ponturi v vz pontori

PONT², ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.

pont² sn [At: DLR / Pl: ~uri / E: mg pont] 1 (Fam) Aluzie răutăcioasă Si: ironie, împunsătură. 2 (Fam; îe) A vorbi în ~uri A da să se înțeleagă Si: a sugera. 3 (Fam; îae) A vorbi în pilde. 4 (Fam; îe) A bate (cuiva) ~ul A face cuiva aluzie la ceva. 5 (Fam; îae) A-i da cuiva să înțeleagă ceva. 6 (În limbajul jucătorilor de cărți) Una dintre cărțile de joc considerată cu cea mai mare valoare. 7 (Pex) Prilej favorabil la joc. 8 (Fam; îlv) A face cuiva ~ul A înșela. 9 (Fam; îe) A vinde cuiva ~ul A dezvălui cuiva un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. 10 (Înv) Punct în spațiu sau în timp. 11 (Înv; pex) Limită. 12 (Fam; îlav) La ~ La momentul potrivit. 13 (Fam; îe) A pune ~ A fixa locul potrivit pentru ceva. 14 Articol, paragraf etc. dintr-o lege, statut, convenție etc. 15 (Pex) Lege, statut etc. din care face parte pontul (14). 16 (Înv) Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor. 17 Problemă sau parte a unei probleme în discuție. 18 Idee, principiu etc. care stă la baza unei discuții.

pontori [At: VASILIU, C. 192 / V: ~turi / Pl: ~resc / E: ponturi (pll pont³)] 1 vi (Reg; îf ponturi) A glumi. 2 vt (Buc; Mol) A necăji pe cineva cu vorba. 3 vt (Buc) A repara obiecte de încălțăminte.

PONT², ponturi, s. n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ◊ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ◊ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.

PONT², ponturi, s. n. I. (Învechit) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. Logica este de a se opri la pontul unde un princip se lovește cu alt princip. RUSSO, S. 85. ◊ Loc. adv. (Familiar) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. Hrisanti are să vie tocmai la pont, că doar cunosc eu ce madea-i Hrisanti. HOGAȘ, H. 37. A, bravo, mi-ai venit la pont, șezi colea și ascultă, VLAHUȚĂ, O. A. III 25. Ne culcăm frumușel, nu prea tîrziu și nici prea devreme, ca să ne putem scula dimineață la pont. CARAGIALE, O. VII 32. ◊ Expr. A pune pont = a hotărî, a însemna locul potrivit (pentru ceva). S-o dus la locul unde pusese ei pont de cu sară. ȘEZ. III 3. 2. Articol, paragraf (dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție); p. ext. legea însăși. Aceasta era pe vremea boierescului: în urmă, cînd veni pontul [de desființare a boierescului] se schimbă și regula. SEVASTOS, N. 342. Slujitorii... îngrijesc, pentru toată siguranția, odihna și buna orînduială a tot orașului, și iarăși pentru fieșcare deosibit, orînduiți cu deosibite ponturi. GOLESCU, î. 51. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor. Toți cîți ne-am întors în țară din școlile străine ne-am dat de misiune: dezrobirea țăranilor de lanțurile iobăgiei, pontului și clăcii. KOGĂLNICEANU, S. A. 212. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. Limba noastră... nu este fără gramatică... și fără ortografie; ci mai ales în acest pont al ortografiei întrece pe multe altele. NEGRUZZI, S. I 5. Proiectul acesta... ne dă și măsura a trii ponturi ce au cîștigat conștiința obștească de astăzi. RUSSO, S. 119. Uite, cucoane, la pontul acesta nu mă unesc cu părerea domniei-tale. FILIMON, C. 114. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de declarație) Cu ponturi = cu toate circumstanțele, cu toate amănuntele; în chip amănunțit. Și-i spuse cum știu mai cu ponturi, din fir în păr, toată întîmplarea. RETEGANUL, P. V 11. II. 1. Aluzie (răutăcioasă), ironie, împunsătură. Dascălul Iov i-a făcut poate anume acest pont; dar el cu mintea la cîte și cîte alte lucruri n-a băgat de samă. SADOVEANU, P. M. 161. Și cîte ponturi și ponosuri nu da dintr-însul de-i era și lui lehamete cîteodată să se mai întîlnească cu cineva și să-l mai stîrnească la vorbă. CREANGĂ, A. 141. ◊ Expr. A vorbi în ponturi = a vorbi în pilde, a da să se înțeleagă pe departe. A bate (cuiva) pontul = a face aluzie la ceva, a da cuiva să înțeleagă. Avea obicei ca în fiecare dimineață cînd se ducea la crîșmarul satului [să-i zică] «bună dimineață și-un rachiu». Cumătru-so, crîșmarul... îl cinstea în fiecare dimineață cu cîte un rachiu, după ce mai întîi țiganul îi bătea pontul de mai sus. I. CR. IV 61. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei ca cea mai de valoare); p. ext. prilej favorabil la joc. ◊ Expr. A-i face cuiva pontul... = a trage pe cineva pe sfoară, a-i face cuiva o figură. Și zi, mă lucrași, ai? Adică, dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cinstea obrazului... pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea. CARAGIALE O. I 140. (Argou) A vinde pontul = a destăinui cuiva un secret, (mai ales) a da indicații unui borfaș cu privire la locurile de unde se poate fura.

