2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRÂNZ, prânzuri, s. n. Masă principală care se ia la amiază; dejun; timpul când se ia această masă; (concr.) ceea ce se mănâncă la această masă, mâncare pregătită în acest scop. ◊ (Pop.) Prânzul (cel) mic = prima masă pe care o iau țăranii în cursul dimineții, vara, când muncesc la câmp; timpul zilei când se ia această masă. Prânzul (cel) mare = a doua masă pe care o iau țăranii, masa de la amiază; timpul zilei când se ia această masă. ◊ Loc. adv. Înainte de prânz = în prima parte a zilei, înainte de amiază, înainte de masa principală. După-prânz = în a doua parte a zilei, după-masă, după-amiază. – Lat. prandium.

PRÂNZ, prânzuri, s. n. Masă principală care se ia la amiază; dejun; timpul când se ia această masă; (concr.) ceea ce se mănâncă la această masă, mâncare pregătită în acest scop. ◊ (Pop.) Prânzul (cel) mic = prima masă pe care o iau țăranii în cursul dimineții, vara, când muncesc la câmp; timpul zilei când se ia această masă. Prânzul (cel) mare = a doua masă pe care o iau țăranii, masa de la amiază; timpul zilei când se ia această masă. ◊ Loc. adv. Înainte de prânz = în prima parte a zilei, înainte de amiază, înainte de masa principală. După-prânz = în a doua parte a zilei, după-masă, după-amiază. – Lat. prandium.

prânz sn [At: CORESI, EV. 419 / V: (rar) sf / Pl: ~uri / E: ml prandium] 1 (Reg; îs) ~ mare, ~ul cel mare, ~ul (ăl) mare Masă1 principală care se ia cam la jumătatea zilei Si: dejun (3), (pop) namiază. 2 (Pgn) Oricare dintre mesele principale ale zilei. 3 (Spc) Ospăț (1). 4 (Îlv) A ședea la ~ A prânzi (1). 5 (Gmț; îe) A fi (cam) după ~ Se spune despre un om amețit de băutură. 6 (Rel; reg; spc) Pomană. 7 (Îe) A(-i) pune (cuiva) ~urile A-i face cuiva pomană. 8 (Pop; șîs ~ul mic, ~ul cel mic, ~ul ăl mic) Primă masă care se ia în cursul dimineții, în momente care variază după obiceiuri și după ora de începere a activității Si: mic dejun, (îvp) prânzișor (3), (reg) nemejor. 9 (Ccr) Ceea ce se pregătește sau se mănâncă la un prânz (1) Si: (rar) prânzare (1). 10 (Reg; șîs ~ul mare, ~ cel mare, ~ul ăl mare, ~ul bun) Mijloc al zilei, corespunzător aproximativ orei 12 când se ia prânzul (1) Si: amiază, (pop) namiază. 11 (Pop; pex) Interval de timp, care variază după regiuni și anotimpuri, cuprins între răsăritul soarelui și amiază Si: prânzare. 12 (Îlav) După ~ (rar) după ~ă, (reg) din ~ înainte În a doua parte a zilei, între amiază și seară Si: după-amiază, după-masă. 13 (Îlav) După -urile În fiecare după-amiază. 14 (Rar; îlav) Din zori în ~ Toată dimineața. 15 (Îlav) Din ~ până-n cină Toată ziua. 16 (Ban; îs) ~ de pământ Bucată de pământ pe care o poate lucra un om până la prânz. 17 (Reg; pgn) Fiecare dintre momentele principale ale zilei corespunzătoare unui prânz. 18 (Reg; ccr; șîs ~ul cel mare, ~ul cel mic, ~ul cel bun) Loc de pe bolta cerească în care se află soarele la prânz. 19 (Trs; șîs ~ul mare, ~ul cel mare) Miazăzi.

