POSMĂGI, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu pesmet o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag.

bosmag sm vz posmag

posmag sm [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 45^v/15 / V: (reg) bosmag, poșmag, / Pl: ~agi / E: slv посмагъ] (Îrg) 1 (Mpl) Pesmet. 2 (Rar) Biscuit. 3 Produs alimentar obținut prin uscarea bucăților de pâine albă sau intermediară și măcinarea acestora. 4 (Îvr; pgn) Aliment solid, zdrobit mărunt.

posmăgi [At: TDRG / V: ~megi, ~mogi / Pzi: ~gesc / E: posmag] (Reg) 1 vt A presăra pesmet peste o bucată de friptură, de pește sau de alt aliment, înainte de a le frige. 2 vr (D. oameni sau părți ale corpului lor) A slăbi foarte tare Si: a se sfriji, a se usca, a se scofâlci. 3 vr (Pex; d. oameni sau părți ale corpului lor) A se zbârci. 4 vr (Mun; d. fructe; îf posmogi) A se usca. 5 vr (D. plante) A se ofili.

posmegi v vz posmăgi

posmogi v vz posmăgi

poșmag¹ sm vz posmag

POSMĂGI, posmăgesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A presăra cu posmag o bucată de carne (înainte de a o frige). 2. Refl. A se usca ca un posmag. ♦ (Despre plante) A se ofili, a se veșteji. – Din posmag.

POSMAG, posmagi, s. m. (Mold.) Pîine tăiată în felii sau resturi de pîine uscată pentru păstrare. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa pentru împrejurări grele, doamne ferește! A mînca la posmagi și a trăi și el pe lîngă casa mea. CREANGĂ, P. 330. ♦ (La sg.) Pîine uscată și pisată mărunt; pesmet.

POSMĂGI, posmăgesc, vb. IV. (Regional) 1. Tranz. A presăra cu posmag. 2. Refl. A se usca ca un posmag. Ce mi te-ai posmăgit așa? ISPIRESCU, la CADE.

POSMAG ~gi m. reg. Felie sau bucată de pâine (chiflă, colac etc.) uscată special (în cuptor); pesmet. /<sl. posmagu

POSMAG s. m. (Mold., ȚR) Pesmet. A: Uscăciunea posmagului spre potolirea foamei, iară nu spre dezmierdarea mésii să gătéște. CI, 171 : cf. DOSOFTEI, VS; N. COSTIN; NECULCE. B: Bosmani, Păsmagi. LEX., 347^v. Să vor întâmpla corăbii la care dau milosleniia posmagi. MMD 1775, 59^v; cf. MINEIUL (1776). Variante: păsmag (LEX., 347^v). Etimologie: sl. posmagŭ.

posmag m. Mold. pesmet: un hambar plin cu posmagi CR. [Slav. POSMAGŬ (v. pesmet)].

posmăgì v. a se usca: ce mi te ai posmăgit așa? ISP. [Lit. a se usca ca un pesmet].

posmág m. (vsl. posmagŭ, posmag, galetă, bucată de pîne. Cp. cu pesmet). Est. Pesmet, biscot. – Și -ác (Cov.).

posmăgésc v. tr. (d. posmag). Fam. Fac ca posmagu, usuc. Fig. Refl. Mă zbîrcesc, mă stafidesc, îmbătrînesc: o babă posmăgită. Încrețit, încruntat, supărat: posmăgit de pagubă. – Și -ogésc.

posmag (reg.) s. m., pl. posmagi

posmăgi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgesc, 3 sg. posmăgește, imperf. 1 posmăgeam; conj. prez. 1 sg. să posmăgesc, 3 să posmăgească

posmag (reg.) s. m., pl. posmagi

posmăgi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgesc, imperf. 3 sg. posmăgea; conj. prez. 3 să posmăgească

posmag s. m., pl. posmagi

posmăgi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posmăgesc, imperf. 3 sg. posmăgea; conj. prez. 3 sg. și pl. posmăgească

POSMAG s. v. pesmet.

posmag s. v. PESMET.

posmag (posmagi), s. n. – Pesmet, pîine uscată. Mag. peszmeg sau v. rus. posmagŭ (Cihac, II, 277; Conev 87), cf. pesmet. – Der. posmăgi, vb. refl. (a se ofili, a se usca, a se stafidi, a se prăji); posmăgeală, s. f. (prăjire).