PONT² ~uri n. 1) fam. Aluzie răutăcioasă; vorbă înțepătoare; împunsătură. ◊ A vorbi în ~uri a da de înțeles. 2) Carte de joc considerată ca având valoarea cea mai mare. ◊ A vinde cuiva ~ul a destăinui cuiva un secret în schimbul unui câștig. 3) înv. Punct care fixează o limită (în spațiu sau în timp). ◊ La ~ la momentul oportun; la țanc. /<ung. pont

pont n. 1. moment oportun: tocmai la pont; 2. înlesnire favorabilă: i-a făcut pontul; 3. condițiune de tractat: ponturi de pace; 4. raport, privință: la pontul acesta nu mă unesc FIL.; 5. apropou: câte ponturi și ponosuri nu da dintr’însul CR.; a da ponturi, a face aluziune; a vorbi în ponturi, a se exprima alegoric. [Ung. PONT, punct].

pont n., pl. urĭ (ung. pont, d. it. punto saŭ lat. punctum). Vechĭ. Azĭ pop. saŭ iron. Punct, loc anumit: gardistru din pont. Moment oportun: taman la pont. Punct, condițiune, articul: toate ponturile învoĭeliĭ. (A face pont, a face clacă, corvadă). Aluziune potrivită. A da ponturĭ, a face aluziune. A face cuĭva pontu, a-l satisface.

pont² (secret prin care se poate obține un avantaj etc.) (fam.) s. n., pl. ponturi

pont² (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) (înv., fam.) s. n., pl. ponturi

pont (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) s. n., pl. ponturi

PONT s. v. apucătură, articol, capitol, capriciu, chef, comportament, comportare, conduită, deprindere, extras, fandoseală, fantezie, fason, fiță, fragment, maimuțăreală, maniere, moft, moravuri, naz, năravuri, obiceiuri, ocazie, paragraf, pasaj, poftă, prilej, prosteală, punct, purtare, sclifoseală, toană.

pont s. v. APUCĂTURĂ. ARTICOL. CAPITOL. CAPRICIU. CHEF. COMPORTAMENT. COMPORTARE;. CONDUITĂ. DEPRINDERE. EXTRAS. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. FRAGMENT. MAIMUȚĂREALĂ. MANIERE. MOFT. MORAVURI. NAZ. NĂRAVURI. OBICEIURI. OCAZIE. PARAGRAF. PASAJ. POFTĂ. PRILEJ. PROSTEALĂ. PUNCT. PURTARE. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

pont (-turi), s. n. – 1. (Înv.) Paragraf, articol, capitol. – 2. Moment oportun, punct fix. – 3. Aluzie personală, insinuare. – 4. (Arg.) Loc de unde se poate fura ceva. Lat. punctum, prin intermediul mag. pont (sec. XVII). – Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din fr. ponter; pontator, s. m. (pontagiu, pontaș); pontui, vb. refl. (Mold., a se ciorovăi); pontoarcă, s. f. (Arg., cheie), pare formație glumeață din pont și întoarce „a se răsuci”; împontori, vb. (Bucov., a jigni).

ponturi, ponturesc, vb.IV (reg.) a glumi.

ponturi v. fecioreasca (1).

pontori, pontoresc, vb. IV (reg.) 1. a împunge, a necăji cu vorba. 2. (despre încălțăminte) a cârpi, a repara.

de ponturi v. fecioreasca (1).

pont, ponturi, s.n. – (reg.) 1. Aluzie răutăcioasă, ironie; împunsătură. 2. Motiv: „...și la tot pasul i-a găsit ponturi de ceartă” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 179; Săpânța). 3. (loc. adv.) La pont = la țanc; chiar, întocmai: „Și când m-am căsătorit / Pont de el m-am nimerit” (Ștețco, 1990: 273; Borșa). – Din magh. pont „punct” (< lat. punctum) (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

a vinde pontul (cuiva) expr. 1. a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj / un profit. 2. (intl.) a dezvălui (cuiva) locul de unde se poate fura, unde poate comite un delict.

a-i bate (cuiva) pontul expr. a face o aluzie (cuiva).

a-i face (cuiva) pontul expr. a înșela (pe cineva).

pont, ponturi s. n. 1. aluzie răutăcioasă, împunsătură, ironie. 2. (cart.) carte valoroasă. 3. secret aducător de profituri celui căruia îi este dezvăluit. 4. (intl.) locuință ce urmează a fi spartă. 5. (intl.) informație culeasă de hoții specializați în furturi din locuințe.