PRÂNZ ~uri n. 1) Masă luată la amiază. ◊ ~ul (cel) mic a) masă de dimineață; b) timpul când se ia această masă. 2) Mâncare consumată la amiază. 3) Timpul mesei de la amiază. ◊ Înainte de ~ perioada de timp din prima jumătate a zilei; înainte de amiază; înainte de masă. /<lat. prandium

prânz n. 1. mâncare de amiazi (sau către seară): a da un prânz mare; 2. timpul când se prânzește la amiazi; după prânz. [Lat. PRANDIUM].

DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de... După grădina publică s-a oprit. 3. (Exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val.Loc. adv. Unul după altul = pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. 4. (Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat.Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui.Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., odată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit.Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu...; la fel cu... A plecat după propria lui dorință.Loc. conj. După cum (sau cât) = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate.Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. (Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.

DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Arată că un lucru se află dincolo de alt lucru, în raport cu poziția observatorului) a) Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După storuri, capete ciudate Vor să vadă noul trecător. BENIUC, V. 59. Soarele se cufundase după cîmpiile depărtate. SADOVEANU, D. P. 127. După pînza de painjăn doarme fata de-mpărat. EMINESCU, O. I 79. ◊ Loc. prep. De după = dindărătul..., din dosul..., dinapoia... De la ușă și de după stîlpi și de sub mese se auzea strigîndu-se: «Gore, Gorică!». M. I. CARAGIALE, C. 141. Luna scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh, luminînd pămîntul. CREANGĂ, P. 56. Pe după = pe dinapoia..., pe dindărătul... Cuprinsă de un fel de grabă, Penelopa trecu pe după far. BART, E. 251. Soarele sfințea pe după dealuri. MACEDONSKI, O. III 9. ◊ Loc. adv. (Regional) După masă = la masă; p. ext. în capul mesei, la loc de cinste. El cinează după masă, Eu suspin pe după casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 173. ◊ Expr. A ține (sau a lua, a prinde, a cuprinde pe cineva) de (sau pe) după cap (sau gît, grumaz) = a cuprinde cu brațul (sau cu brațele) grumazul cuiva; fig. a îmbrățișa pe cineva. Soacra-mare te-a cuprins de după grumaz, te-a sărutat. SADOVEANU, P. M. 24. Trecea un feciorandru cu o fetișoară, ținîndu-să pe după cap. RETEGANUL, P. I 38. Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. A se ascunde (sau a se da) după deget v. deget. A pune (ceva) după ureche v. ureche. b) Mai departe de..., dincolo de... Școala se găsește imediat după grădina publică. Prima stație după Sinaia e Poiana Țapului.Eu frați n-am avut; surorile mele au rămas departe încolo, după alți munți. SADOVEANU, B. 109. 2. (Exprimă un raport de succesiune stabilit între lucruri sau ființe, uneori o aglomerare de elemente de același fel) În urma..., pe urma... Vino după mine.Val după val, infanteria germană căzu. CAMILAR, N. I 241. Unde te visezi, de umbli cu porci după tine? CREANGĂ, P. 83. Țară după țară drum de glorie-i deschid. EMINESCU, O. I 144. Armăsarul lui, frumos împodobit cu toate armele sale, urma după coșciug. BĂLCESCU, O. II 260. ◊ Loc. adv. Unul după altul = succesiv, pe rînd, în șir, dupăolaltă. Bău trei pahare, unul după altul. ◊ (După verbe ca «a trage», «a tîrî» etc.) Copilul trage sania după el. (Într-o exprimare figurată) M-am deprins a tîrî după mine o viață ticăloasă. CREANGĂ, P. 234. ◊ Expr. (Formulă eliptică de politețe) După dumneavoastră! = în urma dumneavoastră. Poftiți înăuntru. – După dumneavoastră! (Popular) A se duce după cineva v. duce. A da (o fată) după cineva = a mărita (o fată) cu cineva. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. Maică, lucră ce-i lucra, După urît nu mă da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 3. (Cu nuanță finală, după verbe ale mișcării) a) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, spre a-l prinde etc.). Cîinele a fugit o bucată de drum după ei, apoi s-a întors să se culce de-a curmezișul pragului. C. PETRESCU, S. 44. Unchiul Petrică și tanti Matilda aleargă și ei după mama. SAHIA, N. 52. Văzură un porc mistreț mare fugind și un vînător alergînd după dînsul. ISPIRESCU, L. 140. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul.Expr. A se lua după cineva = a urmări pe cineva pas cu pas; fig. a urma, a imita pe cineva. A se ține după cineva = a se ține de capul cuiva, a nu slăbi pe cineva. Se ține după mine ca scaiul. b) În urma sau pe urma unei ființe sau a unui lucru (spre a-l păzi sau spre a-l îngriji). Mama toată ziua umblă după frate-meu, că e bolnav. c) În urma unui lucru (în scop de orientare). Dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. 