11 definiții pentru „prepelicar”   declinări

PREPELICÁR, prepelicari, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie mare, cu urechile lăsate în jos, folosită pentru vânatul mic; brac1. – Prepeliță + suf. -ar. Cf. sb. prepelicar.

PREPELICÁR, prepelicari, s. m. Rasă de câini de vânătoare de talie mare, cu urechile lăsate în jos, folosită pentru vânatul mic; brac1. – Prepeliță + suf. -ar. Cf. scr. prepelicar.

PREPELICÁR, prepelicari, s. m. Cîine de vînătoare folosit mai ales la vînatul prepelițelor, potîrnichilor etc. Înaintea calului umblau cu boturile în pămînt doi prepelicari cu pete albe și cărămizii. SADOVEANU, O. VII 82. A venit direct, ca un prepelicar la culcușul prepeliței. C. PETRESCU, A. 304. Toți slujbașii mari și mici își aveau prepelicarii lor, cari căutau vînatul. FILIMON, C. 133.

prepelicár s. m., pl. prepelicári

prepelicár s. m., pl. prepelicári

PREPELICÁR s. (ZOOL.) brac, (Transilv.) vișlă. (~ul este un câine de vânătoare.)

PREPELICÁR ~i m. Câine de vânătoare de talie mare, cu urechile aplecate, folosit, mai ales, la vânat prepelițe, potârnichi și alte păsări; brac. /prepeliță + suf. ~ar

prepelicar m. câine de vânat prepelițe, potârnichi, iepuri, etc.

prepelicár m. (d. vsl. *prĕpelka, prepeliță; sîrb. prepeličar. Cp. cu grănicer). Cîne [!] de vînat prepelițe, păturnichĭ, ĭepurĭ și alte vînaturĭ micĭ. V. copoŭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PREPELICÁR s. (ZOOL.) brac, (Transilv.) víșlă. (~ este un cîine de vînătoare.)

PREPELICÁR (‹ prepeliță) s. m. Grupă de câini de vânătoare de talie mare, cu urechile aplecate, folosită pentru vânatul mic (prepelițe, potârnichi etc.), pe care îl semnalează oprindu-se în fața lui, într-o poziție caracteristică; brac1. Printre cele mai cunoscute rase de p. se numără: bracul de Weimar, bracul german cu păr scurt, bracul german cu păr sârmos.