16 definiții pentru „poezie”   declinări

POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie.

POEZÍE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprimă mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivității, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creație literară în versuri. ♦ Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situații; farmec, frumusețe, încântare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poésie.

POEZÍE, (1) poezii, s. f. 1. (Spre deosebire de proză) Arta de a exprima o idee sau un sentiment în mod plastic, cu ajutorul imaginilor, al ritmului, mai ales sub formă de versuri; creație artistică în versuri a unui poet. Poezia trebuie să oglindească faptele mărețe, lupta poporului și chipurile celor mai buni fii ai săi. BENIUC, P. 73. Îți sînt dator de multă vreme, amicul meu, o poezie; în inimă eu ți-o scrisesem, acum ți-o scriu și pe hîrtie. MACEDONSKI, O. I 217. De astă dată poezia avea strofe mai puține. VLAHUȚĂ, O. A. 431. ◊ (Poetic) Spune-mi dar acuma, tu ce ești poet, Ce poezii cîntă inima-ți încet ? ALECSANDRI, P. I 127. ◊ (Urmat de determinări care arată genul, domeniul, sfera creației artistice) Poezie dramatică.Țara Făgărașului este un vast laborator de poezie populară. BOGZA, C. O. 275. Eminescu a îmbogățit limba și a legat poezia cultă de producțiile din veac ale cîntăreților anonimi ai neamului. SADOVEANU, E. 75. 2. Totalitatea compozițiilor în versuri ale unui poet, ale unui grup social, ale unui popor, ale unei epoci etc. «Vara» este triumful soarelui în poezia lui Coșbuc și în poezia romînească. IBRĂILEANU, S. 146. 3. Caracter poetic al unei opere de artă, al unui peisaj, al unui colț din natură etc.; farmec, frumusețe, încîntare. Mirosul florilor e așa de îmbătător și de dulce, și noaptea de primăvară e plină de atîta poezie. SADOVEANU, O. III 177. Astfel eu pierdut în noaptea unei vieți de poezie... am făcut din tine-un înger, blînd ca ziua de magie, Cînd în viața pustiită rîde-o rază de noroc. EMINESCU, O. I 29. Razele lunii sînt dulci ca glasul privighetoarei, cerești ca poezia sufletului. ALECSANDRI, O. P. 66.

poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile

poezíe s. f., art. poezía, g.-d. art. poezíei; pl. poezíi, art. poezíile

POEZÍE s. stihuri (pl.), versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.)

POEZÍE s. v. farmec, fascinație, încântare, magie, poetică, vrajă.

POEZÍE s.f. 1. Arta de a scrie în versuri; creație, operă literară în versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumusețe, încântare. [Gen. -iei. / < fr. poésie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].

POEZÍE s. f. 1. creație literară în versuri; arta de a scrie în versuri. ◊ totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (fig.) caracterul poetic al unui peisaj, al unei întâmplări etc.; farmec, frumusețe, încântare. (< fr. poésie, lat. poesis, it. poesia, germ. Poesie)

POEZÍE ~i f. 1) (în opoziție cu proză) Operă literară artistică scurtă în versuri. 2) Totalitate a unor astfel de opere literare artistice (ale unui poet, ale unui popor, ale epocii etc.). ~a poeților români din sec.XIX. ◊ ~ populară (orală) creație populară în versuri. ~ calendaristică ansamblu de poezii populare privind obiceiurile calendaristice. 3) fig. Ceea ce are caracter poetic, ce încântă; farmec; vrajă. ~a vieții. [G.-D. poeziei; Sil. po-e-] /<fr. poésie

poezie f. 1. limba sentimentului și a imaginațiunii, obișnuit supusă la o măsură regulată: în privința formei, ea poate fi artistică sau populară, cea din urmă totdeauna anonimă, reflectând modul de a cugeta și de a vedea al poporului; 2. arta de a compune poeme; 3. gen de poemă: poezie lirică; 4. calitatea versurilor bune: e multă poezie în psalmi; 5. se zice de o operă în proză plină de cutezare și de înălțime poetică: e multă poezie în Cântarea României de Bălcescu; 6. ceeace este înalt, duios într´o operă de artă, într’o producțiune a naturei: poezia unei furtuni; 7. totalitatea operelor în versuri compuse într’o limbă: istoria poeziei române; 8. pl. scriere în versuri: Poezii de Eminescu.

poezíe f. (fr. poésie, lat. poésis, vgr. poiesis). Arta de a mișca fantazia și sentimentele pin [!] versurĭ (V. proză): a cultiva poezia. Frumuseță de fond și expresiune, indiferent dacă e în versurĭ orĭ proză: Biblia e plină de poezie. Spectacul [!] măreț: poezia uneĭ furtunĭ. Poemă (maĭ ales maĭ scurtă): o poezie de Alexandri. Gen de poezie, de poemă: poezia epică, lirică, dramatică. Totalitatea poemelor și poeziilor: istoria poeziiĭ româneștĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

poezíe s. v. FARMEC. FASCINAȚIE. ÎNCÎNTARE. MAGIE. POETICĂ. VRAJĂ.

POEZÍE s. (LIT.) stihuri (pl.), versuri (pl.), (Mold. și Transilv.) verș. (Scrie ~ și proză.)

POEZIE. Subst. Poezie, muză (livr.), versuri, stihuri, lirică, versificație. Poezie populară; poezie cultă. Poezie lirică; poezie epică; poezie dramatică. Poezie, poezioară (dim.), poezea (depr.). Specii și forme de poezie: acrostih; aubadă; baladă; bucolică; cantilenă; canțonă; canțonetă; catren; centon (rar); colind, colindă; cuplet; ditiramb (la vechii greci și romani); discord; distih; doină, doiniță (dim.), doinișoară; eglogă; elegie; epigramă; epistolă; epitaf; epitalam (livr.); epodă; epopee, epos (livr.); fabulă; fatrasie; gazel; giostră; glosă; himeneu; idilă; imn; legendă; madrigal; meditație; monostrofă; odă; odeletă; palinodie; pantum; pastel; pastorală; poem; psalm; rapsodie; romanță; rondel; rubaiat; satiră; sextină; sirventă; sonet; stanță; tautogramă; terțet, terțină; triolet; vilanelă. Artă poetică; poetică. Prozodie. Versificație. Vers. Rimă. Refren, ritornelă. Ritm. Metrică. Inspirație. Lirism. Poet. Adj. Poetic, liric. Bucolic, idilic, pastoral; ditirambic; elegiac; poematic. Vb. A face (a scrie, a compune) versuri, a versifica, a versui (înv.), a încăleca pe pegas (ir.). A declama (a recita) versuri. V. artist, autor, carte, curente literare, literatură.

POEZÍE (‹ fr., lat.; {s} gr. poiesis „creație”) s. f. 1. Modalitate artistică, exprimând prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbajul concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă, a esențelor lumii reale; arta de a scrie versuri; creație literară în versuri. P. a cunoscut de-a lungul epocilor o evoluție complexă, integrându-se tuturor genurilor (epic, dramatic), dar păstrându-și întotdeauna esența lirică, dezvoltând numeroase specii sub raport formal glosă, sonet, rondel ș.a.) sau tematic (p. didactică, filozofică, socială ș.a.) și folosind diferențiat mijloacele prozodice și stilistice (vers clasic, vers alb). ♦ Operă în versuri, în general de mică întindere. 2. Ansamblul operei poetice aparținând unui poet, unei epoci, unui popor. 3. Caracter, aspect poetic (al unui peisaj, al unei situații, al unui colț de natură etc.); farmec, frumusețe încântătoare.