PRĂȘTINĂ¹, (2) prăștini, s. f. (Reg.) 1. Rachiu de tescovină sau de drojdie; boștină. 2. Fel, porție de prăștină (1). – Din bg. praština.

prăștină¹ sf [At: MANOLESCU, I. 30 / Pl: ~ni și ~ne / E: cf prăjină] 1 (Reg) Prăjină (1). 2 (Îe) A-i cădea (cuiva) ~na A înceta, silit de împrejurări, să mai fie încrezut. 3 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~ pe la nas A-și bate joc de cineva. 4 (Dep) Prăjină (6). 5 (Reg; mpl) Prăjină care se pune pe stuful sau pe paiele de pe acoperișul unei case țărănești, pentru a le fixa Si: (reg) martac, păianjen, prăștinaș. 6-8 (Reg) Prăjină (10, 12, 20). 9 (Reg) Nuia mare care se pune pe cânepa așezată la topit, pentru a nu o ridica apa. 10 (Buc) Bețișor care se pune de-a curmezișul în stupii rudimentari.

prăștină² sf [At: TDRG / V: praș~ / Pl: (3) ~ni / E: cf boștină] 1 Ceea ce rămâne după stoarcerea strugurilor Si: tescovină, (reg) boștină (2), comină, grunj. 2 (Reg) Ceea ce rămâne în cazan după fierberea fructelor pentru țuică. 3 Băutură alcoolică obținută prin fermentarea prăștinei² (1) Si: tescovină. 4 (Reg; d. femei, fete; îe) A-i lua ~na A viola. 5 Cantitate determinată de prăștină² (3), cuprinsă într-un pahar, într-o cinzeacă etc.

PRĂȘTINĂ¹, prăștini, s. f. (Reg.) Rachiu de tescovină sau de drojdie; boștină. – Din bg. praština.

PRĂȘTINĂ², prăștini, s. f. Prăjină care se înfige în vîrful stogului sau al clăii de fîn. ♦ Prăjină care se înfige în stuful sau în paiele de pe acoperișul caselor, pentru a împiedica risipirea stufului sau a paielor de către vînt.

PRĂȘTINĂ¹, prăștini, s. f. (Regional) Rachiu de tescovină sau de drojdie. Se porneau nopțile de veghe și chiote pe lîngă cazanele clocotind prăștină. I. BOTEZ, ȘC. 87. Să guste pastrama și turburelul... și prăștina. M. I. CARAGIALE, C. 49. ♦ Cantitate determinată din astfel de rachiu. Dă-ne trei prăștini, Barbule, plătește dumnealui. STANCU, D. 265.

PRĂȘTINĂ¹ ~i f. reg. Rachiu de tescovină sau de drojdie. /<bulg. praština

PRĂȘTINĂ² ~e f. Prăjină care se pune pe vârful stogurilor sau pe acoperișurile de paie, de stuf, ca să nu fie împrăștiate de vânt. /Orig. nec.

prăștină f. Mold. 1. prăjină pe coama casei țărănești, legată la vârf de altă prăjină spre a feri acoperișul de violența vântului; 2. prăjină pe un stog de fân. [Cf. praștie].

2) prăștínă f., pl. ĭ (cp. cu prăjesc). Sud. Rachiŭ de drojdie, tescovină.

1) prăștínă f., pl. ĭ (var. din prăjină). Est. Prăjină mare (une-orĭ ramificată) de pus pe claĭe ca să n’o împrăștie vîntu. Nuĭa mare de pus pe cînepă în lac ca să n’o rîdice apa.

praștină sf vz prăștină²

praștină f. rachiu de tescovină. [Origină necunoscută].

prăștină (reg.) s. f., g.-d. art. prăștinii; (porții/sorturi de rachiu; prăjini) pl. prăștini

prăștină (reg.) s. f., g.-d. art. prăștinii; (feluri, porții, prăjini) pl. prăștini

prăștină (rachiu, prăjină) s. f., g.-d. art. prăștinii; (feluri, porții, prăjini) pl. prăștini

praștină (-ni), s. f. – Tescovină, boștină. – Mr. pruștină. Bg. praština (Conev 63).

PRĂȘTINĂ s. v. băț, coadă, nuia, par, prăjină, tescovină, vargă.

prăștină s. v. BĂȚ. COADĂ. NUIA. PAR. PRĂJINĂ. TESCOVINĂ. VARGĂ.

*PRĂȘTINĂ s. (reg.) păianjen, posmă. (~ se pune pe stogul de fîn, ca să nu-l ia vîntul.)