POLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (Fin.) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ♦ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către un asigurător, prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. – Din it. polizza.

PÓLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoană dispune debitorului ei să plătească o sumă de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trată. ◊ Poliță în alb = poliță² (1) pe care nu figurează numele beneficiarului. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Poliță de asigurare = document emis de către o instituție de asigurare, prin care aceasta certifică încheierea unui contract de asigurare a vieții sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.

PÓLIȚĂ¹, polițe și poliți, s. f. Scîndură fixată orizontal pe un perete, într-un dulap etc., pe care se țin diferite obiecte; raft. Și toate cărțile pe poliți păreau c-ascultă și se miră! GOGA, C. P. 10. Ochii Zoiței se îndreptară înspre polița de după ușă. Dădu acolo peste o oală cu zamă, în care pluteau cîteva fire de fasole. BUJOR, S. 107. O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece din poliță, sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. CREANGĂ, P. 6.

PÓLIȚĂ², polițe, s. f. 1. (În sistemul financiar capitalist) Cambie. N-avea chef de vorbă azi: două polițe protestate. AGÎRBICEANU, S. P. 138. Polița cerealistului o avea în buzunar, cu scadența pentru mîine. REBREANU, R. I 46. Am trebidt să iau o datorie a lui pe seama mea și să dau poliță ca să nu-l închiză. BĂLCESCU, la GHICA, A. 538. ◊ Expr. A plăti (cuiva) polița = a se răzbuna (pe cineva). 2. (În expr.) Poliță de asigurare = contract încheiat de cineva cu o societate de asigurare și cuprinzînd drepturile și obligațiile părților contractante.

PÓLIȚĂ s. f. 1. trată. 2. ~ de asigurare = act prin care se încheie o asigurare; a plăti (cuiva) o ~ = a răzbuna. (< it. polizza)

PÓLIȚĂ¹ ~e f. 1) Suport de scândură așezat în poziție orizontală pe un perete sau într-un dulap, pe care se țin diferite obiecte. 2) Mobilier prevăzut cu astfel de suporturi. [G.-D. poliței] /<sl. polica

PÓLIȚĂ² ~e f. 1) fin. Act financiar în baza căruia debitorul este obligat, la ordinul creditorului, să plătească beneficiarului o sumă de bani la un anumit termen; vecsel. ◊ ~ în alb poliță pe care nu este indicat numele beneficiarului. A plăti cuiva o ~ a se răzbuna pe cineva. 2): ~ de asigurare document prin care se confirmă încheierea unui contract de asigurare. [G.-D. poliței] /<it. polizza

poliță f. 1. scândură de așezat ceva pe dânsa; 2. etajeră, raft de bibliotecă; 3. partea de jos a jugului. [Slav. POLIȚA].

poliță f. 1. bilet prin care se obligă cineva a plăti o sumă la termenul prescris; 2. contract prin care o societate de asigurare se îndatorește a indemniza de o pagubă eventuală. [It. POLIZZA, printr’un intermediar grec modern].

1) póliță și (Olt.) -íță f., pl. e (vsl. polica, poliță, dim. d. pola, margine, poală; bg. rus. polica. V. poală). Scîndură fixată orizontal (pe un părete saŭ într’un dulap) ca să poțĭ pune ceva pe ĭa. (O etajeră se compune din maĭ multe polițe). V. raft, corlată.

2) póliță f., pl. e (ngr. pólitza, d. it. pólizza, poliță, care vine d. gr. apódeixis, probă; pv. cat. polissa, fr. police, sp. póliza). Hîrtie pin care te obligĭ să plăteștĭ cuĭva o sumă anumită de banĭ la un termin fix în schimbu unuĭ serviciŭ pe care ți l-a făcut (împrumut, asigurare, marfă pe credit ș. a.). Se zice și bilet la ordin, cambie și trată. V. bilet.

póliță s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe

póliță (mobilă, act) s. f., g.-d. art. póliței; pl. pólițe

PÓLIȚĂ s. v. cormană, răsturnătoare.

PÓLIȚĂ s. cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.

PÓLIȚĂ s. 1. v. etajeră. 2. v. raft. 3. v. policioară.

POLIȚĂ s. 1. etajeră, (reg.) policer. (~ pentru cărți.) 2. raft, (reg.) corlată. (~ la o etajeră.) 3. (TEHN.) policioară, (reg.) preghiță, primblă, salbă, (Bucov. și Maram.) podhorniță. (~ jugului.)

poliță s. v. CORMANĂ. RĂSTURNĂTOARE.

POLIȚĂ s. (FIN.) cambie, trată, (înv.) obligă, sinet, (germanism înv.) vecsel.