4. (Popular) De pe. Ia-mă-n poală și-mi dă flori: Rujulițe și bujori După dalbii-ți obrăjori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Arată că a trecut un moment, un eveniment, un răstimp) În urma..., trecînd... După cîțiva ani, văzînd că nu mai vine feciorul așteptat... măria-sa a chemat pe filozofii săi de taină și s-a sfătuit cu ei ce să facă. SADOVEANU, D. P. 8. Venea acasă după apusul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 40. Mai dă-mi, voinice, răgaz Pînă joi după ispas. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 62. După ploaie, căciulă de oaie, se spune despre ceva nepotrivit cu o anumită situație, inutil, fără rost. ◊ Loc. adv. După-amiază sau după-prînz sau după-masă = în partea zilei de la ora 12 sau de la ora prînzului înainte. Am să caut eu s-o văd... După-masă, pe la 4. CAMIL PETRESCU, T. III 47. După-prînz zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. ISPIRESCU, L. 21. (Substantivat) A tăcut toată după-amiaza. C. PETRESCU, Î. II 50. Îi plăceau colțurile ascunse, umbra liniștită a pomilor din grădină, unde se ducea să citească după-prînzurile. BASSARABESCU, V. 17. Am petrecut amîndoi o după-amiază de fericiri. IBRĂILEANU, A. 21. ◊ Loc. adv. După aceea sau după aceasta sau după asta = apoi, pe urmă. Și-au tăcut după aceea, mult, unul în fața celuilalt. CAMILAR, N. I 23.Bea apoi și ea pe fugă. Merge iarăși după asta La copil și-i dă să sugă. COȘBUC, P. I 222. Îndată după aceea am încălecat iute pe-o șa și-am venit de v-am spus povestea așa. CREANGĂ, P. 34. La vro cîteva zile după aceasta, împăratul arată spînului niște pietre scumpe. id. ib. 216. (În corelație cu adverbele «întîi», «la început» etc.) Întîi munca și după aceea odihna. (Alternînd cu alte adverbe sinonime) O vede... rîdicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus, și după aceea n-o mai zări de fel. CREANGĂ, P. 192. ◊ Expr. După toate = pe lîngă toate (neajunsurile), ca vîrf la toate. După toate, a mai și pierdut cartea. ♦ (În legătură cu cuvinte și propoziții care exprimă durata stării sau acțiunii anterioare) La capătul..., la sfîrșitul... După o săptămînă de moină, vremea s-a asprit. SADOVEANU, P. M. 227. După vrun ceas de ședere, sare de pe cuibari, cotcodăcind. CREANGĂ, P. 70. Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbîndi-vom oare? NEGRUZZI, S. I 138. ♦ (Arată că un fapt este urmarea altuia sau este în strînsă legătură cu altul) În urma..., ca rezultat al... Bătrîni, de mult răsuflați, deveneau mari strategi după al doilea pahar de alcool. CAMILAR, N. I 418. După multă trudă și buimăceală... dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46. După o îndelungată suferire, în sfîrșit, Ipolit a murit. NEGRUZZI, S. I 65. ◊ Expr. A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. Erau atît de săraci, încît n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau. ISPIRESCU, L. 174. 2. (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătînd că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. După ce șterse gura bidonului cu palma, îl întinse babei lui Cîrjă. CAMILAR, N. I 216. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. După ce se mărită, născu o fată. NEGRUZZI, S. I 246. După ce leul moare, mulți se găsesc să-l jupoaie. ◊ (În corelație cu unele adverbe de timp sau de mod) După ce se împlinesc trei ani în capăt, iar pornește. CREANGĂ, P. 313. După ce răstorni carul, atunci găsești drumul cel bun. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul indică în conformitate cu ce se realizează o anumită acțiune) a) Potrivit cu..., în conformitate cu..., conform cu...; la fel cu... Haine croite după măsură.Gavrilă Țonțoroi e poet născut, pur și simplu; el improvizează la minut după îmboldirile inimei. HOGAȘ, DR. II 186. După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. După datinile țării să cinstim pe Întîi Mai. BELDICEANU, P. 54. ◊ După lege = în conformitate cu legea; pe drept, în mod legal, legitim. Sînt căsătoriți după lege.Doar nu te-ai fi socotind stăpînul?După lege sînt. DAVIDOGLU, O. 57. După plac = așa cum îi place, cum găsește (cineva) de cuviință; în mod arbitrar. Va putea, în sfîrșit să cumpere locul... să-și înmulțească cotețele după plac. MACEDONSKI, O. III 53. După toate regulile artei = exact cum trebuie, cum scrie la carte. După părerea mea sau după mine = judecînd ca mine, privind lucrurile așa precum cred. După mine, nu ai procedat just. ◊ (Întărit prin «întocmai») Făcu întocmai după sfatul tatălui său.Loc. conj. După cum sau după cît = așa cum, precum, pe cît. După cum se vede, ciobanul este străin. ISPIRESCU, L. 298. Maică-sa fu nevoită să-i facă acea turtă de merinde, după cum au fost cerut-o el. SBIERA, P. 132. Nici cuminte nu sînt, după cît văd eu acum. CREANGĂ, P. 157. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. id. A. 13. ◊ După cum se întîmplă (în)totdeauna = ca de obicei. După cum se întîmplă totdauna... la mese de așa fel, ciorba de potroace fu lipăită în zgomotul buzelor și lingurilor. MACEDONSKI, O. III 10. ◊ Expr. