POLC s.n. (Mold.) 1. Veche unitate militară, corespunzătoare regimentului de mai tîrziu. A: S-au schimbat polcurile, de au intrat oastea proaspătă in cetate. PSEUDO-COSTIN, 29^v. Aflară că vine un polc al rușilor de la Plescovie. VP; 55^r; cf. URECHE; NECULCE; PSEUDO-MUSTE. // B: Polcurile taberii lui Ruvim. BIBLlA (1688). 2. Legiune romană. Antonie Frian acelui întîi deregătoriului a darcomanilor, a ulpiianilor, a lui Traian, a sarmaților oroșan, sabinul, purcătoriu a treisprădzece polcuri, au vieluil ani 30. NCL I, 49. Din polcurile și coloniile (adecă sloboziile), pre carile Traian... li-au adus in Dachia, valahii aceștia să trag. CANTEMIR, HR.; cf. CANTEMIR, IST. Etimologie: ucr., rus. polk. Vezi și polcovnic. Cf. o r t a.