11 definiții pentru popâc popuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POPẤC interj. (Pop. și fam.) Exclamație (de surpriză, de mirare) care se rostește la apariția neașteptată a cuiva. – Onomatopee.

popâc [At: ALECSANDRI, T. 947 / V: (reg) popuc / E: cf țopăc] 1-2 i, av (Pfm) (Cuvânt care exprimă surprindere, mirare, neplăcere etc. și se rostește când apare cineva) neașteptat. 3-4 i, sm (Mol; îcr alte interjecții) (Cuvânt care redă un) zgomot produs de ruperea bruscă a unui lucru.

POPẤC interj. (Pop. și fam.) Exclamație (de surprindere, de mirare) care se rostește la apariția neașteptată a cuiva. – Onomatopee.

popâc! int. tronc! pe neașteptate: de unde ai ieșit deodată popâc? AL. [Onomatopee].

POPÎ́C interj. Exclamație care se rostește la apariția neașteptată a cuiva; tronc, hop. Mai știi păcatul, poate să-ți iasă înainte vreun iepure ceva. și popic! m-oi trezi cu tine-acasă, ca și cu frate-tău. CREANGĂ, P. 187. ◊ (Adverbial) Bine-am găsit, giupîneasă. – Piei, drace!... Da de unde-ai ieșit deodată popic, chir Manoli? ALECSANDRI, T. I 343.

popî́c și popúc (rus. popýh, popyháh, în grabă), interj. care arată o sosire neașteptată (poponeț): popîc și el la masă! – Și hopî́c, d. hop (Șez. 30, 292). V. țopîc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

popâc! interj. (pop. și fam.) 1. exclamație de surprindere, de mirare, care se rostește la apariția neașteptată a cuiva; tronc!, hop!, țopâc!. 2. cuvînt care redă zgomotul produs de ruperea bruscă a unui lucru.

Intrare: popâc
popâc interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • popâc
popuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.