PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate; prejudeț, prejudiciu. – Pre¹- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre¹- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECÁ, prejudéc, vb. I. Tranz. (Învechit) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat, a hotărî (ceva) prematur; a avea idei preconcepute (despre cineva sau despre ceva). Fără a prejudeca cestiunea dacă onorabilul cetățean Buzunărescu este sau tiu un spărgător de boite, noi întrebăm... cu ce drept se arestează cetățenii. ALECSANDRI, T. 1652. ◊ Absol. Să nu prejudecăm și să vedem ce a făcut. GHEREA, ST. CR. II 264.

PREJUDECÁTĂ, prejudecăți, s. f. Părere greșită pe care cineva și-o face dinainte asupra unui lucru, sau pe care o adoptă cu ușurință, fără o cunoaștere temeinică a obiectului, a problemei; opinie, idee preconcepută. Lumea trecutului de prejudecăți și nedrepte rînduiri sociale a ajuns la finele evoluției ei fatale ca toate alcătuirile omenești. SADOVEANU, E. 18. Ceva din asprimea și din prejudecățile lui Tertulian... a rămas în sufletul și în obiceiurile mele. GALACTION, O. I 333. Îndoieli, prejudecată, să mai am nu s-ar putea. MACEDONSKI, O. I 271.

PREJUDECÁ, prejúdec, vb. I. Tranz. (Înv.) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat; a avea idei preconcepute. – Din pre²- + judeca (după fr. prejuger).

prejudecátă s. f., g.-d. art. prejudecắții; pl. prejudecắți

prejudecá vb., ind. prez. 1 sg. prejúdec, 3 sg. și pl. prejúdecă

prejudecátă s. f., pl. prejudecăți

PREJUDECÁ vb. v. prevedea.

PREJUDECÁTĂ s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~ăți.)

PREJUDECÁTĂ s.f. Părere, idee preconcepută asupra unui lucru sau a unei probleme. [După fr. préjugé].

PREJUDECÁTĂ s. f. părere, idee preconcepută; preconcepție. (după fr. préjugé)

A PREJUDECÁ prejúdec tranz. înv. (stări de lucruri, situații etc.) A aprecia fără o cercetare prealabilă; a determina în mod preconceput. /pre- + a judeca

PREJUDECÁTĂ ~ăți f. Opinie preconcepută, de cele mai multe ori eronată și defavorabilă, impusă de mediu sau de educație. /pre- + judecată

prejudecà v. 1. a decide o chestiune înainte de a o fi aprofundat; 2. a prevedea o conjectură; 3. Jur. a fi prejudiciabil.

prejudecată f. prejudiciu.

*prejúdec, a -á v. tr. (pre- și judec, după lat. prae-judicare). Judec (apreciez) din ainte [!] fără cercetare: nu prejudeca nimica ! Jur. Daŭ în ainte [!] de judecată o deciziune din care se poate prevedea sentența [!] finală.

*prejudecată f., pl. ățĭ (pre- și judecată, după pre-judiciŭ). Prejudiciŭ, părere (greșită) formată din ainte [!].

prejudecá vb. v. PREVEDEA.

PREJUDECÁTĂ s. (livr.) erés, (rar) preconcépție, (înv.) prejudecáre, prejudéț, prejudíciu, prevénție, (grecism înv.) prólips. (Om lipsit de ~i.)