polder sn [At: SADOVEANU, O. IX, 219 / Pl: ~e / E: ger Polder] 1 Denumire dată în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare. 2 Sol format de depunerile rămase în urma retragerii apelor fluviilor sau ale râurilor, a secării bălților etc.

POLDER s. m. Marșă.

POLDER s.n. (Geol.) Sol format de depunerile rămase după retragerea apelor mării; marșă. [< fr., ol. polder, germ. Polder].

POLDER s. n. porțiune joasă de uscat formată de depunerile rămase după retragerea apelor mării; marșă. (< germ. Polder)

polder s. n. Porțiune de pământ smulsă mării prin îndiguire ◊ „Pompa a fost folosită pentru a scoate apă de mare de pe un polder (teren recuperat din mare) de 1500 hectare, precizează ziarul «Le Monde».” Sc. 21 VI 83 p. 3 (din fr., ol. polder, germ. Polder; cuv. este mai vechi în română, cel puțin din anii ’30)

polder s. n., pl. poldere

!polder s. n., pl. poldere

polder s. n.

PÓLDER (< germ. {i}) s. m. Nume dat unei porțiuni joase de uscat, smulsă mării sau unui lac maritim prin îndiguire și drenare, pentru a fi folosită în agricultură. Termenul a fost utilizat inițial în Olanda, unde astfel de lucrări s-au făcut de mult timp și pe mari întinderi. Există însă tendința de a fi extins și la alte situații, mai mult sau mai puțin similare, de ex. pentru suprafețele îndiguite din lunca Dunării.