PREJUDECATĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație, societate; prejudeț, prejudiciu. – Pre¹- + judecată (după fr. préjugé).

preajudecată sf vz prejudecată

prejudeca vt [At: CALENDARIU (1814), 88/4 / Pzi: prejudec / E: pre- + judeca] (Înv) 1 A gândi, a aprecia cu anticipație. 2 (Îvr) A prevedea. 3 (C. i. probleme, fenomene etc.) A face o apreciere înainte de a fi făcut o examinare temeinică. 4 A avea idei preconcepute asupra a ceva. 5 (Pcf) A prejudicia.

prejudecată sf [At: MAIOR, IST. 1948 / V: (înv) preaj~ / Pl: ~căți / E: pre- + judecată cdp fr préjugé] Părere, idee preconcepută și adesea eronată pe care și-o face cineva asupra unui lucru sau a unei probleme, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă sau temeinică a obiectului ori a problemei respective Si: (rar) preconcepție, (liv) prevenție, (înv) prejudecare, prejudeț, prejudiciu.

PREJUDECATĂ, prejudecăți, s. f. Părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor; prejudeț, prejudiciu. – Pre¹- + judecată (după fr. préjugé).

PREJUDECA, prejudec, vb. I. Tranz. (Învechit) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat, a hotărî (ceva) prematur; a avea idei preconcepute (despre cineva sau despre ceva). Fără a prejudeca cestiunea dacă onorabilul cetățean Buzunărescu este sau nu un spărgător de bolte, noi întrebăm... cu ce drept se arestează cetățenii. ALECSANDRI, T. 1652. ◊ Absol. Să nu prejudecăm și să vedem ce a făcut. GHEREA, ST. CR. II 264.

PREJUDECATĂ, prejudecăți, s. f. Părere greșită pe care cineva și-o face dinainte asupra unui lucru, sau pe care o adoptă cu ușurință, fără o cunoaștere temeinică a obiectului, a problemei; opinie, idee preconcepută. Lumea trecutului de prejudecăți și nedrepte rînduiri sociale a ajuns la finele evoluției ei fatale ca toate alcătuirile omenești. SADOVEANU, E. 18. Ceva din asprimea și din prejudecățile lui Tertulian... a rămas în sufletul și în obiceiurile mele. GALACTION, O. I 333. Îndoieli, prejudecată, să mai am nu s-ar putea. MACEDONSKI, O. I 271.

PREJUDECA, prejudec, vb. I. Tranz. (Înv.) A face o apreciere asupra unui lucru înainte de a-l fi examinat; a avea idei preconcepute. – Din pre²- + judeca (după fr. prejuger).

PREJUDECATĂ s.f. Părere, idee preconcepută asupra unui lucru sau a unei probleme. [După fr. préjugé].

PREJUDECATĂ s. f. părere, idee preconcepută; preconcepție. (după fr. préjugé)

A PREJUDECA prejudec tranz. înv. (stări de lucruri, situații etc.) A aprecia fără o cercetare prealabilă; a determina în mod preconceput. /pre- + a judeca

PREJUDECATĂ ~ăți f. Opinie preconcepută, de cele mai multe ori eronată și defavorabilă, impusă de mediu sau de educație. /pre- + judecată

prejudecà v. 1. a decide o chestiune înainte de a o fi aprofundat; 2. a prevedea o conjectură; 3. Jur. a fi prejudiciabil.

prejudecată f. prejudiciu.

*prejúdec, a -á v. tr. (pre- și judec, după lat. prae-judicare). Judec (apreciez) din ainte fără cercetare: nu prejudeca nimica! Jur. Daŭ în ainte de judecată o deciziune din care se poate prevedea sentența finală.

*prejudecată f., pl. ățĭ (pre- și judecată, după pre-judiciŭ). Prejudiciŭ, părere (greșită) formată din ainte.

prejudecată s. f., g.-d. art. prejudecății; pl. prejudecăți

prejudecată s. f., g.-d. art. prejudecății; pl. prejudecăți

prejudeca vb., ind. prez. 1 sg. prejudec, 3 sg. și pl. prejudecă

prejudecată s. f., pl. prejudecăți

PREJUDECA vb. v. prevedea.

PREJUDECATĂ s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~ăți.)

prejudeca vb. v. PREVEDEA.

PREJUDECATĂ s. (livr.) eres, (rar) preconcepție, (înv.) prejudecare, prejudeț, prejudiciu, prevenție, (grecism înv.) prolips. (Om lipsit de ~i.)