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva, a urma pe cineva, a se acomoda cu cineva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. A se da (sau a se lăsa) după păr = a se supune orbește, a ceda. În sfîrșit toți trebuiră să se dea după păr și să facă pe placul bătrînei. La TDGR. Dacă (sau cînd) ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. Pe cînd hotărăști ziua plecării? – Cînd ar fi după mine, și mîine. ISPIRESCU, L. 319. A-și întoarce mantaua după vînt v. manta. A se lua după ceva = a urma, a imita, a copia ceva. Luîndu-se după croiala unor palaturi întortocheate ce văzuse el în Egipet... puse de scobi într-un munte de cremene, ce era acolo, un sălaș. ISPIRESCU, U. 116. A se lua după capul cuiva = a asculta, a urma sfatul cuiva, a nu face după propria sa judecată. M-am luat după capul tău cel sec și m-am dus pe coclauri. CREANGĂ, P. 84. b) Ținînd seamă de..., avînd în vedere... Clorul se recunoaște după culoarea sa galbenă-verzuie și după mirosul său înțepător.Munca se vede după rezultat. CAMIL PETRESCU, T. II 437. Îi trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun de călugăr, după vorbele frăține-său. CREANGĂ, P. 48. Nefiind cineva fizionomist putea... să-l boteze de nătărău, după căutătura cea speriată. NEGRUZZI, S. I 17. ◊ A judeca după aparențe = a judeca ținînd seama de înfățișarea aparentă (adeseori înșelătoare) a lucrurilor. După toate aparențele = ținînd seama de felul cum se înfățișează lucrurile. După toate probabilitățile = cu toată probabilitatea, probabil. 2. (Cu nuanță comparativă) În raport cu..., pe măsura..., în proporție cu... Locotenent Canțîr, dumnezeu să-ți plătească după faptă! CAMILAR, N. I 230. Doamne! doamne! zise Moțoc căzînd în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre! NEGRUZZI, S. I 140. După faptă și răsplată. 3. (Arată raportul de asemănare dintre model și copia lui) Avînd ca model sau ca exemplu... Tablou pictat după natură. ◊ (Fiind vorba de comportări, de acțiuni) Toate fetele și mama Catrina se porniră la cîntat după ea. BUJOR, S. 33. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) 1. (După verbe ca «a merge», «a umbla», «a porni», «a alerga», «a goni», «a trimite» etc., circumstanțialul arătînd persoana sau obiectul pe care le caută cineva spre a și le procura, spre a le aduce) Am venit după Boculei și după domlocotenent Vieru. CAMILAR, N. I 140. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Am trimis după doctor. NEGRUZZI, S. I 62. (Cu elipsa verbului) Ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283. ◊ A întinde mîna (sau mîinile) după (cineva sau ceva) = a întinde mîna (sau mîinile) ca să prindă pe cineva sau ceva. Și-a întins mîinile după floare. Dar spinii florii l-au respins. ISAC, O. 189. 2. (În sens mai abstract, cu referire la treburi, afaceri etc.) Eram la București, după treburi. SEBASTIAN, T. 251. Băietul... îmbucă răpede ce îmbucă și-apoi se duce după trebi. CREANGĂ, P. 153. Moșneagul porni la tîrg după tîrguieli. ȘEZ. V 65. ◊ A striga după ajutor = a cere ajutor. V. (Introduce un complement indirect) 1. a) (După verbe ca «a umbla», «a fi ahtiat», «a fi lacom» etc., arată ființa sau lucrul pe care cineva îl dorește cu pasiune) Le lăsa gura apă la toți după o așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3. b) (După verbe ca «a muri», «a se topi», «a fi nebun» etc., arătînd persoana iubită cu patimă sau persoana ori lucrul față de care cineva are o deosebită slăbiciune) Se topea de dor după fiul său. ISPIRESCU, L. 126. Fetei și lui Ipate au început a li sfîrîi inima unul după altul. CREANGĂ, P. 167. De la noi a treia casă Este-o fată ș-o nevastă... După fată mă topesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 394. ◊ A-și întoarce capul (sau a se întoarce, a se înturna) după cineva sau ceva = a-și întoarce capul sau a se întoarce (în timpul mersului) spre a privi pe cineva sau ceva (care atrage atenția, interesul sau admirația). Mîndră, mîndruleana mea, După fața ta de doamnă Lumea-ntreagă se întoarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 14. (Neobișnuit) A întreba după cineva = a întreba de cineva, a-și manifesta interesul față de cineva. Frumoasă copiliță! eu voi pleca din lume Și după mine nimeni nu va mai întreba. BOLINTINEANU, O. 206. 2. (Cu nuanță cauzală; după verbe ca «a plînge», «a suspina», «a ofta» sau după expresii ca «a-i părea rău», «a purta doliu» etc., arătînd de cele mai multe ori motivul, cauza din care se produce acțiunea) Începe a se scărmăna de cap și a plînge cu amar după frățiorii săi. CREANGĂ, P. 25. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Spune-mi, bade, spune-mi, zău, Pare-ți după mine rău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă străină după o anumită metodă. Lăutarii cîntă după auz, nu după note.S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci. COȘBUC, P. I 57. VII. (Introduce un atribut) a) (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. b) (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă a lui Cehov. VIII. (Leagă două propoziții copulative, arătînd adăugarea unui fapt la alt fapt; numai în loc. conj.) După ce (că)... = în afară de faptul că..., pe lîngă că..., nu-i destul că... Să-ți mai port grija!... După ce că sînt bolnavă. CAMIL PETRESCU, T. II 73. Viespea, după ce miere nu face, mai și împunge. POP. – Variante: (regional) dúpe (DELAVRANCEA, H. T. 86), (învechit) dúpre (NEGRUZZI, S. I 305) prep.

