2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Atașare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. – V. postpune.

postpunere sf [At: ODOBESCU, S. II, 422 / Pl: ~ri / E: postpune] 1 Așezare după. 2 (Grm; spc) Procedeu sau fenomen prin care anumite părți de vorbire cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină Si: (rar) postpoziție (1).

POSTPÚNERE, postpuneri, s. f. Procedeu sau fenomen gramatical prin care anumite părți de vorbire cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (uneori făcând corp comun cu acestea); postpoziție. – V. postpune.

POSTPUNÉRE, postpuneri, s. f. Acțiunea de a postpune; așezare la sfîrșitul cuvîntului. Compunerea ordinară a cuvintelor slavone nu permite o asemenea combinațiune cu postpunerea calificativului. ODOBESCU, S. II 422.

POSTPÚNERE s.f. Procedeu gramatical prin care anumite particule, sufixe etc. cu rol de determinant se plasează în frază după părțile de vorbire pe care le determină (făcând uneori corp comun cu acestea). [< postpune].

POSTPÚNERE s. f. atașare a unui cuvânt, a unei silabe, particule neaccentuate la cuvântul precedent; encliză, postpoziție. (< postpunere)

POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune).

POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.) A folosi postpunerea. – Din fr. postposer (după pune).

postpune vt [At: STAMATI, D. / Pzi: postpun / E: post1- + pune (după fr postposer)] 1 A pune, a așeza după. 2 (Grm; spc) A plasa anumite cuvinte cu rol de determinant în frază după părțile de vorbire pe care le determină.

POSTPÚNE, postpún, vb. III. Tranz. (Lingv.; cu privire la particule, la sufixe etc.) A pune, a așeza la sfîrșitul cuvîntului.

POSTPÚNE vb. III.tr. A folosi procedeul postpunerii. [P.i. postpún. / după fr. postposer].

POSTPÚNE vb. tr. a folosi procedeul postpunerii. (după fr. postposer)

A POSTPÚNE postpún tranz. lingv. (morfeme, cuvinte sau propoziții) A plasa în urma unei alte unități de același fel. /post- + a pune


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

postpúnere (post-pu-) s. f., g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri

postpúnere s. f. (sil. mf. post-), g.-d. art. postpúnerii; pl. postpúneri

postpúne (a ~) (post-pu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 2 sg. postpúi, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 să postpúnă; ger. postpunấnd; part. postpús

postpúne vb. (sil. mf. post-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. postpún, 1 pl. postpúnem; conj. prez. 3 sg. și pl. postpúnă; part. postpús


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POSTPÚNERE s. (GRAM.) encliză.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

POSTPÚNERE s. f. (< postpúne, după fr. postposer) v. enclíză

Intrare: postpunere
postpunere substantiv feminin
  • silabație: post- info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • postpunere
  • postpunerea
plural
  • postpuneri
  • postpunerile
genitiv-dativ singular
  • postpuneri
  • postpunerii
plural
  • postpuneri
  • postpunerilor
vocativ singular
plural
Intrare: postpune
  • silabație: post- info
verb (VT637)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • postpune
  • postpunere
  • postpus
  • postpusu‑
  • postpunând
  • postpunându‑
singular plural
  • postpune
  • postpuneți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • postpun
(să)
  • postpun
  • postpuneam
  • postpusei
  • postpusesem
a II-a (tu)
  • postpui
(să)
  • postpui
  • postpuneai
  • postpuseși
  • postpuseseși
a III-a (el, ea)
  • postpune
(să)
  • postpu
  • postpuie
  • postpunea
  • postpuse
  • postpusese
plural I (noi)
  • postpunem
(să)
  • postpunem
  • postpuneam
  • postpuserăm
  • postpuseserăm
  • postpusesem
a II-a (voi)
  • postpuneți
(să)
  • postpuneți
  • postpuneați
  • postpuserăți
  • postpuseserăți
  • postpuseseți
a III-a (ei, ele)
  • postpun
(să)
  • postpu
  • postpuie
  • postpuneau
  • postpuseră
  • postpuseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)