prăvălatic, ~ă a [At: EMINESCU, O. I, 85 / V: ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: prăvăli + -atic] 1 (Reg) Care este în pantă¹ Si: abrupt, povârnit. 2 Care este accidentat. 3 (Nob) Care se ridică și coboară cu forță, în mod succesiv.

PRĂVĂLÁTIC, -Ă, prăvălatici, -e, adj. Povîrnit, pieziș, abrupt. Caii se năpustiră la vale, pe drumul prăvălatic, printre viroage îmbrăcate cu tufișuri. SADOVEANU, III 334. Am ieșit în creștetul poienii încîntătoare, un popas de verdeață dulce și de flori, între codrii prăvălatici. GALACTION, O. I 211. Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind; Ele trec cu harnici unde și suspină-n flori molatic, Cînd coboară-n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic. EMINESCU, O. I 85. – Variantă: prăvălátec, -ă (CAMILAR, N. I 94, MURNU, I 192) adj.

PRĂVĂLÁTIC ~că (~ci, ~ce) pop. 1) Care este gata să se prăvale; care se răstoarnă. 2) Care este situat în pantă; pieziș. /a (se) prăvăli + suf. ~atic

prăvălatic a. repezicios: când coboară ’n ropot dulce din tăpșanul prăvălatic EM.

prăvălátic, -ă adj. (d. prăval). Foarte povîrnit: loc prăvălatic (Sadov. VR. 1910, 4, 60).

prăvălatec, ~ă a vz prăvălatic

PRĂVĂLÁTEC, -Ă adj. v. prăvălatic.

prăvălátic (pop.) adj. m., pl. prăvălátici; f. prăvălátică, pl. prăvălátice

prăvălátic adj. m., pl. prăvălátici; f. sg. prăvălátică, pl. prăvălátice

PRĂVĂLÁTIC adj. v. abrupt, aplecat, drept, înclinat, oblic, perpendicular, pieptiș, pieziș, plecat, povârnit, prăpăstios, priporos, râpos, vertical.

prăvălatic adj. v. ABRUPT. APLECAT. DREPT. ÎNCLINAT. OBLIC. PERPENDICULAR. PIEPTIȘ. PIEZIȘ. PLECAT. POVÎRNIT. PRĂPĂSTIOS. PRIPOROS. RÎPOS. VERTICAL.