PRÎNZ, prînsuri, s. n. Masa principală, care se ia cam la jumătatea zilei; timpul cînd se ia această masă (v. amiază); (concretizat) ceea ce se mănîncă la această masă, mîncarea pregătită. Copiii de casă întinseră masa de prînz la Poienița Mînzului sub culmea lui Pătru. SADOVEANU, F. J. 364. Lîngă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de piele, Patru miei de la Ispas, Pentru prînzul de popas. ALECSANDRI, P. A. 94. Dimineața vom mînca cotlete... la prînz jambon. NEGRUZZI, S. I 207. Apa-n vase s-a-ncălzit, Prînz pe masă s-a răcit Și eu, maică n-am venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. ◊ Prînzul (cel) mic = prima masă pe care o iau țăranii în cursul dimineții vara, cînd muncesc la cîmp; timpul zilei cînd se ia această masă. Bălcescu se grăbi să plece spre prînzul mic. CAMIL PETRESCU, O. II 143. Înspre prînzul cel mic, oprindu-se... se uită în vale spre sat. REBREANU, I. 53. Pe la prînzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60. Prînzul (cel) mare sau (Transilv.) cel bun = a doua masa pe care o iau țăranii, masa de la amiază; timpul zilei cînd se ia această masă. Merg pînă colo cătră prinsul cel bun. RETEGANUL, P. I 33. Pe la prînsul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după un dîmb. CREANGĂ, A. 54. Mă culcam pe iarbă moale; Mă sculam în prînzul mare. TEODORESCU, P. P. 272. ◊ Loc. adv. Înainte de prînz = în prima parte a zilei; înainte de amiază, înainte de masa principală. După-prînz = în a doua parte a zilei, între amiază și seară; după-amiază, după-masă. După-prînz, ne înțelesesem să mergem pe la ai noștri. PREDA, Î. 102. ◊ (Transilv., Bucov.) Masa de dimineață; prînzișor.

