PREFECT, prefecți, s. m. 1. (În organizarea administrativ-teritorială a României) Reprezentant al conducerii centrale într-un județ, cu atribuții administrative. 2. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. 3. (În Roma antică) Titlu dat unor funcționari din administrația civilă și militară; persoană având acest titlu. – Din lat. praefectus.

prefect sm [At: MAIOR, I. B. 233 / 25 / V: (reg) prăf~, perf~, ~fept, ~fet, prif~, prof~ / Pl: ~cți / E: lat praefectus, ger Präfekt, fr préfet] 1 (Înv) Demnitar care conducea o prefectură la romani sau, mai târziu, diverse unități teritoriale în unele state feudale Si: căpetenie, conducător, dregător, șef. 2 (Înv; pgn) Cârmuitor. 3 (Înv) Comandant al unei armate, al unei legiuni etc. în armata romană. 4 (Înv) Comandant de legiune în armata română, în Transilvania, în timpul revoluției din 1848. 5 (Îvr) Prefector (1). 6 Șef al administrației și al poliției într-un județ sau, în trecut, într-un district, reprezentant al conducerii centrale Si: (reg) prefector (2), prefectuș (3). 7 (Îs) ~ de poliție (sau al poliției) Șef al poliției în orașele mari ale țării. 8 (În vechea organizare a învățământului din Imperiul austro-ungar; șîs ~ de studii, ~ul studiilor) Supraveghetor și îndrumător însărcinat cu instruirea și cu educarea copiilor într-o școală, într-un seminar, într-o familie nobiliară etc. 9 (Trs; înv) Intendent. 10 (Înv) Logofăt.

PREFECT, prefecți, s. m. 1. (În Roma antică) Demnitar care conducea o prefectură (1). 2. (În vechea organizație administrativă a țării) Șef al administrației și poliției într-un județ, care reprezenta aici puterea centrală. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. 3. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. – Din lat. praefectus.

PREFECT, prefecți, s. m. (În vechea organizare administrativă a țării) Șef administrativ al unui județ, reprezentînd puterea centrală a statului. Ce este, oameni buni? Ce vreți? Ce s-a întîmplat? Eu sînt prefectul vostru. DUMITRIU, N. 10. Un călăreț și-a oprit calul înspumat lîngă trăsura prefectului. GALAN, Z. R. 95. Prefectul, făcîndu-și loc prin mulțime, dădu ordin șefului de post să descuie postul de jandarmi. BUJOR, S. 157. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. Într-o trăsură prefectul poliției... se agita, țanțoș, strălucitor. REBREANU, R. I 195. ♦ (La romani) Conducător, cîrmuitor al unei prefecturi (3).

PREFECT s.m. 1. Titlu dat unui demnitar roman care conducea o prefectură (1); comandant, căpetenie. 2. (În trecut) Conducătorul administrativ al unui județ, reprezentînd puterea centrală a statului. [< lat. praefectus, fr. préfet].

PREFECT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectură la romani sau diverse unități teritoriale în unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. șef administrativ și politic al unui județ (sau district). 4. preot sau călugăr în institutele pedagogice ale iezuiților, care conduce și supraveghează câte un sector al activității elevilor. 5. (în trecut) elev, într-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus)

PREFECT ~ți m. 1) (în Roma antică) Demnitar care stătea în fruntea unei prefecturi. 2) (în organizarea administrativ-teritorială bazată pe județe) Conducător al unei prefecturi. /<lat. praefectus

prefect m. magistrat însărcinat cu administrațiunea unui județ; prefect de poliție, șeful poliției dintr’un municipiu ca: București, Craiova, Brăila, Galați, Iași.

*preféct m. (lat. prae-fectus, d. praeficere, a pune în frunte, d. fácere, a face. V. per-fect). Șefu uneĭ prefecturĭ la vechiĭ Romanĭ: prefectu Galilor. Azĭ, în Francia, șefu unuĭ departament, ĭar în România, al unuĭ județ. Prefect de poliție, chestor, polițaĭ în orașele marĭ. V. ispravnic, pîrcălab.

ex-prefect sm [At: IORDAN, L. R. A. 198 / Pl: ~cți / E: ex- + prefect] Fost prefect.

perfect¹ sm vz prefect

prăfect sm vz prefect

prefept sm vz prefect

prefet sm vz prefect

prifect sm vz prefect

profect sm vz prefect

prefect s. m., pl. prefecți

prefect s. m., pl. prefecți

prefect s. m., pl. prefecți

PREFECT s. (înv.) ispravnic, prefector, (înv., în Transilv.) fișpan. (~ul conduce un județ.)

PREFECT s. (înv.) ispravnic, prefector, (înv., în Transilv.) fișpan. (~ conducea un județ.)

prefect (prefecți), s. m. – Guvernator, inspector. Lat. praefectus, sec. XIX. Nume introdus, împreună cu funcția, de Alexandru Cuza, în 24 ianuarie 1859. – Der. prefectură, s. f.; prefectoral, adj.; subprefect, s. m.; subprefectură, s. f., toate. din fr.