3 intrări

20 de definiții

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre1- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁ, prejudéc, vb. I. Tranz. (Învechit) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat, a hotărî (ceva) prematur; a avea idei preconcepute (despre cineva sau despre ceva). Fără a prejudeca cestiunea dacă onorabilul cetățean Buzunărescu este sau tiu un spărgător de boite, noi întrebăm... cu ce drept se arestează cetățenii. ALECSANDRI, T. 1652. ◊ Absol. Să nu prejudecăm și să vedem ce a făcut. GHEREA, ST. CR. II 264.

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere greșită pe care cineva și-o face dinainte asupra unui lucru, sau pe care o adoptă cu ușurință, fără o cunoaștere temeinică a obiectului, a problemei; opinie, idee preconcepută. Lumea trecutului de prejudecăți și nedrepte rînduiri sociale a ajuns la finele evoluției ei fatale ca toate alcătuirile omenești. SADOVEANU, E. 18. Ceva din asprimea și din prejudecățile lui Tertulian... a rămas în sufletul și în obiceiurile mele. GALACTION, O. I 333. Îndoieli, prejudecată, să mai am nu s-ar putea. MACEDONSKI, O. I 271.

PREJUDECÁ, prejúdec, vb. I. Tranz. (Înv.) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat; a avea idei preconcepute. – Din pre2- + judeca (după fr. prejuger).

prejudecátă s. f., g.-d. art. prejudecắții; pl. prejudecắți

prejudecá vb., ind. prez. 1 sg. prejúdec, 3 sg. și pl. prejúdecă

prejudecátă s. f., pl. prejudecăți

PREJUDECÁ vb. v. prevedea.

PREJUDECÁTĂ s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~ăți.)

PREJUDECÁTĂ s.f. Părere, idee preconcepută asupra unui lucru sau a unei probleme. [După fr. préjugé].

PREJUDECÁTĂ s. f. părere, idee preconcepută; preconcepție. (după fr. préjugé)

A PREJUDECÁ prejúdec tranz. înv. (stări de lucruri, situații etc.) A aprecia fără o cercetare prealabilă; a determina în mod preconceput. /pre- + a judeca

PREJUDECÁTĂ ~ăți f. Opinie preconcepută, de cele mai multe ori eronată și defavorabilă, impusă de mediu sau de educație. /pre- + judecată

prejudecà v. 1. a decide o chestiune înainte de a o fi aprofundat; 2. a prevedea o conjectură; 3. Jur. a fi prejudiciabil.

*prejúdec, a v. tr. (pre- și judec, după lat. prae-judicare). Judec (apreciez) din ainte fără cercetare: nu prejudeca nimica! Jur. Daŭ în ainte de judecată o deciziune din care se poate prevedea sentența finală.

*prejudecată f., pl. ățĭ (pre- și judecată, după pre-judiciŭ). Prejudiciŭ, părere (greșită) formată din ainte.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PREJUDECA s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~i.)

Intrare: prejudecat
prejudecat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prejudecat prejudecatul prejudeca prejudecata
plural prejudecați prejudecații prejudecate prejudecatele
genitiv-dativ singular prejudecat prejudecatului prejudecate prejudecatei
plural prejudecați prejudecaților prejudecate prejudecatelor
vocativ singular
plural
Intrare: prejudecată
prejudecată substantiv feminin
substantiv feminin (F61)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prejudeca prejudecata
plural prejudecăți prejudecățile
genitiv-dativ singular prejudecăți prejudecății
plural prejudecăți prejudecăților
vocativ singular
plural
Intrare: prejudeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) prejudeca prejudecare prejudecat prejudecând singular plural
prejudecă prejudecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) prejudec (să) prejudec prejudecam prejudecai prejudecasem
a II-a (tu) prejudeci (să) prejudeci prejudecai prejudecași prejudecaseși
a III-a (el, ea) prejudecă (să) prejudece prejudeca prejudecă prejudecase
plural I (noi) prejudecăm (să) prejudecăm prejudecam prejudecarăm prejudecaserăm, prejudecasem*
a II-a (voi) prejudecați (să) prejudecați prejudecați prejudecarăți prejudecaserăți, prejudecaseți*
a III-a (ei, ele) prejudecă (să) prejudece prejudecau prejudeca prejudecaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)