prînz n., pl. urĭ (lat. prandium, it. pranzo, id.). Mîncarea de la amează: poftim la noĭ la prînz! La prînz, la amează. După prînz, după amează, după masă. – Vechĭ aprînz: cînd aŭ fost Sîmbătă la aprînzul cel mare (N. Cost. 2, 112). V. cină, ojină, zacuscă, dejun, ospăț.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRÂNZ s. v. miazăzi, micul dejun, panahidă, parastas, pomană, sud.

PRÂNZ s. 1. dejun, (pop.) nămiază, prânzare, (Ban., Transilv., Maram. și Mold.) gustare. (Luăm împreună ~ul?) 2. banchet, masă, ospăț, praznic, prăznuire, (livr.) festin, (rar) ospeție, (pop.) prânzare. (A dat un ~ în cinstea oaspeților.) 3. v. amiază.

PRÎNZ s. 1. dejun, (pop.) nămiază, prînzare, (Ban., Transilv., Maram. și Mold.) gustare. (Luăm împreună ~?) 2. banchet, masă, ospăț, praznic, prăznuire, (livr.) festin, (rar) ospeție, (pop.) prînzare. (A dat un ~ în cinstea oaspeților.) 3. amiază, (pop.) namiază. (Pe la ~.)

prînz s. v. MIAZĂZI. MICUL DEJUN. PANAHIDĂ. PARASTAS. POMANĂ. SUD.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

prînz (prấnzuri), s. n.1. Masa de la mijlocul zilei. – 2. Ora 12 la miezul zilei. – Mr. prîndzu. Lat. prandium (Pușcariu 1389; Candrea-Dens., 1451; REW 6730), cf. vegl. prints, it. pranzo (logud. prandzu). – Der. prînzi, (mr. prîndzu, prîndzăscu, megl. prundzos), vb. (a mînca < de prînz ›), din lat. prandĕre cu schimb de conjug. (Densusianu, Hlr., 148; Pușcariu 1390; Candrea-Dens., 1452; REW 6728), cf. vegl. prendar, calabr. pranziare „a mînca bine”, logud. prandere; prînzare, s. f. (masa de prînz); prînzișor, s. n. (micul dejun, masa de dimineață; Banat, pomana de nouă zile după moarte).

