15 definiții pentru preoție preuție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PREOȚÍE s. f. 1. Calitatea, demnitatea, funcția de preot; popie. 2. (Înv.; cu sens colectiv) Preoțime. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -ie.

PREOȚÍE s. f. 1. Calitatea, demnitatea, funcția de preot; popie. 2. (Înv.; cu sens colectiv) Preoțime. [Pr.: pre-o-] – Preot + suf. -ie.

preoție sf [At: PRAV. GOV. 106r/14 / V: (îrg) preuție / P: pre-o~ / Pl: ~ii / E: preot + -ie] 1-2 Calitate de preot (1-2) Si: (liv) sacerdoțiu, (pfm) popie. 3-4 Funcție pe care o îndeplinește un preot (1-2) Si: (liv) sacerdoțiu, (pfm) popie. 5 (Spc) Dar cu care este învestit un preot (1) Si: (liv) sacerdoțiu, (pfm) popie. 6 (Înv; îe) A lepăda (sau a delunga) din (sau de) ~ A răspopi. 7-9 (Înv) Preoțime (1-3). 10-11 (Înv; pex) Instituție reprezentată de preoți (1-2).

PREOȚÍE s. f. Calitatea, demnitatea de preot, slujba de preot; sacerdoțiu, popie. Belciug rămăsese văduv din primul an al preoției. REBREANU, I. 76. (Și în forma preuție) De șaizeci și mai bine de ani, de cînd slujesc preuția, voi aveți să mă învățați tipicul.? CREANGĂ, A. 79. * Darul preoției v. dar. – Variantă: preuțíe s. f.

PREOȚÍE f. 1) Funcție de preot; popie. 2) Durata de exercitare a acestei funcții; popie. [Sil. pre-o-] /preot + suf. ~ie

preoție f. 1. caracter, stare de preot; 2. darul preoțesc: preoția se dă numai celor ce se consacră cultului.

PREUȚÍE s. f. v. preoție.

PREUȚÍE s. f. v. preoție.

preuțíe f. (d. preut). Est. Sacerdoțiŭ, calitatea de preut, daru preuțesc. Puterea preuțească: lupta dintre preuție și împărăție în evu mediŭ. Fig. Calitate sfîntă: paternitatea e o preuție. – În vest preo-. V. popie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

preoțíe (pre-o-) s. f., art. preoțía, g.-d. preoțíi, art. preoțíei

preoțíe s. f. (sil. pre-o-), art. preoțía, g.-d. preoțíi, art. preoțíei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PREOȚÍE s. v. cler, preoțime.

PREOȚÍE s. (BIS.) popie, (livr.) sacerdoțiu.

PREOȚIE s. (BIS.) popie, (livr.) sacerdoțiu.

preoție s. v. CLER. PREOȚIME.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

preoțíe, preoții s. f. 1. (Înv.) Starea de consacrare sacerdotală a tuturor creștinilor, primită prin tainele botezului, mirungerii și euharistiei. 2. Slujirea sacerdotală a preotului, dată prin taina hirotoniei, care cuprinde întreaga activitate: didactică (învățătorească), harismatică-sfințitoare și de conducere pastorală a credincioșilor pe calea mântuirii (Mat. 28, 19); prezbiterat. 3. (Înv., cu sens colectiv) Preoțime; p. ext. instituție reprezentată de preoți. – Din preot + suf. -ie.

Intrare: preoție
  • silabație: pre-o-
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • preoție
  • preoția
plural
genitiv-dativ singular
  • preoții
  • preoției
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F134)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • preuție
  • preuția
plural
  • preuții
  • preuțiile
genitiv-dativ singular
  • preuții
  • preuției
plural
  • preuții
  • preuțiilor
vocativ singular
plural