POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în Țările Române, la sfârșitul Evului Mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk.

polc sn [At: URECHE, L. 138 / Pl: ~uri / E: ucr, rs полк] 1 (Înv) Unitate militară în țările române, la sfârșitul Evului Mediu, corespunzătoare regimentului de mai târziu. 2 (Îvr) Legiune în armata romană.

POLC, polcuri, s. n. Unitate militară în țările române, la sfârșitul evului mediu, corespunzătoare regimentului. – Din ucr., rus. polk.

POLC, polcuri, s. n. (Învechit) Regiment. Un polc de călăreți s-arătă în capul Măgurei. DELAVRANCEA, S. 201. În Liunevil sînt acum trii polcuri de dragoni. KOGĂLNICEANU, S. 44.

POLC ~uri n. (în Moldova medievală) Subdiviziune militară, corespunzătoare regimentului, în care se grupau oștenii țării în timp de război. /<rus. polk

polc n. regiment (învechit): un polc de călăreți. [Rus. POLKŬ].

polc n., pl. urĭ (rus. polk. V. pîlc). Vechĭ. Regiment.

polc (înv.) s. n., pl. polcuri

polc (înv.) s. n., pl. polcuri

polc s. n., pl. polcuri

POLC v. pâlc.

POLC s. v. legiune, regiment.

polc s. v. LEGIUNE. REGIMENT.

POLC s.n. (Mold.) 1. Veche unitate militară, corespunzătoare regimentului de mai tîrziu. A: S-au schimbat polcurile, de au intrat oastea proaspătă in cetate. PSEUDO-COSTIN, 29^v. Aflară că vine un polc al rușilor de la Plescovie. VP; 55^r; cf. URECHE; NECULCE; PSEUDO-MUSTE. // B: Polcurile taberii lui Ruvim. BIBLlA (1688). 2. Legiune romană. Antonie Frian acelui întîi deregătoriului a darcomanilor, a ulpiianilor, a lui Traian, a sarmaților oroșan, sabinul, purcătoriu a treisprădzece polcuri, au vieluil ani 30. NCL I, 49. Din polcurile și coloniile (adecă sloboziile), pre carile Traian... li-au adus in Dachia, valahii aceștia să trag. CANTEMIR, HR.; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie: ucr., rus. polk. Vezi și polcovnic. Cf. o r t a.