prăvălatic, ~ă a [At: EMINESCU, O. I, 85 / V: ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: prăvăli + -atic] 1 (Reg) Care este în pantă¹ Si: abrupt, povârnit. 2 Care este accidentat. 3 (Nob) Care se ridică și coboară cu forță, în mod succesiv.

PRĂVĂLATIC, -Ă, prăvălatici, -e, adj. Povîrnit, pieziș, abrupt. Caii se năpustiră la vale, pe drumul prăvălatic, printre viroage îmbrăcate cu tufișuri. SADOVEANU, O. III 334. Am ieșit în creștetul poienii încîntătoare, un popas de verdeață dulce și de flori, între codrii prăvălatici. GALACTION, O. I 211. Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic, Cînd coboară-n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic. EMINESCU, O. I 85. – Variantă: prăvălatec, -ă (CAMILAR, N. I 94, MURNU, I. 192) adj.

PRĂVĂLATIC ~că (~ci, ~ce) pop. 1) Care este gata să se prăvale; care se răstoarnă. 2) Care este situat în pantă; pieziș. /a (se) prăvăli + suf. ~atic

prăvălatic a. repezicios: când coboară ’n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic EM.

prăvălátic, -ă adj. (d. prăval). Foarte povîrnit: loc prăvălatic (Sadov. VR. 1910, 4, 60).

prăvălatec, ~ă a vz prăvălatic

PRĂVĂLATEC, -Ă adj. v. prăvălatic.

prăvălatic (pop.) adj. m., pl. prăvălatici; f. prăvălatică, pl. prăvălatice

prăvălatic (pop.) adj. m., pl. prăvălatici; f. prăvălatică, pl. prăvălatice

prăvălatic adj. m., pl. prăvălatici; f. sg. prăvălatică, pl. prăvălatice

PRĂVĂLATIC adj. v. abrupt, aplecat, drept, înclinat, oblic, perpendicular, pieptiș, pieziș, plecat, povârnit, prăpăstios, priporos, râpos, vertical.

prăvălatic adj. v. ABRUPT. APLECAT. DREPT. ÎNCLINAT. OBLIC. PERPENDICULAR. PIEPTIȘ. PIEZIȘ. PLECAT. POVÎRNIT. PRĂPĂSTIOS. PRIPOROS. RÎPOS. VERTICAL.