polenizare sf [At: SCÎNTEIA, 1952, nr. 2395 / V: (înv) ~lin~ / Pl: ~zări / E: poleniza] Transportare a polenului¹ (1) de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului, pentru a produce fecundația Si: (rar) polenizație.

POLENIZÁRE, polenizări, s. f. Transportul (natural sau artificial) al polenului la organul femel; procesul de fecundație la flori. Metoda miciurinistă a polenizării suplimentare aplicată pe scară largă a dat importante sporuri de producție.

POLENIZÁRE s.f. Transport natural sau artificial al polenului pe stigmat; prima fază a procesului de fecundare a florii; polenizație. [După fr. pollinisation].

POLENIZÁRE s. f. transport al polenului de pe stamine pe stigmat; polenizație. (< poleniza)

POLENIZÁRE ~ări f. 1) v. A POLENIZA. 2) Fenomen constând în transportul (natural sau artificial) al polenului de pe stamine pe pistilul florilor. /v. a poleniza

poleniza vt [At: LTR² XVIII, 20 / Pzi: ~zez / E: polen¹ + -iza] (C. i. plante) A transporta polenul (1) de pe anterele staminelor pe stigmatul pistilului, pentru a produce fecundația.

polinizare sf vz polenizare

POLENIZÁ, polenizez, vb. I. Tranz. A transporta polenul la organul femel.

POLENIZÁ vb. I. tr. A fecunda floarea prin transportul polenului la organul femel. [< polen + -iza].

POLENIZÁ vb. tr. a face polenizarea unei flori. (< polen + -iza)

A POLENIZÁ ~éz tranz. (plante) A fecunda transportând polenul de pe stamine pe pistilul florilor. /polen + suf. ~iza

polenizáre s. f., g.-d. art. polenizắrii; pl. polenizắri

polenizáre s. f., g.-d. art. polenizării; pl. polenizări

polenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polenizeáză

polenizá vb., ind. prez. 1 sg. polenizéz, 3 sg. și pl. polenizeáză; conj. prez. 3 sg. și pl. polenizéze

POLENIZÁRE s. (rar) polenizație.

POLENIZARE s. (rar) polenizație.