr-un regulament. 2) Recomandație privind respectarea anumitor condiții în dependență de o situație concretă. 3) Normă scrisă privind condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, executarea și întreținerea unei instalații, a unei mașini sau a unui mecanism. /<fr. prescription, lat. prescriptio, ~onis

prescripți(un)e f. 1. ordonanță, obligațiune impusă: a urma prescripțiunile medicului; 2. Jur. mijloc de a câștiga un drept, de a se libera de o obligațiune după trecerea unui timp și în condițiuni determinate de lege.

*prescripțiúne f. (lat. prae-scriptio, -ónis). Ordin formal și detaliat: prescripțiunile legiĭ. Ordonanța (povața) mediculuĭ, rețetă: după prescripțiunea mediculuĭ. Jur. Ștergerea uneĭ datoriĭ (urmărirĭ judiciare, servituțĭ) pin scurgerea anilor, perderea drepturilor de proprietar orĭ de creditor din cauză că n’aĭ reclamat într’un timp oare-care: dreptu divin n’are prescripțiune. – Și -ípție și -íere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!prescrípție (prescriere) (rar) (pres-crip-ți-e/pre-scrip-) s. f., art. prescrípția (-ți-a), g.-d. art. prescrípției; pl. prescrípții, art. prescrípțiile (-ți-i-)

prescrípție s. f. (sil. -ți-e; mf. pre-), art. prescrípția (sil. -ți-a), g.-d. art. prescrípției; pl. prescrípții, art. prescrípțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRESCRÍPȚIE s. 1. v. indicație. 2. v. aviz. 3. v. rețetă. 4. v. prevedere. 5. v. dispoziție. 6. (JUR.) prescriere, (înv.) paragrafie. (~ dreptului la acțiune.) 7. (JUR.) prescripție achizitivă = uzucapiune.

PRESCRIPȚIE s. 1. indicație, regulă, (înv.) ustav. (Cîteva ~ pentru...) 2. aviz, indicație, instrucțiuni (pl.), recomandare, recomandație. (După ~ medicului.) 3. rețetă, (înv.) ordonanță. (~ medicală.) 4. indicație, precizare, prevedere, (înv.) scriptură, (grecism înv.) prohdiorihmos. (~ legii.) 5. (JUR.) dispoziție, normă, prevedere, (înv. și reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sînt ~ în vigoare?) 6. (JUR.) (înv.) paragrafie. (~ dreptului la acțiune.) 7. (JUR.) prescripție achizitivă = uzucapiune.

Intrare: prescripție
prescripție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e; mf. pre-
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prescripție
  • prescripția
plural
  • prescripții
  • prescripțiile
genitiv-dativ singular
  • prescripții
  • prescripției
plural
  • prescripții
  • prescripțiilor
vocativ singular
plural