POLITOLOG, -Ă, politologi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în politologie. – Din fr. politologue.

politolog, ~ă smf [At: L. ROM. 1972, 192 / Pl: ~ogi, ~oge / E: fr politologue] Specialist în politologie.

POLITOLOG, politologi, s. m. Specialist în politologie. – Din fr. politologue.

POLITOLOG s.m. Specialist în politologie. [< fr. politologue].

POLITOLOG s. m. specialist în politologie. (< fr. politologue)

politolog s. m. Specialist în politologie ◊ „În diferite școli și colegii americane au fost organizate cursuri facultative conduse de renumiți profesori și politologi care pun accentul pe informarea corectă a tinerilor despre toate aspectele cursei înarmărilor nucleare.” R.l. 8 XI 82 p. 6. ◊ „Politologi, oameni de știință, în fond oameni profund preocupați de destinele omenirii, caută să sensibilizeze, astfel, în cunoștință de cauză, opinia publică.” R.l. 7 XII 83 p. 6; v. și 13 VII 82 p. 6, Luc. 10 VII 82 p. 8, Contr. 8 III 91 f.p. (din fr. politologue, it. politologo; DPN 1971; DEX-S)

POLITOLOG ~gi m. Specialist în politologie. /<fr. politologue

politolog s. m., pl. politologi

*politolog s. m., pl. politologi

politolog s. m., pl. politologi

POLITO- „politică”. ◊ gr. polis „oraș, cetate” > fr. polito-, germ. id. > rom. polito-. □ ~log (v. -log), s. m., specialist în politologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință politică; sin. politicologie.