arată toate definițiile

Intrare: prânz
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prânz
  • prânzul
  • prânzu‑
plural
  • prânzuri
  • prânzurile
genitiv-dativ singular
  • prânz
  • prânzului
plural
  • prânzuri
  • prânzurilor
vocativ singular
plural
prânză
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: după-prânz
după-prânz2 (adv.) adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • după-prânz
după-prânz1 (s.n.) substantiv neutru
compus
Surse flexiune: DOR
  • după-?
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

prânz prânză

  • 1. Masă principală care se ia la amiază; timpul când se ia această masă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: dejun attach_file 3 exemple
    exemple
    • Copiii de casă întinseră masa de prînz la Poienița Mînzului sub culmea lui Pătru. SADOVEANU, F. J. 364.
      surse: DLRLC
    • Lîngă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de piele, Patru miei de la Ispas, Pentru prînzul de popas. ALECSANDRI, P. A. 94.
      surse: DLRLC
    • Dimineața vom mînca cotlete... la prînz jambon. NEGRUZZI, S. I 207.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Ceea ce se mănâncă la această masă, mâncare pregătită în acest scop.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Apa-n vase s-a-ncălzit, Prînz pe masă s-a răcit Și eu, maică n-am venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197.
        surse: DLRLC
    • 1.2. popular Prânzul (cel) mic = prima masă pe care o iau țăranii în cursul dimineții, vara, când muncesc la câmp; timpul zilei când se ia această masă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Bălcescu se grăbi să plece spre prînzul mic. CAMIL PETRESCU, O. II 143.
        surse: DLRLC
      • Înspre prînzul cel mic, oprindu-se... se uită în vale spre sat. REBREANU, I. 53.
        surse: DLRLC
      • Pe la prînzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca lui moș Andrei la noi. CREANGĂ, A. 60.
        surse: DLRLC
    • 1.3. popular Prânzul (cel) mare (sau, regional, cel bun) = a doua masă pe care o iau țăranii, masa de la amiază; timpul zilei când se ia această masă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Merg pînă colo cătră prînzul cel bun. RETEGANUL, P. I 33.
        surse: DLRLC
      • Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după un dîmb. CREANGĂ, A. 54.
        surse: DLRLC
      • Mă culcam pe iarbă moale; Mă sculam în prînzul mare. TEODORESCU, P. P. 272.
        surse: DLRLC
    • 1.4. locuțiune adverbială Înainte de prânz = în prima parte a zilei, înainte de amiază, înainte de masa principală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.5. locuțiune adverbială După-prânz = în a doua parte a zilei.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: după-amiază, -masă, -prânz attach_file un exemplu
      exemple
      • După-prînz, ne înțelesesem să mergem pe la ai noștri. PREDA, Î. 102.
        surse: DLRLC
    • 1.6. regional Masa de dimineață.
      surse: DLRLC sinonime: prânzișor

etimologie:

după-amiază, -masă, -prânz după-masă după-prânz

  • 1. După-amiază sau după-prânz, după-masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Am să caut eu s-o văd... După-masă, pe la 4. CAMIL PETRESCU, T. III 47.
      surse: DLRLC
    • După-prînz zmeul duse pe Făt-Frumos în cămara cu armele. ISPIRESCU, L. 21.
      surse: DLRLC
    • A tăcut toată după-amiaza. C. PETRESCU, Î. II 50.
      surse: DLRLC
    • Îi plăceau colțurile ascunse, umbra liniștită a pomilor din grădină, unde se ducea să citească după-prînzurile. BASSARABESCU, V. 17.
      surse: DLRLC
    • Am petrecut amîndoi o după-amiază de fericiri. IBRĂILEANU, A. 21.
      surse: DLRLC
  • 2. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii.
    surse: DEX '09
  • comentariu abreviere d.a. (numai pentru dup-amiază)
    surse: DOOM 2

etimologie: