3 intrări

14 definiții

PRĂȘITOÁRE, prășitori și prăsitoare, s. f. Mașină agricolă (cu tracțiune mecanică sau animală) folosită la prășit. Caii trăgeau prășitoarele peste ogoarele cu porumb. DUMITRIU, V. L. 104.

prășitoáre (unealtă) s. f., g.-d. art. prășitórii; pl. prășitóri

prășitoáre (unealtă) s. f., g.-d. art. prășitórii; pl. prășitóri

PRĂȘITOÁRE ~óri f. Mașină agricolă pentru cultivat; cultivator. [G.-D. prășitorii] /a prăși + suf. ~toare

prășitoare f. sapă ori mașină cu care se prășește.

prășitoáre f., pl. orĭ. Sapă de prășit (pe alocurea de o formă specială).

PRĂȘITÓR, -OÁRE, prășitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj., s. f. (Unealtă sau mașină agricolă) cu care se prășește. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distanțate, care permit prășitul1. 3. S. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit1. – Prăși + suf. -tor.

PRĂȘITÓR, -OÁRE, prășitori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. f. (Unealtă sau mașină agricolă) cu care se prășește. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distanțate, care permit prășitul1. 3. S. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit1. – Prăși + suf. -tor.

PRĂȘITÓR1, -OÁRE, prășitori, -oare, adj. 1. (Despre mașini, pluguri) Cu care se prășește. Plug prășitor. 2. (Despre plante) Care se prășește. Alternînd cerealele cu plantele prășitoare, putem ține în bună stare nu numai curățenia pămîntului dar și fertilitatea lui. I. IONESCU, D. 289.

PRĂȘITÓR 2, -OÁRE, prășitori, -oare, s. m. și f. Persoană care prășește; muncitor angajat la prășit. Tu [rege] ești fericit. Lingușitorii înalță imnuri proslăvirii tale Și fac să n-auzi cîntecul de jale Cu care-și adorm foamea prășitorii. VLAHUȚĂ, O. A. I 39. Mă și trimite mama cu demîncare în țarină la niște lingurari, ce-i aveam tocmiți prășitori. CREANGĂ, A. 52.

prășitór adj. m., s. m., pl. prășitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. prășitoáre

prășitór adj. m., (persoană) s. m., pl. prășitóri; f. sg. și pl. prășitoáre

PRĂȘITÓR1 ~oáre (~óri,~oáre) 1) Care prășește. Plug ~. 2) (despre culturi) Care se prășesc. /a prăși + suf. ~tor

PRĂȘITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care prășește. 2) Om tocmit la prășit. /a prăși + suf. ~tor

Intrare: prășitor (adj.)
prășitor adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prășitor prășitorul prășitoare prășitoarea
plural prășitori prășitorii prășitoare prășitoarele
genitiv-dativ singular prășitor prășitorului prășitoare prășitoarei
plural prășitori prășitorilor prășitoare prășitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: prășitoare
prășitoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prășitoare prășitoarea
plural prășitori prășitorile
genitiv-dativ singular prășitori prășitorii
plural prășitori prășitorilor
vocativ singular
plural
Intrare: prășitoare
prășitoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prășitoare prășitoarea
plural prășitoare prășitoarele
genitiv-dativ singular prășitoare prășitoarei
plural prășitoare prășitoarelor
vocativ singular
plural